Auditul Public Extern

CAP. I - Conceptul de audit extern

1.1. Definire

Evolutia auditului a fost determinata de dezvoltarea continua a mediului economic, de amploarea complexitatii operatiunilor economice si de tranzactiile efectuate de entitati.

Auditul reprezinta examinarea de catre o persoana independenta si competenta a fidelitatii reprezentarilor contabile si financiare. Auditul a inceput de la corectarea fraudelor in documentele financiar-contabile si a continuat cu aprecierea globala de fidelitate a situatiilor (rapoartelor) emise de entitatile economice, cu analiza critica a structurilor acestora si cu evaluarea procedurilor utilizate la intocmirea situatiilor (auditul financiar), in prezent, auditul este orientat spre evaluarea modului de respectare, de catre managementul entitatilor, a principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii in utilizarea resurselor financiare (auditul performantei).

Parlamentele doresc sa cuantifice modul in care guvernele utilizeaza fondurile alocate prin legile bugetare din punct de vedere al economicitatii, eficientei si eficacitatii, punandu-se astfel bazele auditului performantei care a luat o amploare deosebita in anumite state. Auditul nu mai pune accentul pe latura sanctionatorie, ci pe latura de evaluare a calitatii managementului, a deciziilor acestuia si chiar pe formularea de recomandari catre conducerea entitatilor auditate, in vederea imbunatatirii activitatilor desfasurate de acestea. Institutional, se constituie si se dezvolta organisme nationale si internationale cu atributii de organizare, coordonare si indrumare metodologica a auditului finantelor publice. La nivel national se creeaza oficii nationale de audit, curti de conturi, iar la nivel international Organizatia Internationala a Institutiilor Supreme de Audit (INTOSAI), care elaboreaza standarde nationale, respectiv internationale de audit. Auditul isi largeste si perfectioneaza metodologia de audit de la procedeele clasice (examenul documentar, inspectii etc.) la procedee moderne, cum ar fi: sondajul, chestionarea, grupurile de dezbatere, interviurile, analiza cost-eficacitate, tehnici statistice, tehnici previzionale etc.

Definirea conceptului de audit

Auditul reprezinta procesul desfasurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate, numite auditori, prin care se analizeaza si evalueaza, in mod profesional, informatii legate de o anumita entitate, utilizand tehnici si procedee specifice, in scopul obtinerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza carora auditorii emit intr-un document, numit raport de audit si o opinie responsabila si independenta, prin apelarea la criterii de evaluare care rezulta din reglementarile legale sau din buna practica recunoscuta unanim in domeniul in care isi desfasoara activitatea entitatea auditata.

Definitia de mai sus impune cateva precizari, si anume:

- procesul de audit, numit si misiune de audit, se deruleaza pe baza unor standarde nationale sau

internationale;

- auditorii sunt persoane care dobandesc aceasta calitate in conditiile strict reglementate de legislatia in vigoare;

- entitatea auditata poate fi: o unitate patrimoniala (societate comerciala,regie autonoma etc.),

guvernul in ansamblu, ministere sau dupa caz departamente ministeriale, programe, actiuni,

tranzactii, operatiuni;

- analiza informatiilor in misiunea de audit se face pe baza unor procedee si tehnici unanim

recunoscute in domeniu, care furnizeaza auditorului probe de audit, pe baza carora el isi

fundamenteaza opinia;

- evaluarea si interpretarea rezultatelor obtinute se efectueaza in conditiile existentei si luarii in

consideratie a unor criterii de evaluare care au la baza referinte contabile identificate (norme

contabile nationale sau internationale sau referinte con¬tabile recunoscute unanim in domeniu) sau principiile sanatoase de management, respectiv buna practica manageriala recunoscuta de

specialistii in domeniu.

Tipuri fundamentale de audit

Auditul preventiv se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare anterior desfasurarii lor efective, avand avantajul de a putea preveni prejudiciul inainte ca acesta sa apara.

Totusi, el are dezavantajul de a genera un volum de munca excesiv, precum si faptul ca

responsabilitatea stabilita pe baza dreptului public nu este clar definita.

Auditul ulterior se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare dupa desfasurarea lor. El poate duce la recuperarea pagubelor si poate preveni repetarea erorilor prin stabilirea responsabilitatilor celor vinovati.

Auditul preventiv si auditul ulterior reprezinta apanajul exclusiv al unor institutii supreme de audit si sunt reglementate in mod expres prin legile proprii de organizare si functionare.

Din punct de vedere al obiectivului si ariei de aplicabilitate a auditului exista:

- auditul conformitatii;

- auditul de atestare financiara;

- auditul performantei.

a) Auditul conformitatii sau legalitatii, cuprinde atestarea responsabilitatii financiare a entitatilor,

presupunand examinarea si evaluarea inregistrarilor financiare si exprimarea opiniilor asupra

situatiilor financiare si consta in:

- atestarea responsabilitatii financiare a administratiei guvernamentale in ansamblu;

- auditul sistemelor si tranzactiilor financiare, cuprinzand evaluarea conformitatii cu statutele si

reglementarile in vigoare;

- auditul controlului intern si al functiilor acestuia;

- auditul onestitatii si al caracterului adecvat in legatura cu deciziile administrative luate in cadrul

entitatii auditate.

b) Auditul financiar. De multa vreme, auditorilor din sectorul public li se cere sa-si exprime opinia asupra rapoartelor financiare ale guvernului.

De asemenea, in sectorul privat, un auditor independent poate furniza, prin rapoarte de audit,

credibilitate asupra situatiilor financiare, atestand sau nu daca declaratiile financiare prezinta corect situatia financiara si tranzactiile entitatii.