Analiza riscului de faliment prin metoda ratelor de lichiditate

Abstract

Riscul de faliment a făcut şi face obiectul multor studii de cercetare care îşi propun să identifice momentul producerii falimentului, factorii care concurează la atingerea acestei stări, indicatorii care exprimă cel mai bine această orientare (către faliment).

Ameninţările la adresa întreprinderilor impun cunoaşterea de către manageri, în permanenţă, a situaţiilor economico-financiare, a zonelor vulnerabile şi a celor cu potenţial de dezvoltare. Managerii trebuie să identifice şi să gestioneze ameninţările care ar împiedica atingerea obiectivelor stabilite.

Cuvinte cheie: risc, faliment, incertitudine, insolvenţă, rate, lichiditate, solvabilitate.

Consideraţii teoretice privind riscurile de faliment

Orice agent economic este supus riscului de faliment. Acesta poate avea consecinţe negative, cu implicaţii complexe asupra întregii activităţi a agentului economic, cât si asupra altor entităţi care vin în contact cu agentul respectiv. Pentru a putea obţine de la instituţiile financiare avizate credite necesare pentru modernizarea capacităţilor existente (prin achiziţionarea de tehnologii noi), pentru crearea unor capacităţi de producţie noi sau pentru orice alt tip de investiţie care presupune un efort financiar mai mare decât posibilităţile proprii, orice firmă trebuie să facă dovada eficacităţii activităţii desfăşurate, respectiv a celei rezultate ca urmare a investiţiei si a garanţiilor de care acesta dispune.

Studiul firmelor aflate în dificultate prezintă o importanţă deosebită pentru o serie largă de parteneri de afaceri printre care amintim:

- băncile, care sunt preocupate în mod evident de calitatea portofoliilor de credit ce le formează;

- diferite categorii de acţionari, care sunt interesaţi să-si protejeze capitalul investit si să se poată bucura de beneficiile oferite de respectiva investiţie (obţinerea de dividende);

- investitorii, care doresc să cunoască starea firmei înainte de a-si investi capitalul deţinut;

- creditorii, care au interesul sa-si recupereze capitalul acordat sub formă ce împrumut;

- partenerii de afaceri (clienţii, furnizorii), doresc să încheie relaţii cu companii sigure care să-si poată îndeplini obligaţiile contractuale.

Desfăşurarea unei activităţi viabile care să asigure perenitatea întreprinderii este o condiţie esenţială ce implică multe eforturi si totodată o atenţie permanentă asupra evoluţiei mediului intern si extern specifice domeniului de activitate. Falimentul este ultima etapă în existenţa economică a unei întreprinderi. în literatura de specialitate, deseori termenul de esec este considerat echivalentul celui de faliment.

Riscul de faliment (sau de insolvabilitate) se defineşte ca fiind posibilitatea de apariţie a incapacităţii de onorare a obligaţiilor scadente ale firmei, născute din angajamente anterioare contractate, din operaţii curente, determinabile pentru continuarea activităţii, prelevări obligatorii.

Insolvenţa se defineşte ca acea stare a patrimoniului firmei debitoare care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile, pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 pe zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.

De asemenea insolenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Riscul de faliment, este strâns legat de starea de solvabilitate, reflectând posibilitatea ca o întreprindere să nu-si mai poată îndeplini obligaţiile de plată. În acest caz spunem că întreprinderea se află într-o stare de dificultate financiară.

Noţiunea de întreprindere aflată în dificultate este o noţiune largă, asupra căruia specialiştii nu au ajuns la un consens. Se poate desprinde însă ideea că starea de dificultate a unei întreprinderi este strâns legată de solvabilitatea sa. Această noţiune reflectă posibilitatea unei întreprinderi de a-si îndeplini obligaţiile de plată faţă de partenerii de afaceri. Din acest punct de vedere al amplitudinii dificultăţilor si impactului asupra imaginii întreprinderii se poate face o grupare a acestora în:

- dificultăţi temporare sau ocazionale de neacoperire în termen a unei datorii, generate de existenţa unor neconcordanţe de moment, care nu pun în pericol echilibrele fundamentale si nu afectează imaginea întreprinderii;

- dificultăţi financiare periodice care deşin nu pun în pericol viabilitatea întreprinderii conduc la degradarea imaginii acesteia;

- dificultăţi financiare permanente care reflectă o fragilitate economică si financiară structurală, cu efecte în restrângerea activităţii, scăderea rentabilităţii, degradarea climatului social, restructurarea sistemului de gestiune, sau, în cazurile grave, falimentul întreprinderii.

Cauzele care conduc la falimentul unei întreprinderi pot fi grupate în cauze externe si cauze interne.

Cauzele externe, provin din mediul economico - social si concurenţial în care întreprinderea funcţionează si se regăsesc în:

- accentuarea concurenţei;

- apariţia unor produse de substituţie;

- pierderea unui client important sau falimentul acestuia;

- falimentul unui furnizor important;

- falimentul băncii cu care întreprinderea avea relaţii financiare preponderente;

- apariţia unor reglementări privind protecţia mediului.

Cauzele interne îşi au originea într-o gestiune defectuoasă, reflectată în:

- rotaţia stocurilor si clienţilor inferioară mediei pe ramură;

- existenţa unor mijloace fixe depăşite din punct de vedere tehnic;

- prelungirea duratei creditului - client si diminuarea duratei creditului - furnizor;

- grad redus de reînnoire a produselor, respectiv de adaptare la cerinţele pieţei;

- pierderi repetate din exploatare;

- imposibilitatea reînnoirii creditelor;

- nivel calitativ slab al produselor;

- ponderea mare a cheltuielilor financiare;

- organizarea deficitară a întreprinderii.

Cauzele cele mai frecvente care conduc întreprinderile spre o stare de dificultate se regăsesc în:

- incapacitatea de a recupera creanţele;

- pierderea clienţilor importanţi si scăderea cererii;