Controlul Financiar Preventiv

I. Controlul financiar preventiv

1.1 Scurt istoric

,,Cunoșterea situației patrimoniului, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilității reale, operative și științific organizate, cât și al controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent.”

(M.Boulescu, M.Ghiță, Control financiar, Editura Eficient,

București, 1997, pg.5)

Ideea introducerii controlului preventiv se ventilează cu ocazia dezbaterii legii de reorganizare a Înaltei Curți de Conturi din 29 ianuarie 1895. Nesusținută cu argumente și cu prea multă convingere, ideea controlului preventiv a fost respinsă.

Practica bugetară tot mai bogată în diverse experiențe, necesitatea instituirii unor rigori în cheltuirea banilor publici au impus din nou cu mai multă convingere necesitatea controlului preventiv.

Înainte de a-și afla locul în Legea nr.149, din 31 iulie 1929, cu privire la organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Conturi, controlul preventiv s-a bucurat de susținerea constituțională, prin articolele 84 și 115 din Constituția României (1923). De asemenea, nevoia acestui tip de control a fost menționată și cerută chiar de către unii creditori străini, care considerau controlul preventiv ca o garanție pentru recuperarea creanțelor față de România.

Pe aceeași linie de idei legea monetară din 7 februarie 1929 lega programul de stabilizare monetară și dezvoltare economică de necesitatea introducerii acestui control ca parte integrantă a unui strict control financiar instituționalizat al finanțelor publice: ,,Curtea de Conturi va fi reorganizată și însărcinată să supravegheze la stricta executare a bugetului și ea trebuie să colaboreze la controlul preventiv al angajării cheltuielilor.”

Controlul financiar preventiv este instituționalizat în țara noastră, prin Legea de reorganizare a Înaltei Curți de Conturi, potrivit consacrării articolului 19: ,,Curtea controlează preventiv angajările de cheltuieli și venituri prin consilierii controlori, în conformitate cu dispozițiile legii asupra contabilității publice.” Conform acestui act normativ, controlul financiar preventiv se exercita de Înalta Curte de Conturi, organ suprem de control preventiv și de gestiune asupra veniturilor și cheltuielilor publice, fiind exercitat de către consilierii

controlori ai angajării de cheltuieli, ce funcționau pe lângă fiecare minister, administrație autonomă, regie public comercială, așezăminte de binefacere și asistență publică, precum și pe lângă toate celelalte servicii și întreprinderi publice ale căror bugete erau sau nu votate de Adunarea deputaților.

Începând din anul 1948, controlul financiar a fost organizat în conformitate cu structura și organizarea economiei în cadrul unităților, cu menirea de a asigura respectarea legilor, suferind în decursul timpului noi modificări.

Astăzi, controlul financiar preventiv este organizat în baza legii nr.30/1991 cu modificările ulterioare și răspunde imperativului tranziției la economia de piață.

II. Metodologia de exercitare a controlului financiar preventiv

2.1 Noțiuni-Organizare

Controlul financiar preventiv se definește ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor proiecte de operațiuni economice, reprezentate în documente financiar-contabile, prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost definite.

Decurgând din necesitatea obiectivă a acțiunii controlului în economia de piață, controlul financiar preventiv, prin conținutul său și momentul exercitării, asigură oprirea de la efectuare a tuturor operațiunilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune și necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispozițiilor legale, imobilizarea fondurilor și păgubirea avutului public și privat.