Coordonatele Politicii Fiscal - Bugetare în România în Contextul Economic-Social Actual

Cap.1. Politică fiscală şi bugetară- o componentă a mixului de politică macroeconomică

Politica financiară poate fi definită ca un ansamblu de metode, mijloace şi instrumente prin care se asigură mobilizarea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare necesare realizării obiectivelor economico-sociale dintr-o anumită perioadă. Politica financiară include, de asemenea, reglementări şi instituţiile prin intermediul cărora se derulează resursele financiare publice.

Politica generală a oricărei guvernări este indisolubil legată de politica financiară prin intermediul căreia se asigură resursele financiare de care are nevoie statul la un moment dat, iar prin politicile fiscale şi bugetare pe care le promovează se prefigureaza sau nu o anumită dezvoltare a economiei şi a societăţii în general.

1.1. Politica fiscală

O componentă esenţială a politicii financiare promovate de autorităţile publice o reprezintă politica fiscală. Conceptul de politica fiscală este definită cu precădere în ţara noastră cu delimitări şi nuanţe diferite, dar cel mai adesea se accentuează asupra problematicii referitoare la sistemul de impozite promovat de stat, fie in mod explicit, fie in mod implicit. Este necesară şi luarea în considerare a unui mixaj între modalităţile de procurare a resurselor financiare la dispoziţia autorităţilor publice şi cele privind destinaţiile date acestor resurse. În caz contrar se favorizează formularea de aprecieri şi soluţii nerealiste. În caz contrar, disocierea şi tratarea lor disparată, reducând semnificaţiile fiscalităţii numai la procesele de procurare a resurselor publice, favorizează formularea de aprecieri şi soluţii nerealiste, uneori incompatibile între ele sau în contradicţie flagrantă cu cerinţele de realizare a obiectivelor avute în vedere.

Procurarea resurselor financiare prin prelevări sub forme ale impozitelor, taxelor şi alte contribuţii şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni de interes public sunt procese de repartiţie secundară corespunzătoare celor două faze ale funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, aflându-se în raporturi de interdependenţă. Colectarea de resurse financiare publice fără stabilirea cheltuielilor de efectuat reprezintă o abordare nerealistă a politicii fiscale.

În sfera politicii fiscale trebuie incluse:

- modalităţile de procurare a resurselor cu caracter fiscal la dispoziţia autorităţilor publice;

- modalităţile de alocare a resurselor pe destinaţii;

- realizarea de cheltuieli publice pe seama resurselor constituite;

- folosirea veniturilor şi cheltuielilor pentru influenţarea vieţii economice şi sociale in sensul dorit.

Rolul şi obiectivele politicii fiscale. In realizarea unei bune desfăşurări a activităţii economice a statului autorităţile publice competente stabilesc obiective strategice cu acţiuni şi măsuri specifice menite să contribuie la buna funcţionare a mecanismelor statului, la colectarea cât mai corectă şi în integralitate a resurselor financiare la nivelul bugetului consolidat al statului şi nu în ultimul rând, la dezvoltarea echilibrată a economiei pe întreg teritoriul ei.

Obiectivele politicii fiscale sunt strâns corelate cu funcţiile politicii şi cu efectele acestora asupra economiei naţionale, precum şi cu rezultatele obtenabiie prin folosirea impozitelor, împrumuturilor de stat, cheltuielilor bugetare., ca instrumente de intervenţie la îndemâna autorităţilor publice.

Rolul politicii fiscale în economia naţională. Economistul Richard Musgrave a identificat trei funcţii ale politicii fiscale intercondiţionate şi corelate cu rolul statului în economie: de alocare, de distribuţie şi de stabilizare

Rolul alocativ al politicii fiscale este acela de a cuantifica oportunitatea intervenţiei statului în economie pentru corectarea eşecurilor pieţei prin identificarea formelor acestor derapaje ale pieţei şi prin alocarea eficientă a resurselor pentru preîntâmpinarea şi reducerea unor astfel de eşecuri. Implicarea statului în economie, prin intermediul politicii fiscale în corectarea procesului de alocare/realocare a resurselor se va face după analizarea principalilor factori care conduc la o disfuncţie a pieţei9 respectiv: bunurile publice, bunurile de merit, bunurile de nemerit, externalitaţile, puterea de monopol şi asimetriile şi imperfecţiunile informaţionale.