Bursa de Valori

I. PIAŢA FINANCIARĂ

1. Introducere şi descriere

Teoria Economică Generală ne spune că nevoile reprezintă cerinţe sau condiţii proprii oamenilor, ca fiinţe naturale şi membrii ai societăţii, fără satisfacerea cărora ei nu pot exista. Sunt percepute ca o stare dezagreabilă (neplăcută), ca o neîmplinire sau ceva ce trebuie realizat neapărat pentru a atinge o stare normală. Astfel, aceste necesităţi de existenţă ale indivizilor, ale grupurilor sociale şi ale societăţii per ansamblu sunt satisfăcute, într-o economie de piaţă funcţională, într-o proporţie majoritară, chiar covârşitoare, în general la toate nivelurile, prin mecanismul cererii şi ofertei.

Un tip de necesităţi îl reprezintă, la modul general, nevoia de bani şi în mod particular nevoia de capital. Sintagma „nevoia de bani” se foloseşte de obicei când această nevoie este determinată de consum şi se referă, de cele mai multe ori la populaţie. Sintagma „nevoia de capital” se foloseşte când este vorba de iniţierea sau întreţinerea unei afaceri, fiind vorba în majoritatea cazurilor de întreprinzători.

Aceste tipuri de nevoi au generat şi segmente specializate de cerere şi ofertă: cerere de bani, ofertă de bani, cerere de capital şi ofertă de capital. Astfel, s-a creat şi o piaţă specifică – piaţa financiară, delimitată la rândul său în pieţe specializate. Obiectul pieţelor financiare este tranzacţionarea banilor, în particular a capitalului, în vederea echilibrării cererii cu oferta prin direcţionarea eficientă a fluxurilor băneşti între agenţii excedentari şi cei deficitari.

2. Structură

Există teorii distincte şi privind delimitarea pieţei financiare. Asfel, unii teoreticieni vorbesc despre împărţirea pieţei financiare în două pieţe, cea monetară şi cea de capital, în timp ce alţi specialişti consideră că piaţa se împarte în trei mari sectoare, după tipul de active care se negociază şi după mecanismul în care acestea sunt introduse în circuitul economic. Aceste trei sectoare se consideră ca fiind constituite în trei pieţe distincte: piaţa bancară, piaţa monetară şi piaţa de capital. În condiţiile unor pieţe financiare nedezvoltate suficient, aceste forme nu sunt delimitate net, ele fiind interdependente şi condiţionându-se reciproc.

Pentru o analiză mai detaliată, vom considera modelul de piaţă financiară delimitată în cele trei sectoare.

Piaţa bancară este caracterizată prin tranzacţii al căror obiect îl reprezintă activele bancare nonnegociabile, cu lichiditate maximă. În această situaţie, societăţile bancare joacă rolul de intermediari între posesorii de disponibilităţi băneşti (excedente temporare de monedă) şi utilizatorii de fonduri (deficite sau nevoi sumplimentare temporare), pe baza relaţiilor de credit. Rolul pieţelor bancare este de a absorbi excedentul de active monetare ale celor care economisesc, cu posibilitatea acestora de a retrage aceste active în orice moment. Agenţii excedentari sunt ofertanţii de bani, respectiv de capital, situaţi pe poziţia de creditori, pentru care:

NRF < RFD, unde:

NRF = necesarul de resurse financiare,

RFD = resursele financiare disponibile.

Pentru agenţii cu deficit temporar de bani, respectiv capital, NRF > RFD.

Piaţa monetară se caracterizează prin tranzacţii efectuate pe termen scurt, de către societăţi financiare, având ca obiect activele financiare: depozite bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice şi juridice, bilete de ordin, cecuri, certificate de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen de până la un an. Modalitatea prin care sunt mobilizate activele de către agenţii economici, în general, o reprezintă creditele bancare pentru producerea de bunuri şi servicii, dar şi unele nevoi temporare ale băncii sau trezoreriei, respectiv investiţii în nume propriu realizate de societăţile bancare. La cererea şi oferta de active monetare pot participa Guvernul, municipalităţile şi autorităţile locale, Banca Centrală, băncile comerciale, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderi, societăţi comerciale, societăţi industriale, persoane fizice etc.

Piaţa monetară este influenţată puternic de nivelul economic al ţării respective, fiind deosebit de sensibilă la diferenţele dintre ratele dobânzilor, variaţii ale nivelului inflaţiei, al ratei şomajului, sau la anumite valori ale acestora. Din aceste motive, investitorii se orientează către pieţe monetare aveantajoase din perspectiva unei rate înalte a profitului sau a unui coeficient minim de risc. Unul din motivele importante ale existenţei pieţelor monetare este reprezentant de necesitatea şi posibilitatea convertirii activelor, fie ele pe termene scurte şi foarte scurte (între 1 şi 7 zile) sau pe termene medii (între 3 şi 12 luni). Procesul de convertire poate continua şi la termene mai mari, pentru activele disponibile pe termen lung (peste 1 an), în acest fel se face trecerea de la piaţa monetară la cea de capital.

Piaţa de capital reprezintă componenta principală a pieţei financiare, specializată în tranzacţii pe termen mediu şi lung, al căror obiect îl reprezintă activele financiare prin intermediul cărora se asigură transferurile de capitaluri disponibile la utilizatorii ale căror posibilităţi interne de acoperire ale nevoilor sunt depăşite temporar de respectivele nevoi. Practic, motivul principal pentru care există piaţa de capital îl reprezintă economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici aflaţi în căutare de capital către potenţiali investitori, cei care deţin excedente temporare de capital. Aceste valori mobiliare emise în scopul atragerii acestor excedente de capital sunt negociabile, ele se vând şi se cumpără de participanţii la piaţa de capital, în acest fel asigurându-se un flux permanent între deţinătorii de excedent de capital (investitorii) şi utilizatorii acestor excedente (agenţii ale căror nevoi nu sunt acoperite din resursele proprii disponibile şi care sunt în căutare de capital). Titlurile mobiliare tranzacţionate pe piaţa de capital sunt specifice acestei pieţe: acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur etc.

3. Clasificare

Pieţele financiare pot fi clasificate după mai multe criterii:

a) Din punctul de vedere al agenţilor implicaţi – piaţa primară (pe care se negociază titluri primare sau secundare în prezenţa emitentului, adică prin şi cu participarea lui) şi piaţa secundară (pe care se negociază titluri secundare şi derivate prin tranzacţii între creditori succesivi, emitenţii titlurilor nefiind implicaţi)

b) Din punctul de vedere al duratei pentru care sunt mobilizateimobilizate resursele – piaţă monetară pentru tranzacţiile pe termen scurt (sub un an) şi piaţă de capital pentru tranzacţiile pe termen mediu şi lung

c) Din punctul de vedere al titlurilor ce fac obiectul tranzacţiilor – piaţa efectelor comerciale (sau a scontului), piaţa certificatelor de depozit, piaţa acţiunilor, piaţa obligaţiunilor, piaţa eurodolarilor, piaţa interbancară, piaţa titlurilor publice pe termen scurt ş.a.