Asigurări de Viață Tradiționale

Capitolul 1- Introducere în asigurările de viaţă

1.1. Elemente tehnice ale contractelor de asigurare de viaţă

O importantă categorie de contracte de asigurare cunoscute şi practicate în dreptul asigurărilor din România sunt asigurările de persoane.

Aceste asigurări sunt considerate de lege asigurări facultative, deoarece se materializează în contracte de asigurare din voinţa liberă a persoanei interesate în luarea deciziei de a se asigura şi în alegerea asiguratorului la care va apela.

În articolul 31, Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România arată că în asigurarea de persoane asigurătorul, în schimbul primei de asigurare plătită de asigurat, se obligă ca la producerea unui risc asigurat să plătească o sumă asigurată asiguratului sau unei persoane desemnată de acesta şi denumită beneficiar al asigurării.

În mod deosebit la asigurările de persoane, apare Beneficiarul asigurării, pe care, potrivit legii (art.33 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România), îl desemnează Asiguratul, fie la încheierea contractului, fie în cursul executării acestui contract. Rezultă că părţile acestui contract pot fi :

( i ) asiguratul, care contractează şi plăteşte prima de asigurare;

( ii ) asigurătorul, societatea de asigurare care este autorizată legal să practice asigurări şi asigurări de viaţă;

( iii ) beneficiarul sau beneficiarii desemnaţi de asigurat pentru a încasa suma asigurată cuvenită;

( iv ) moştenitorii legali, dacă asiguratul nu a desemnat un beneficiar în contractul de asigurare.

Obiectul contractului de asigurare de persoane îl constituie protecţia persoanelor în urma producerii unor riscuri asigurate de la o vătămare corporală la deces sau invaliditate.

După natura obiectului de asigurării, contractele de asigurare de persoane se împart în contracte de asigurare de viaţă şi contracte de asigurare altele decât cele de viaţă.

Contractul de asigurare de viaţă este acel contract de asigurare prin care asigurătorul de obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de la producerea riscului asigurat, denumită sumă asigurată, în schimbul plăţii de către asigurat a unei prime de asigurare, drept preţ al protecţiei oferite asiguratului de către asigurător.

Un asigurat poate avea mai multe contracte de asigurare a propriei persoane, chiar mai multe asigurări de viaţă şi poate declara o sumă asigurată în funcţie de nevoile sale.

Spre deosebire de asigurările de bunuri, unde asigurarea are caracter reparator, asiguratul neputând să primească mai multe despăgubiri din mai multe asigurări în curs pentru acelaşi bun, deoarece legea nu protejează îmbogăţirea fără justă cauză, iar asigurarea nu a fost creată pentru a îmbogăţi pe asigurat, în cazul asigurărilor de persoane, de viaţă în mod particular, unde scopul principal este protejarea persoanei şi a nevoilor mijloacelor legale de a limita pe asigurat să-şi asigure viaţa şi sănătatea în funcţie de propriile nevoi şi aşteptările sale.

Riscul de bază în asigurarea de viaţă este riscul de deces.

Din punct de vedere al duratei, contractul de asigurare de viaţă se încheie pe perioade medii şi lungi, ceea ce îl deosebeşte de asigurările generale.

Principalele contracte de asigurare de viaţă încheiate sunt următoarele :

( i ) contractul de asigurare pe termen limitat, este un contract clasic de asigurare de viaţă pentru riscul de deces, acesasta însemnând că în schimbul unei prime de asigurare ce se plăteşte la termene stabilite în contract de către asigurat sau chiar de beneficiar în numele asiguratului, asigurătorul se angajează ca la producerea riscului asigurat, respectiv decesul asiguratului, în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, să plătească suma asigurată beneficiarului indicat în contract sau moştenitorilor legali, dacă acesta nu a fost nominat. În legătură cu Beneficiarul din poliţa de asigurare de viaţă pe termen limitat, este de precizat că legea nu califică beneficiarul ca fiind obligatoriu succesor legal al asiguratului şi în consecinţă acesta ar putea indica drept beneficiar al asigurării o persoană care nu îi este rudă. În asemenea situaţie, beneficiarul poliţei de asigurare iese din sfera masei succesorale, ceea ce ar putea să genereze situaţii litigioase.

Asiguratul poate indica doi sau mai mulţi beneficiari ai asigurării cărora să le determine de la început limitele beneficiarului. În cazul în care asiguratul nu a indicat ce sumă revine fiecăruia dintre ei, atunci suma asigurată se plăteşte în mod egal după numărul de beneficiari. Beneficiarul asigurării poate fi înlocuit oricând în perioada de valabilitate a contractului.

( ii ) contratul de asigurare de viaţă (cu clauza de supravieţuire), este acel contract prin care o parte numită Asigurător, se angajează, în schimbul primirii unei prime de asigurare, ca la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul, să plătească altei persoane, numită Asigurat, suma asigurată, cu condiţia ca Asiguratul să fi fost în viaţă la data expirării contractului respectiv.