Cheltuieli Publice pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică și Impactul Lor

1. Caracterizarea generală a cheltuielilor pentru cercetare stiintifică si dezvoltare tehnologică

1.1 Conceptul de cheltuieli publice şi conţinutul acestora

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.1

Conceptul de cheltuială publică este utilizat în mai multe sensuri, dintre care cel juridic şi cel economic.

În sens juridic, noţiunea de cheltuială publică semnifică o plată legată de funcţionarea instituţiilor publice şi, în general, de înfăptuirea activităţilor cu caracter public, inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat. În această primă accepţiune, apare în prim plan faptul că cheltuielile publice se realizează printr-un complex de organe şi entităţi publice cu competenţe în avizarea şi efectuarea operaţiunilor de plăţi pe seama resurselor financiare publice, respectiv în cheltuirea banului public, potrivit normelor legale.

În sens economic, noţiunea de cheltuială publică exprimă procesele economice de repartiţie a PIB- ului, concretizate prin alocarea şi utilizarea resurselor băneşti (financiare), pentru realizarea de acţiuni considerate de interes public, la nivel naţional sau al colectivităţilor locale etc. Această a doua accepţiune include în sine şi conţinutul de procese economice de consum public de resurse, ce se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilităţi sociale publice.

Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006

1.2 Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare

Activitatea de cercetare ştiinţifică reprezintă un factor important care contribuie la dezvoltarea economico-socială şi un motor al progresului economico-social; ştiinţa şi tehnologia sunt componente de bază ale vieţii moderne şi ajută direct statele în realizarea obiectivelor economice şi sociale, în realizarea dezvoltării durabile.

Activitatea de cercetare-dezvoltare îmbracă următoarele forme:

- Cercetarea fundamentală (de bază) este o activitate experimentală sau teoretică iniţială care urmăreşte, în principal, împingerea limitelor cunoşterii omului şi acumularea de cunoştinţe privind aspectele fundamentale ale fenomenelor sau faptelor observate, fără ca cercetătorii să-şi propună un scop al cercetării;

- Cercetarea aplicativă corespunde muncii de inovaţie; ea are ca scop dobândirea de cunoştinţe noi pentru a fi aplicate în practică; deci este o activitate orientată spre un scop practic şi specific: crearea de noi produse, procese sau servicii sau îmbunătăţirea semnificativă a celor existente.

- Cercetarea de dezvoltare (dezvoltarea tehnologică) reprezintă activitatea de cercetare care se bazează pe cunoştinţele deja existente provenite din cercetări sau experimente practice şi care serveşte dezvoltării, aplicării şi transferului rezultatelor cercetării în economie si societate; ea are ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme şi servicii.

Aceste forme ale activităţii de cercetare sunt legate între ele si nu au graniţe stricte care să le delimiteze. Oricare din formele activităţii de cercetare reclamă resurse băneşti importante.

Datele din următorul tabel reflectă ponderea cheltuielilor pentru cercetare în PIB în diferite ţări şi numărul personalului antrenat în cercetare.