Bugetul comunitar și particularitățile sale

1. Structura şi evoluţia bugetului comunitar

1.1 Evoluţia bugetului Uniunii Europene şi rolul acestuia

Bugetul Uniunii Europene reprezintă actul prin intermediul căruia sunt autorizate la nivelul fiecărui an activităţile şi intervenţiile din spaţiul comunitar, stabilindu-se astfel priorităţile şi totodată, orientările politice.

Tratatul Comunităţii Economice Europene (CEE) din anul 1957, cunoscut sub numele de Tratatul de la Roma, este cel prin intermediul căruia s-a instituit bugetul comunitar, ale cărui cheltuieli erau alocate Politicii Agricole Comune (PAC), reflectând astfel dimensiunea redusă pe care acesta o deţinea iniţial.

În finanţarea iniţială a bugetului au intervenit două categorii de resurse proprii, care acopereau necesităţile de finanţare comună: prelevările, reflectate prin taxele la importurile produselor agricole din afara spaţiului comunitar şi drepturile vamale, aferente importurilor de produse de origine manufacturieră.

În cursul timpului, în evoluţia bugetului Uniunii Europene s-au identificat mai multe etape:

a) Unificarea instrumentelor şi resurselor proprii, aferentă perioadei 1952-1975

În prima fază caracteristică procesului de integrare europeană, comunităţi precum CECO, CEE şi CEEA deţineau resurse proprii, deci un buget propriu. În urma Tratatului din anul 1967 de la Bruxelles, când structurile executive ale comunităţilor existente au fuzionat, au mai rămas valabile doar bugetul general şi bugetul operaţional al CECO. Ca urmare e expirării la data de 24 iulie 2002 a Tratatului de instituire a CECO, patrimoniul acestuia a fost repartizat Comisiei Europene.

Spre deosebire de perioada în care bugetul European era finanţat din aporturile statelor membre, în anul 1970 s-a conturat un regim al resurselor proprii. Astfel, s-au diferenţiat resursele de finanţare a politicilor comune, precum Fondul European de Orientare şi de Garantare (1962) , Fondul Social European (1971), Fondul European de Dezvoltare Regională (1975)

b) Identificarea echilibrului instituţional (1975-1988)

Puterea bugetară este repartizată între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene. Parlamentul decide cu privire la plăţile neobligatorii, poate respinge bugetul şi asigură Comisiei descărcarea execuţiei bugetului

Între Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European a intervenit o stare de tensiune politică, în perioada 1970, caracterizată printr-o confuzie între puterea legislativă şi cea bugetară. Această perioadă a fost marcată de existenţa anumitor incidente precum întârzieri în adoptarea bugetului, respingerea bugetului (1982).

În anul 1984, Consiliul European de la Fontainbleau a stabilit un mecanism de corecţie, ăn cazul dezechilibrului bugetar din Regatul Unit, prin reducerea vărsămintelor către comunitate.

c) „Pachetul Delors I” (1988-1993)

Un nou avânt politic a fost marcat de aderarea în anul 1986 a Spaniei şi Portugaliei şi de reforma sistemului financiar din structura comunitară din anul 1987. În ceea ce priveşte perspectivele financiare, este introdus un dublu plafon dedicat plăţilor: pe de o parte, totalitatea plăţilor anuale nu depăşeşte plafonul global (raportat la Produsul Naţional Brut), iar pe de altă parte, „fiecare categorie de plăţi este plafonată la o sumă fixă pentru fiecare an şi exprimată în credite pentru angajamente”

Astfel, se vehiculează o categorie nouă a resurselor proprii în statele membre şi anume, cea bazată pe Produsul Naţional Brut, nivelul total al resurselor proprii fiind de 1,20% din PNB.

d) “Pachetul Delors II”-consolidarea (1993-1999)

Introducerea “pachetului Delors II” a avut un rol important , determinând ameliorarea procedurii şi a gestiunii bugetare, precum şi evoluţia ordonată a plăţilor efectuate. Perspectivele financare pentru perioada 1993-1999 au fost aprobate în cadrul Consiliului European din decembrie 1992, desfăşurat la Edinburgh, când plafonul resurselor proprii a fost stabilit la 1,27% din PNB statelor din comunitate.

Rolul pachetului Delors II se evidenţiază prin faptul că:

• a introdus o a patra resursă proprie, cea bazată pe PNB;

• a stabilit priorităţi reflectate prin acţiuni structurale şi exterioare;

• a determinat reînnoirea acordului “asupra disciplinei bugetare şi ameliorarea procedurii bugetare”

e) “Agenda 2000” (2000-2006)

Consiliul European de la Berlin din martie 1999 a stabilit perspectivele aferente perioadei 2000-2006 (fomalizate prin acordul dintre Parlament, Consiliu, Comisie, din data de 6 iunie 1999), accentuându-se necesitatea unei stabilităţi a plăţilor. “Agenda 2000” a avut drept obiective consolidarea politicilor de la nivelul comunităţii, stabilirea unui cadru financiar şi a unor perspective pentru perioada următoare şi, totodată, lărgirea Uniunii Europene.