Bursa de Valori

Bursele de valori se constituie ca institutii publice prin decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Ele sunt institutii de o exceptionala importanta in economia de piata, indeosebi in cadrul mecanismelor de reglare a acesteia.

Cu privire la bursa, literatura de specialitate semnaleaza definitii numeroase, care contin elemente comune, cat si multe deosebiri.

Bursa este o piaţă pe care se desfac mărfuri şi valori mobiliare, după o procedură specifică. Organizarea şi funcţionarea ei se face, în economia contemporană, potrivit unor reglementări juridice, printre care şi supravegherea de către stat.

Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei conditii:

a) existenta în zona respectiva sau în apropiere a unor societati anonime de mare anvergura;

b) difuzarea actiunilor si a obligatiunilor emise de societatile anonime respective la un numar mare de actionari;

c) reglementarea judicioasa a activitatii tranzactionale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduita, limita participarilor, modul de desfasurare a negocierilor, etc.

Bursa este o piata dematerializata unde se incheie contractul dintre parti, identificarea si circulatia marfurilor realizându-se in afara acestei piete. Aici se tranzactioneaza in principiu titluri rezultate din operatiuni financiare.

Bursele se clasifică după mai multe criterii:

a) varietatea tranzacţiilor: generale şi specializate;

b) obiectul activităţii: de marfă, complementare comerţului internaţional (burse de asigurări şi burse de navlu), de valori mobiliare şi valutare; numai ultimele două sunt pieţe financiare şi numai penultima este piaţă secundară de capital;

c) forma de organizare: private şi de stat;

d) modul de admitere a participanţilor: cu acces limitat (are specific „ringul”, locul unde se finalizează tranzacţiile şi la care au acces numai agenţi autorizaţi) şi cu acces nelimitat (numită „over the counter” sau OTC, în care tranzacţiile se fac informatizat prin intermediul unei reţele de calculatoare de largă acoperire şi cu mari facilităţi de acces, astfel încât, practic, oricine are acces la un calculator inclus în reţea poate formula cereri şi oferte de titluri, poate tranzacţiona).

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea îsi îndeplineste acest rol mai ales prin operatiunile de vânzare si cumparare de actiuni si obligatiuni emise de societatile pe actiuni. Cei care doresc sa devina proprietari si sa participe nelimitat la riscuri si beneflcii cumpara actiuni simple, cei care nu doresc sa-si asume riscuri si beneficii nelimitate cumpara actiuni preferentiale cu un venit fix si cu un risc minimal, iar cei care nu doresc sa devina proprietari ci numai creditori, micsorându-si riscul la maximum, cumpara obligatiuni cu un venit fix exprimat procentual si denumit cupon.

Se are în vedere controlul si supravegherea pietei bursiere în scopul ocrotirii intereselor investitorilor; se realizeaza prin impunerea de catre puterea de guvernamânt a unor norme de informare a publicului si a unor norme care sa stea la baza activitatii profesionale a agentiilor de brokeraj si a societatilor financiare.

Valorile mobiliare tranzacţionate la bursă sunt înscrisuri care atestă că posesorul lor este titularul unui drept de o anumită mărime. După obiectul lor, valorile mobiliare pot fi titluri de proprietate (atestă proprietatea asupra unui capital) sau titluri de credit (atestă darea cu împrumut a unui capital bănesc). După venitul pe care îl aduc, valorile mobiliare pot fi titluri cu venit variabil (dependent de situaţia financiară a emitentului) sau titluri cu venit fix (prestabilit prin convenţie între părţi şi care nu depinde de situaţia financiară a emitentului). Titlurile ce pot face obiect de negocieri la bursă sunt: acţiuni, obligaţiuni, opţiuni, bonuri de tezaur (în special la bursele din SUA pentru bonurile emise de trezoreria federală).

Sunt de remarcat urmatoarele atributii ale controlului guvernamental:

- Înregistrarea agentilor bursieri si autorizarea lor;

- Limitarea volumului de tranzactii pe agent si unitate de timp;

- Controlul sumelor constituite în depozit;

- Asigurarea concurentei loiale printr-o permanenta supraveghere;

- Emiterea de autotizatii pentru dobândirea calitatii de membru al bursei sau al Casei de compensatie.

Ordinea în care societatea emitenta distribuie beneficiile: banii rezultati din vânzarea celor trei feluri de efecte financiare sunt utilizali de societatea emitenta pentru investitii productive, cumparari de materii prime si materiale, angajarea fortei de munca, plata gestiunii economice etc. În conditiile în care activitatea economica se desfasoara normal, rezulta venituri totale care se diminueaza cu costurile de lucru (în care intra si rambursarea datoriilor) si se obtine profitul de lucru. Distribuirea profitului de lucru se înscrie în urmatoarea ordine de prioritati: se platesc cupoanele la obligaliuni, din ce ramâne se platesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri, profitul ramas se numeste net si se împarte între coproprietari, respectiv intre detinatorii de actiuni.

Si repartizarea profitului net urmeaza o ordine de prioritati: se platesc mai întâi veniturile la actiunile preferentiale, restul se împarte în doua: pentru plata dividendelor la actiunile simple si pentru constituirea cotelor de rezerva în vederea noilor investitii (sau conform statutului).

Odatǎ puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primarǎ, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piaţa secundarǎ. Funcţionarea efectivǎ a pieţei secundare se realizeazǎ prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursa de valori, pe de o parte, şi de piaţa extrabursierǎ, piaţa interdealeari sau “la ghişeu “ (engl. OTC - Over the Counter Market). Această piaţă îndeplineşte, ca şi cea primară, un rol de concentrare a cererii şi ofertei de titluri, dar a unei cereri şi oferte derivate, care se manifestă după ce piaţa titlurilor s a constituit.

Diferenţa dintre cele douǎ forme ale pieţei de capital secundare (bursa şi piaţa OTC) se manifestǎ la nivelul localizǎrii tranzacţiilor, al accesului la piaţǎ, al modalitǎţii de negociere, al cadrului juridic, precum şi al cursurilor pentru titlurile negociate.

Astfel, în timp ce în cazul burselor de valori, tranzacţiile cu titluri financiare se desfǎşoarǎ într-un spaţiu delimitat, o clǎdire cu o salǎ pentru negocieri, nu acelaşi lucru se poate spune despre piaţa OTC. Pe aceasta din urmǎ, tranzacţiile se realizeazǎ în oficiile societǎţilor financiare, care acţioneazǎ ca dealeri (“la ghişeul” acestora), lipsa unei localizǎri fixe, a unei clǎdiri în care sǎ se desfǎşoare toate negocierile fiind caracteristicǎ acestei pieţe.

În ceea ce priveşte accesul la piaţǎ, în cadrul bursei acesta este limitat la membrii bursei şi la titlurile acceptate în bursǎ. Pe pieţele OTC accesul este mai larg, atât pentru clienţi, cât şi pentru titlurile tranzacţionate.

La bursǎ, negocierea şi executarea contractelor se efectueazǎ de cǎtre un personal specializat, acest lucru realizându-se prin diferite sisteme de tranzacţie bazate pe licitaţie publicǎ. Pieţelor interdealeri le sunt specifice tranzacţiile care se realizeazǎ prin negocieri directe între vânzǎtor şi cumpǎrǎtor, rolul de contraparte în tranzacţie fiind jucat de dealer.