Controlul Financiar

NOŢIUNE, DEFINIŢIE

Noţiunea de control este utilizată în toate domeniile vieţii social-economice şi ea semnifică, într-o accepţiune largă, analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii etc., pentru a urmări mersul ei şi a lua măsuri de îmbunătăţire.

Etimologia cuvântului control derivă din sintagma "contra rolus", care înseamnă activitatea de comparare, verificarea unui act original cu duplicatul, încredinţată în acest sens unei alte persoane.

Controlul este deci o activitate, care prin constatările făcute înainte, în timpul sau după executarea unei operaţiuni, oferă date şi informaţii despre aceasta cu scopul final de prevenire a unor abateri şi deficienţe (neconformităţi faţă de regulile prestabilite), precum şi de corecţie a acestora şi de stabilire a răspunderii, dacă este cazul.

Dreptul finanțelor publice reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementeză relațiile sociale ce iau naștere în legatură cu formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului sau ale unitaților administrativ-teritoriale.

Relațiile din sfera controlului financiar sunt o componentă importantă a relațiilor ce iau naștere in legatură cu resursele financiare ale statului.

Ȋn sfera dreptului finanţelor publice, noţiunea de control financiar cuprinde normele juridice ce reglemementează raporturile juridice de drept financiar ce se stabilesc în legatură cu controlul modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi prin care se urmăreşte corectitudinea actelor şi operaţiunilor efectuate şi respectarea legislaţiei şi a altor reguli prestabilite.

Resursele financiare publice pot îmbrăca atât forma de fonduri publice (fonduri baneşti publice), cât şi cea de patrimoniu public (drepturi şi obligaţii cu valoare economică referitoare la bunurile ce aparţin statului, unităţilor administrativ teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora), a cărui bună gestiune financiară se impune de către cei ce îl au în administrare. Ȋn literatura juridică au fost formulate diferite definiţii ale controlului financiar.

Astfel, într-o primă opinie: „Controlul financiar este o activitate de verificare a respectării şi aplicării conforme a dreptului financiar, desfăşurată cu finalitatea restabilirii legalităţii, formării şi întrebuinţării fondurilor băneşti de interes public şi implicit cu finalitatea stabilirii răspunderii judiciare şi aplicării cerinţelor legale în cazurile de încălcare a normelor dreptului financiar".

O altă definiţie consideră controlul financiar “ ca o componentă a controlului economic, ce are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către societăţile comerciale publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienţei economico-financiare, dezvoltarea economiei naţionale, înfăptuirea progresului social".

Eficiența cu care sunt desfășurate activitățile de control financiar determină într-o foarte mare măsură administrarea și întrebuințarea eficientă a banului public în vederea dezvoltării economiei naționale si a realizării progresului social.

Ȋn opinia autorului, controlul financiar public, este o parte componentă a controlului financiar, privind activitatea de verificare a modului în care se formează şi se utilizează fondurile financiare publice, precum şi a modului în care este administrat patrimoniul public, în scopul asigurării unei bune gestiuni financiare cu finalitatea restabilirii legalităţii în situaţiile de încălcare a normelor juridice.

Ȋn esenţă, controlul financiar reprezintă verificarea modului de formare şi utilizare a banului public, de administrare a patrimoniului public, precum şi "reântronarea domniei legii" pentru neregulile constatate.

Din definiţie se desprind trei direcţii cadru ale conceptului de control financiar şi anume:

- verificarea modului de formare a fondurilor publice;

- verificarea modului de utilizare a fondurilor publice;

- verificarea modului de administrare a patrimoniului public.

Corespunzător celor trei direcţii cadru enunţate se impun câteva consideraţii generale:

a)Având în vedere că formarea fondurilor publice se face pe seama impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor publice şi fonduri speciale, normele juridice ce reglementează aceste aspecte (inclusiv procedura de colectare şi urmărire a acestora), sunt cuprinse în doctrina sub denumirea de drept fiscal (subdiviziune ce aparţine dreptului financiar), care tinde să-şi dobândească autonomia ca ramură de drept şi în cadrul căreia putem vorbi de control fiscal.

Prin urmare, dacă s-ar considera dreptul financiar întregul, iar dreptul fiscal partea (dreptului financiar), prin analogie şi relaţia dintre controlul financiar şi controlul fiscal este relaţia de la parte la întreg.

Controlul fiscal, în acest context, se referă la verificarea modului de constituire a fondurilor publice prin intermediul impozitelor, taxelor şi a altor venituri datorate, respectiv modul de verificare a îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili.

b)Controlul financiar cuprinde, pe lângă controlul fiscal şi activitatea de verificare a modului în care sunt utilizate fondurile publice.

Indiferent de calitatea entităţii publice sau private care beneficiază de fonduri publice, verificarea modului de utilizare a acestor fonduri se impune tocmai în virtutea principiilor care guvernează normele de drept financiar întrucât având ca scop final tot satisfacerea unor necesităţi şi interese generale sau publice, este firesc ca utilizarea acestora să asigure respectarea cerinţelor de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate.

c)A treia direcţie cadru, enunţată în definiţie, vizează verificarea modului în care este administrat patrimoniul public în scopul realizării unei bune gestiuni financiare.

Această activitate are în vedere patrimoniul public înţeles ca totalitate a drepturilor şi obligaţiilor la un moment dat ale statului, unităţilor administrativ teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, cu valoare economică, dobândite sau asumate sub orice titlu.

Noţiunea de patrimoniu public vizează drepturile şi obligaţiile referitoare atât la bunurile din domeniul public, cât şi la cele din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar prin controlul financiar se urmăreşte protejarea patrimoniului public împotriva pjerderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei.