Concepții privind Rolul Statului în Activitatea Economică

Conceptii privind rolul statului în activitatea economica

În sistemul de contabilitate nationala, statul este administratia publica centrala. Statul ,,central’’ regrupeaza organe politice si administrative: guvernul, parlamentul, ministerele, serviciile tehnice, autoritatile administrative independente (Comisia Operatiilor de Bursa, Consiliul Superior al Audiovizualului…), organele de control (Garda Financiara, Curtea de Conturi) si organele juridice(Consiliul Constitutional, Consiliul de Stat).

Din punct de vedere juridic, statul poate fi definit ca institutia care are monopolul fortei armate si care are facultatea de a legifera. Aceasta institutie are puteri care se exercita în limitele unui teritoriu si populatia acestuia, corespunzatoare cel mai adesea unei natiuni.

Din punct de vedere economic, statul reprezinta:

- într-un sens strict, administratia publica centrala( si mai ales guvernul, adica institutia însarcinata de a pune în practica politica economica)

- într-un sens mai larg, puterea centrala si securitatea sociala(este vorba despre ,,un stat providenta”).

Rolul statului în viata economiei este perceput în mod diferit de la o etapa istoriceste determinata la alta, de la un grup de tari la altul si, chiar de la o tara la alta în cadrul aceluiasi grup.

Astfel, în perioada capitalismului în ascensiune a triumfat principiul deplinei libertati a comertului, al initiativei private, a neamestecului statului în viata economica a tarii. Statului îi era rezervat rolul de jandarm, de autoritate publica chemata sa asigure apararea si securitatea tarii, sa vegheze la mentinerea ordinei interne, sa arbitreze neîntelegerile ivite în societate, sa sanctioneze pe cei care se abateau de la regulile de convietuire stabilite, sa realizeze anumite lucrari publice si sa îngrijeasca de instruirea tineretului etc.

Conceptiile unor economisti clasici cu privire la rolul statului în viata economiei, de la jumatatea sec. XVIII si pâna la marea criza mondiala (1929-1933) prezentate succint:

Începând din sec. al XVIII-lea economistii sustinatori ai liberului schimb au pledat pentru initiativa privata, deplina libertate în activitatea economica si limitarea atributiilor autoritatilor publice la apararea tarii, înfaptuirea justitiei, realizarea unor lucrari si actiuni de interes public.

Astfel, Etienne Bonnot de Cadillac (1714-1780) recunoaste necesitatea autoritatilor publice pentru asigurarea ordinei publice indispensabile desfasurarii comertului. “Pentru a fi produse si pastrate , bogatiile au nevoie de o putere care sa-l protejeze deopotriva pe cultivator, pe mestesugar, pe artist si pe negustor, adica de o putere care sa mentina ordinea, fara sa aiba preferinte”(Etienne Bonnot de Cadillac, Le commerce et le gouvernement dans oeuvres philosophiques de Cadillac). Economistul francez sustine ca statul nu trebuie sa privilegieze un sector sau altul al economiei. În viziunea lui Cadillac, popoarele libere si prospere nu cunosc nici taxe de peaj , nici taxe vamale, nici impozite arbitrare, nici privilegii, nici poli privilegii, nici politie care jeneaza libertatea. La ele fiecare face ce vrea si se bucura liber de roadele muncii sale.

David Hume (1711-1776), referindu-se la comert, îsi pune întrebarea daca între grandoarea (puterea) statului si fericirea supusilor sai, exista opozitie sau concordanta. Economistul englez critica opinia celor care credeau ca bunastarea cetatenilor, materializata într-o abundenta de produse manufacturate, ar afecta potentialul militar al statului. Dupa opinia lui David Hume, în realitate comertul si industria nu sunt altceva decât un stoc de munca care, în timp de pace si de liniste este întrebuintat pentru confortul si satisfactia indivizilor, dar în caz de necesitate a statului, acesta poate sa fie convertit în scopuri publice.

Adam Smith (1723-1790) cunoscut ca fervent sustinator al libertatii comertului si al libertatii individuale, admite ca guvernului îi revin anumite responsabilitati, care nu pot si nu trebuie sa fie ignorate. Este vorba de apararea nationala, înfaptuirea justitiei sau a pacii publice, efectuarea unor lucrari publice si instructia publica,apararea societatii de invazia si violenta altor societati independente reprezentând cea dintâi datorie a statului.

Pe masura ce societatea înainteaza pe drumul civilizatiei, aceasta datorie devine din ce în ce mai costisitoare. Este rezonabil ca aceste cheltuieli sa se faca prin contributia generala a întregii societati.

Cea de-a doua datorie a suveranului este aceea de a stabili o administrare stricta a justitiei. Cheltuielile cerute de catre administrarea justitiei pot fi si ele considerate – si desigur ca sunt – în folosul întregii societati. Adam Smith considera ca cheltuielile de administrare a justitiei ar putea fi acoperite prin contributii speciale ale uneia sau ale alteia ori ale ambelor parti implicate în proces, adica prin taxe platite tribunalelor.

A treia si ultima din datoriile suveranului sau ale statului este aceea de a face si întretine lucrarile publice si institutiile publice care, desi pot aduce foloase imense societatii, sunt totusi de asa natura încât randamentul lor nu ar putea niciodata restitui unui particular sau unui mic numar de particulari cheltuielile efectuate.