Aplicabilitatea Metodei RCB în Structurarea și Dimensionarea Cheltuielilor Publice

Cap I Cheltuielile publice – componentă fundamentală a finanțelor publice

1.1.Concepte privind cheltuielile publice

Noțiunea de cheltuială publică s-a conturat pe fundalul apariției și evoluției consumului de resurse, cu deosebire, în formă bănească, pentru satisfacerea de nevoi publice, fiind utilizată cu cele mai multe accepțiuni, atât în teorie, cât și în practică, dintre care se invocă, cel mai adesea, sensul juridic și cel economic.

În sens juridic, mai larg, cheltuiala public semnifică o plată a unei sume de bani din fonduri publice, legată de crearea și funcționarea entităților publice și în general, de înfăptuirea activităților cu character public, inclusive a celor derulate prin intreprinderile cu capital de stat.

În sens economic, însă, cheltuiala public desemnează relații și procese economice de repartiție a produsului intern brut, concretizate în alocarea și utlizarea resurselor bănești, pentru realizarea de obiective/acțiuni considerate de interes public, fie la nivel național, fie la cel al colectivității locale,inclusive al entitățiilor publice operative. Așadar, sub aspect economic, conceptul de cheltuială public exprimă o anumită categorie de procese și relații financiare, care se manifestă între autoritățiile publice, pe de o parte, și persoanele fizice sau juridice, pe de altă parte, cu prilejul alocării și utilizării resurselor bănești, pentru înfăptuirea obiectivelor/ actiunilor de interes comun.

Corespunător concepțiilor denumite clasice, cheltuiala publică reprezintă o consumațiune de valori cu character definitive și nerecuperabil. Ea afectează în sens negative măromea produsului național și duce la o diminuarea a avuției naționale, având un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului și prosperității națiunii. Această interpretare se înscri în viziunea clasică asupra activității considerate neproductive a statului, care este privit doar ca un consummator de resurse. În mod firesc , cheltuielile bugetare aferente acestor obiective/ actiuni se cereau a fi reduse la strictul necear funcționării unui stat minimal, pentru ca, astfel, efectul negative antrenat de ele sa devină cât mai redus.

Prin comparație, în concepția modern, cheltuiala publică este interpretată din perspective reconsiderării rolului atribuit statului, admințându-se și o altă ipostază a acestuia, decât cea de simplu consummator de resurse pentru indeplinirea sarcinilor tradiționale. Prevalează acum idea că prin rolul ce-i revine, mai ales ca stat al bunăstării, acesta realizează o redistribuire a produsului creat cu efecte diferențiate asupra consumului, si prin urmare, cheltuielile publice nu mai reprezintă doar consumuri definitive, ci si procese de realocare a resurselor, în scopul folosirii lor mai raționale, pe ansamblu, asigurandu-se și premise necesare recuperării, fie și parțiale, a acestora, în contextual dezvoltării economiei.

În interpretarea modernă, cheltuielile publice sunt recunoscute doar parțial ca expresie a unor procese de consum final, cealaltă parte a lor având, fie un character recuperabil, fie unul de realocări de resurse, ele generând pe ansamblu, în mod direct sau indirect, efecte positive asupra dezvoltării societății.

Abordarea diferențiată prin prisma efectelor antrenate de cheltuielile publice, permite aprecierea mai nuanțată a eficienței lor și și fundamantarea deciziilor prin utilizarea de criteria și modele de optimizare adecvate. În acest context, limitarea unor categorii de cheltuileli, ca cele de tipul transferurilor, cu acordarea de subvenții etc., se consider a avea o influență pozitivă, favorabil creșterii eficienței activităților finanțate și dezvoltării durabile.

Prin urmare considerate global, cheltuielile publice se manifestă, atât în sfera activităților nemateriale, cât și în cea a activităților material. Ele se concretizează prin finanțarea de actiuni/ obiective de interes public care au unn conținut preponderant social-cultural și de servicii generale, inclusive de aparare națională, dar pot avea și unul economic. Prin efecutarea lor , se creează condițiile necesare funcționării organelor și instituțiilor de stat, care principial,desfășoară activități nemateriale, sau realizării unor procese economice, de producer/ comercializare de bunuri și servicii, ce se reflect în produsul național.

În raport cu modul de finanțare a obiectivelor/ acțiunilor de interes public, pe care le înglobează, sistemul cheltuielilor publice poate fi conceput prin prisma următoarelor componente majore;

Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetele publice și finanțate din fonduri bănești administrate de către autoritățile publice. La rândul lor cheltuielile bugetare, care reprezintă principalul subsistem al cheltuielilor publice, se structurează în funcție de componetele sistemului bugetar public și de autoritățile publice la nivelul cărora se administrează resursele destinate finanțării acestora.

Cheltuielile extrabugetare sunt acelea care se efectuează din resurse obținute și utilizate direct de către instituții publice, în cadrul propriei activități, fără a mai fi vehiculate prin fonduri bugetare, ele nemaifiind reflectate în bugetele autoritățiilor statale.

Cheltuielile speciale vizează realizarea anumitor obiective și acțiuni de interes public și sunt finanțate din resursele publice ce se constituie în fonduri speciale, disticte, administrate direct de către anumite ministere sau alte organe de stat.

Cheltuielile întreprinderilor sau instituțiilor financiar-bancare cu capital de stat fac parte, de asemenea, din sistemul cheltuielilor publice, dar, în principiu, nu se reflectă în bugetul public și deci nu sunt cheltuieli bugetare. Cheltuielile acestor întreprinderi, fie că sunt de investiții sau de exploatare, au un caracter public dată fiind proprietatea publică pe care acestea se întemeiază.

Cheltuielile publice redirecționează resursele economice pe canalele stabilite de către Guvern, în conformitate cu obiectivele și prioritățile naționale. În consecință, amploarea și direcția cheltuielilor publice poate afecta modelul și nivelurile de consum al comunității, volumul de producție, alocarea de resurse, distribuția veniturilor, nivelul prețurilor și nivelul ocupării forței de muncă.