Coordonate ale Politicii fiscal-bugetare în România în Contextul economico-social Actual

1. A. Conceptul de politică fiscală şi bugetară: definire, coordonate, tipuri. Interacţiunea cu mediul social economic

Politica fiscală este definită cu precădere în ţara noastră cu delimitări şi nuanţe diferite, dar cel mai adesea se accentuează asupra problematicii referitoare la sistemul de impozite promovat de stat, fie in mod explicit, fie in mod implicit. Este necesară şi luarea în considerare a unui mixaj între modalităţile de procurare a resurselor financiare la dispoziţia autorităţilor publice şi cele privind destinaţiile date acestor resurse. În caz contrar se favorizează formularea de aprecieri şi soluţii nerealiste.

Procurarea resurselor financiare prin prelevări sub forme ale impozitelor, taxelor şi alte contribuţii şi utilizarea lor in finanţarea de acţiuni de interes public sunt procese de repartiţie secundară corespunzătoare celor două faze ale funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, aflându-se în raporturi de interdependenţă. Colectarea de resurse financiare publice fără stabilirea cheltuielilor de efectuat reprezintă o abordare nerealistă a politicii fiscale.

În sfera politicii fiscale trebuie incluse:

- modalităţile de procurare a resurselor cu caracter fiscal la dispoziţia autorităţilor publice;

- modalităţile de alocare a resurselor pe destinaţii;

- realizarea de cheltuieli publice pe seama resurselor constituite;

- folosirea veniturilor şi cheltuielilor pentru influenţarea vieţii economice şi sociale in sensul dorit.

Politica bugetară înglobează opţiuni şi decizii privind formarea, alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor bugetare, inclusiv folosirea bugetului de stat în scopul influenţării asupra dezvoltării durabile a societăţii. Această componentă are o sferă mai largă de cuprindere, incluzând şi opţiunile asupra procurării resurselor sub alte forme ale veniturilor bugetare decât cele fiscale(venituri nefiscale), precum şi pe cele privind soldul bugetar.

Componente specifice politicii bugetare sunt următoarele:

- politica procurării resurselor bugetare: se exprimă prin stabilirea modalităţilor de procurare a resurselor bugetare ordinare. Include: impozitele, taxele şi contribuţiile obligatorii(fiscale), veniturile cu caracter nefiscal, veniturile obţinute de către autorităţile publice din exploatarea întreprinderilor şi proprietăţilor lor, în ipostaza de proprietar;

- politica alocării şi utilizării resurselor sau a cheltuielilor bugetare: se referă la opţiunile privind modalităţile de alocare şi utilizare a resurselor bugetare sub denumirea de cheltuieli bugetare precum şi la alegerea formelor, metodelor, instrumentelor şi tehnicilor utilizabile în acest scop;

- politica soldului bugetar: se concretizează atât prin decizia adoptată cu privire la acceptarea dezechilibrului bugetului, cât şi la stabilirea modalităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Politica cheltuielilor publice (bugetare) şi coordonatele sale

Coordonate majore ale politicii privind cheltuielile publice vizează dimensionarea, cuantificarea şi structurarea lor corespunzător obiectivelor de politică generală promovată într-o perioadă sau alta.

Problematica politicii cheltuielilor publice se referă la stabilirea obiectivelor de realizat din punct de vedere financiar, în corespondenţă direct cu deciziile de ordin economic şi social luate de stat. Ca urmare, ea presupune opţiuni ale factorilor de decizie asupra dimensiunii şi structurii destinaţiilor date resurselor financiare publice, sub formele concrete ale cheltuielilor pentru acţiuni considerate de interes public.

Elaborarea deciziilor de politica fiscală pe acest segment trebuie sa aibă în vedere şi impactul cheltuielilor publice asupra proceselor economice şi sociale, inclusive asupra celor din sectorul privat. Dimensiunile sau structura cheltuielilor publice condiţionează proporţiile la care se realizează procesele economico-sociale. În cadrul dimensionării cheltuielilor publice, prin politica financiară se stabilesc, în funcţie de obiectivele de realizat, mărimile absolute şi ponderile pe total şi pe categorii de cheltuieli in PIB şi în totalul cheltuielilor bugetare.

O coordonată importantă a politicii financiare, reflectată prin dimensiunile şi structura cheltuielilor publice, vizează asigurarea funcţionării normale a instituţiilor publice. Subdimensionarea ca şi supradimensionarea sumelor alocate au impacte negative, nu numai asupra îndeplinirii sarcinilor fiecărei instituţii, ci şi asupra societăţii în ansamblu. În acest cadru, o importanţă deosebită o are realizarea unui raport optim între cheltuielile de personal şi cheluielile material. Adesea, se constată, ca fenomen negativ, ce se manifesta în multe state supradimensionarea cheltuielilor de funcţionare şi, mai ales, a celor de personal care deţin ponderi prea mari în defavoarea cheltuielilor de capital, respectiv a celor materiale.