Componente ale Politicii Financiare și Interrelațiile dintre Acestea

Componente ale politicii financiare şi interrelaţiile dintre acestea

Politica financiară este o componentă a politicii generale, în care se integrează, deşi dispune de o anumită independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcţională a societăţii, la care este abordată ea.

Politica financiară poate fi abordată atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel microeconomic.

Particularitatea esenţială a politicii financiare la nivel macroeconomic constă în opţionalitatea de care se bucură orice agent economic de a beneficia sau nu de facilităţile pe care legea le crează în legatură cu utilizarea mijloacelor fixe de care dispune agentul economic.

1.Componente ale politicii financiare la nivel macroeconomic

La nivel macroeconomic politica financiară reprezintă totalitatea deciziilor, metodelor şi a mijloacelor concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare utilizate de stat pentru direcţionarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale într-o etapă determinată, în vederea realizării obiectivelor politicii macroeconomice (ocuparea forţei de muncă, menţinerea stabilităţii preţurilor, asigurarea creşterii economice şi echilibrarea balanţei de plăţi externe) şi obţinerii echilibrului general în economie.

Politica financiară a ţării cuprinde, în general, patru tipuri de politici : bugetară, fiscală, monetară, valutară.

Între aceste elemente de politică financiară, indiferent de nivelul la care se manifestă acestea şi componentele bazei economice, se stabilesc raporturi de interdependenţă, în senul că politica financiară apare, pe de o parte, ca emanaţie a unui sistem social economic dat, iar pe de altă parte, ea poate determina modificări în structura sistemului, respectiv în baza economică a societăţii.

1.1 Politica bugetară

Politica bugetară împreună cu politica fiscală alcătuiesc ansamblul instrumentelor (norme şi reglementări legale) la dispoziţia statului, prin intermediul cărora sunt puse în aplicare obiectivele de intervenţie a acestuia în mediul economic şi social, într-o perioadă determinată.

Politica bugetară exprimă opţiunile bugetare ale unui centru de decizie politică (autoritate guvernamentală, autorităţi locale, autorităţi supranaţionale), care vizează facilităţile obiectivelor în plan economic şi social.

Instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice. Ele sunt diversificate şi servesc la achiziţionarea de bunuri şi servicii necesare instituţiilor publice, asigurarea de resurse băneşti unor categorii sociale sau susţinerea financiară a dezvoltării unor ramuri sau domenii de activitate.

Cheltuielile publice înscrise în bugetele componente ale sistemului public de bugete, dimensionate, în utimă instanţă, în bugetul general consolidat fac obiectul votului, fiind expresia efortului financiar public real în fiecare an. Ele asigură furnizarea de bunuri şi servicii publice necesare, prioriate şi eficiente , conforme cu interesul general al societăţii.