Bugetul de Stat al României

Conceptul de buget de stat

În țările cu economie de piață, din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă documentul în care se înscriu veniturile și cheltuielile previzionate ale statului pe o perioadă determinate de timp, de cele mai multe ori, un an.

Sub aspect economic, bugetul de stat, reunește relațiile în formă bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut în legatură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului. Aceste relații se manifestă în dublu sens: fie ca relații cu ajutorul cărora se mobilizează resurse bănești la dispoziția statului, fie ca relații prin care se repartizează aceste resurse. În perioada actuală bugetul nu reprezintă o simplă listă a veniturilor și a cheltuielilor probabile ale statului, ci un plan financiar la nivel macroeconomic.

În țara noastră, ca forme embrionare ale bugetului de stat se cunosc "condica de venituri și cheltuieli" din timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu și "samile visteriei" din timpul lui Nicolae Mavrocordat. În limba româna noțiunea de buget a fost introdusă cu expresia "bugea" utilizată pentru prima data în Regulamentele Organice ale Ţării Românești și Moldovei. Bugetul a fost ulterior definit în cadrul preocupărilor pentru organizarea finanțelor țării, după unirea Principatelor, prin legea de contabilitate publică din 1864, care a prevăzut că "toate veniturile statului și cheltuielile pentru îndeplinirea osebitelor servicii, așezate conform legilor, trebuie autorizate pentru fiecare an de o lege anuală de finanțe și formează bugetul general al statului" (I. N. Leon, Elemente de stiinta financiara, vol. 1, Cluj 1925).

Rolul bugetului de stat

Rolul bugetului de stat, în economia de piață, se manifestă îndeosebi pe plan financiar și economic. Din punct de vedere financiar, bugetul asigură mobilizarea și dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului. Din punct de vedere economic, rolul bugetului de stat s-a accentuat datorită contribuției sale la realizarea politicii economice. Rolul economic al bugetului de stat se concretizează prin încercările statului de a utiliza impozitele, taxele, subvențiile și alte cheltuieli publice ca pârghii economice pentru influențarea conjuncturii economice.

Volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul în funcție de nivelul de dezvoltare economică a țării respective, de condițiile social - politice interne, precum și de conjunctura international. Veniturile și cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai bugetului de stat, ci îndeplinesc rolul de pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau restrângerii unor activități, a producției și consumului anumitor produse.

Țările cu economie dezvoltată au extins sfera de cuprindere a noțiunii de buget, se întocmește astfel, un instrument mai elaborate numit ”buget” al economiei naționale (în Franța) sau ” buget economic” (în Marea Britanie și SUA).

Forma în care se întocmește acest instrument cuprinzător diferă de la o țară la alta. Astfel, în SUA., el ia forma unui document care prezintă cifric veniturile bănești disponibile, cheltuielile și soldul dintre venituri și cheltuieli pe principalele sectoare ale economiei naționale: întreprinderi private, instituții publice, populație, relații cu străinătatea. Pentru elaborarea acestui buget se folosesc informații referitoare la produsul național brut, venitul național, veniturile și cheltuielile publice. În fapt, acest document nu conține previziuni, care să devină obligatorii de realizat în viitor, ci este menit doar să evidențieze modificările ce vor surveni în economie.

În Marea Britanie “bugetul economic” apare sub forma așa numitelor “cărți-albe”, care evidențiază veniturile și cheltuielile națiunii pe anul anterior celui în curs, previziunile privind producția, consumul, comerțul exterior în anul următor și defalcarea resurselor provenind din venitul național și împrumuturi. Bugetul economic este publicat odata cu bugetul de stat.

În Franța “bugetul economiei naționale” apare sub forma unor conturi previzionale pe anul în curs care, împreună cu conturile națiunii și cu unele impozite pentru viitor, însoțesc proiectul “Legii finanțelor”, respectiv bugetul de stat. “Bugetul economiei naționale” este elaborat în Franța cu ajutorul unui model economico-matematic, care permite stimularea evoluției viitoare a economiei, ținând seama de diverse ipostaze. Modelul oferă informații pe termen scurt și mijlociu cu privire la evoluția productiei, a consumului, a investițiilor, la repartiția activelor financiare, raportul salarii-profituri etc.

În România, nevoile de resurse la nivelul societății și posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat. Legea privind finanțele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul trezoreriei statului, bugetul instituțiilor publice, etc.

Principiile bugetare

Procesul complex al elaborării și execuției bugetului în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale este supus unor reguli rigide. Este necesar ca bugetul să reflecte cât mai fidel resursele care pot fi mobilizate și destinația acestora, să permită compararea la sfârșitul exercițiului bugetar a veniturilor încasate și a cheltuielilor realizate și să ofere posibilitatea analizării veniturilor pe surse de proveniență și a cheltuielilor pe destinații. Cerințele menționate sunt specifice principiilor bugetare clasice: anualitatea, universalitatea, unitatea și specializarea bugetară. Acestora, Legii nr.273/2006, li se mai alătură principiile: echilibrului bugetar, neafectării veniturilor bugetare.

1. Anualitatea bugetului

Anualitatea este primul principiu bugetar care s-a menținut în timp, deși conținutul tradițional a mai suferit modificări pentru asigurarea stării de echilibru, ori din cauze economice referitoare la finanțarea cheltuielilor de investiții care au nevoie de resurse pe intervale mai mari de un an. Aplicarea acestui principiu presupune că Guvernul, autorizat de Parlament, încasează venituri și efectuează cheltuieli publice, pe o perioadă de timp determinată, de un an, care corespunde exercițiului bugetar.

Tot mai mulți economiști susțin necesitatea renunțării la principiul anualității și trecerea la adoptarea unor bugete multianuale. Motivul principal pe care îl susțin îl reprezintă faptul că în cadrul cheltuielilor cu caracter economic un loc important îl ocupă cheltuielile de investiții, care necesită aprobări pe perioade mai îndepărtate.

În practica țărilor Uniunii Europene s-a trecut la dimensionarea multianuală a cheltuielilor publice și la reflectarea în bugete pe programe.