Controlul Financiar Preventiv

1.Generalităţi

Definirea noţiunii de control financiar

Pe cât de veche în istoria civilizaţiei, pe atât de necesară, activitatea de control, la origine, ţine de suspiciunea omenească faţă de semeni, de nevoia de a se proteja proprietatea şi propriile interese. Cu timpul, la acest scop primordial al controlului s-au adăugat şi scopuri legate de eficacitate, de legalitate şi oportunitate.

Apariţia statului a fost începutul avântului activităţii de control care şi-a îmbunătăţit permanent metodele, tehnicile, scopurile şi obiectivele. El s-a impus ca o activitate umană utilă şi cerută de celelalte activităţi şi niciodată nu i-a scăzut rolul şi importanţa în societate. Perfecţionarea şi aprofundarea lui au avut urmări benefice asupra celor care l-au folosit, impunându-l ca o permanenţă legată de ideea de progres.

În epoca modernă controlul dobândeşte o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al societăţii de a-şi apăra interesele sale generale, fundamentale. Prin intermediul controlului, societatea îşi manifestă exigenţele ei, omologând numai acele activităţi şi practici economice sau de altă natură care sunt în concordanţă cu normele generale de comportament social, cu obiectivele şi programele sale prioritare şi numai acele rezultate care îndreptăţesc eforturile depuse.

Dar ce se înţelege prin control- În mod concis, prin control se înţelege verificare şi supraveghere.

Într-o manieră foarte simplă, controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformităţii cu o normă, un standard, un model.

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar nu se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate sau regulile de desfăşurare prestabilite. În felul acesta controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

DEX-ul dă următoarea definiţie controlului: analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii etc. pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire. O definiţie mai tehnică este cea care consideră controlul a fi procesul de comparare permanentă a situaţiei de fapt cu cea impusă (programată) şi, dacă este cazul, aplicarea de măsuri de corectare, astfel încât realizările să fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

Decurgând din aceste definiţii, controlul trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- furnizarea de informaţii privind cunoaşterea realităţii cercetate;

- propunerea de măsuri vizând corectarea realităţii în sensul dorit de cel care a dispus controlul;

- luarea unor măsuri de către organele de control pentru descurajarea, îndreptarea şi pedepsirea producerii de abateri de la obiectivele prestabilite.

În sinteză, la nivel de concept, controlul financiar verifică prin comparare prevederile normative prevăzute în legi, hotărâri, ordine, norme metodologice etc. cu realitatea, legalitatea, oportunitatea şi eficienţa operaţiilor consemnate în acte şi documente, stabilind erorile, abaterile, lipsurile şi deficienţele din activitatea economico-financiară.

Controlul financiar are ca obiect de cercetare şi cuprinde în sfera sa: relaţiile, fenomenele şi procesele financiare; procesul de administrare şi gestionare a patrimoniului şi rezultatele activităţii economico-sociale; toate momentele, unităţile şi locurile unde se gestionează valori materiale şi băneşti şi se fac cheltuieli. Controlul financiar asigură buna funcţionare a activităţii economice, acţionează sistematic în vederea prevenirii abaterilor şi deficienţelor, creşterii eficienţei, apărarea patrimoniului, cunoaşterea modului de respectare a legalităţii cu caracter economic şi financiar, stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de gestiune.

2. Principiile şi funcţiile care stau la baza controlului financiar

2.1. Principiile controlului financiar

Realizarea nemijlocită în practică a activităţii de control financiar se bazează pe o serie de principii şi funcţii de maximă generalitate care, indiferent de modificările obiective pe care le suportă această activitate în condiţii politice, economice, sociale existente la un moment dat, să permită utilizarea cu eficienţă a resurselor publice şi private.

- Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică şi de conducere a economiei naţionale presupune exercitarea sa de la verigile de bază până la nivelul de ansamblu al economiei naţionale, acţionând în sistem piramidal.

- Principiul autonomiei, competenţei şi autorităţii controlului trebuie să răspundă la mai multe cerinţe, dintre care:

 organizarea controlului să fie astfel făcută încât să dea posibilitatea ca cine conduce să şi controleze. Această cerinţă presupune ca fiecare structură organizatorică să poată dispune de propriile organe pentru urmărirea obiectivelor stabilite, în mod permanent şi sistematic, cu scopul de a obţine informaţii asupra propriilor rezultate şi corectarea eventualelor deficienţe;

 autonomia controlului îşi găseşte expresia în organizarea propriu-zisă a acestuia, în interdependenţă absolută de structurile verificate. Pentru a desfăşura o muncă cu adevărat eficientă, organele de control trebuie să fie independente faţă de unitatea sau activitatea controlată, astfel încât să poată acţiona nestingherit în virtutea sarcinilor şi atribuţiilor pe care le au. Excluzând raporturile de subordonare directă, autonomia implică într-o măsură mai mare responsabilitatea organelor de control pentru calitatea verificărilor efectuate.