Caracterizarea generală a impozitelor

1.1. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR

Impozitele indirecte reprezintă o prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

În vederea acoperirii nevoilor sale tot mai mari statul instituie pe lângă impozite directe şi impozite indirecte, asupra vânzărilor de mărfuri şi prestării de servicii.

Impozitele indirecte sunt acele impozite percepute contribuabililor plătitori, cu prilejul vânzării unor bunuri si prestării unor servicii, fiind incluse în preţurile mărfurilor şi tarifelor plătite direct de cumpărătorii acestora.

Prelevarea unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contra-prestaţie din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor care consumă produse şi apelează la servicii.

Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită de cele mai multe ori prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) iar uneori şi prin organele de stat locale.

Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat‚ de importanţă naţională(generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor administrativ - teritoriale. În România , conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene stabilesc impozitele şi taxele locale , în limitele şi în condiţiile legii.

Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil.

În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul concret de manifestare al acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, în ţările dezvoltate , impozitele, taxele şi contribuţiile procura opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În cadrul ţărilor în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor şi taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferenţieri importante variind între cinci şi nouă zecimi.

Caracteristica pentru evoluţia impozitelor şi taxelor in perioada postbelică este tendinţa de creştere continuă a acestora ca mărime , atât absolută ,cât şi relativă.

Sporirea volumului încasărilor de impozite s-a realizat prin creşterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere , precum şi prin majorarea cotelor de impunere.

Până prin anii ’70- ’80 s-a observat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic , concretizată în încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenţie în activitatea economică. În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele pot fi folosite ca instrument de încurajare sau de frânare a unei anumite activităţi economice, de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor , statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din Produsul Intern Brut între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor statul preia la buget între patru şi cinci zecimi şi chiar mai mult din Produsul Intern Brut, în ţările dezvoltate şi între trei şi patru zecimi în ţările în curs de dezvoltare.

1.2. ELEMENTELE IMPOZITULUI

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare , economice şi sociale urmărite de către stat , la introducerea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale cât şi de contribuabili. Drept urmare , în legile prin care se instituie impozite se precizează persoanele în sarcina cărora cade sarcina impozitelor , materia supusă impozitării , mărimea relativă a impozitelor , termenele de plată , sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice şi/sau juridice , care nu-şi onorează obligaţiile fiscale la termenele stabilite , sustrag materia impozabilă de la impunere şi încalcă alte dispoziţii ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numără :

-Subiectul (plătitorul) ;

-Suportatorul ;

-Obiectul impunerii ;

-Sursa impozitului ;

-Unitatea de impunere ;

-Cota (cotele) impozitului ;

-Asieta ;

-Termenele de plată.

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.

În reglementările fiscale , ca şi în vorbirea curentă , subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal , subiectul impozitului ar trebui să fie şi suportatorul real al acestuia. În realitate , sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil , deoarece sunt diverse căi şi mijloace pentru a transpune , într-o măsură mai mare sau mai mică , impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării , serviciul prestat , bunul importat sau uneori cel exportat.

Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseşte o anumită unitate de măsură care poartă denumirea de unitate de impunere.

Drept unitate de impunere putem întâlni : bucata , kg. , litrul la unele taxe de consumaţie.

Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul.

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale (proporţionale , progresive sau regresive ) .

Prin asietă (mod de aşezare a impozitului) se înţelege totalitatea măsurilor care se iau de către organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege , atrage după sine obligaţia contribuabilului de a plăti şi majorări de întârziere. Prin lege sunt prevăzute şi alte sancţiuni care se aplică contribuabililor rău platnici , cum sunt : popriri , sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului neachitat la termen.