Criza financiară-abordari la nivel global și european

INTRODUCERE

În anul 2007, pentru prima dată după anii 1930, economia mondială a experimentat o criză financiară pe care o putem cataloga ca fiind o criză sistemică: pe 18 septembrie, sistemul financiar internaţional a fost pe punctul de a intra în colaps . Cauzele crizei globale a creditului astăzi sunt în general înţelese şi iniţiative majore sunt în curs de desfăşurare pentru a reforma reglementarea financiară în întreaga lume, cu importante consecinţe pentru viitorul finanţelor globale. Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei actuale este necesară clarificarea conceptului de criză şi analiza relaţiilor de intercondiţionare existente în sistemul economic. Astfel, crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, fiind însoţite, fireşte, de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză (indiferent de formă) există o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul de apărare şi de conservare îndeamnă la un comportament uneori iraţional şi la accentuarea acestei volatilităţi deoarece fiecare dintre participanţii pe pieţe, cu capacitatea cognitivă de care dispun, filtrează informaţia şi înţeleg fenomenul în felul propriu, ranspunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.

În primă fază, criza s-a manifestat ca o lipsă acută de lichidităţi în rândul instituţiilor financiare, acestea experimentând condiţii tot mai aspre în rostogolirea datoriilor (de obicei de scurtă durată). În această fază, au crescut preocuparile instituţiilor financiare legate de solvabilitate, dar un colaps sistemic a fost considerat improbabil. Aceasta convingere s-a schimbat dramatic în 2008, atunci când o mare bancă americană de investiţii (Lehman Brothers) a intrat în incapacitate de plată. Încrederea s-a prăbuşit, investitorii şi-au lichidat masiv poziţiile şi pieţele bursiere au intrat într-o stare de haos. De atunci, economia Uniunii Europene a intrat în cea mai abruptă recesiune de la Marea Depresiune încoace. Transmiterea problemelor din sistemul financiar la economia reală s-a produs cu o viteză record, afectând investiţiile în afaceri şi cererea de uz casnic (în special pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi locuinţe), prin intermediul restrângerii creditelor şi a pierderii încrederii în sistemul bancar. Transmiterea în afara graniţelor s-a produs şi ea extrem de rapid, ca urmare a legăturilor strânse din cadrul sistemului financiar, şi de asemenea, a lanţurilor de aprovizionare puternic integrate pe pieţele de produse la nivel global.

CAPITOLUL 1: CRIZELE FINANCIARE ŞI CICLICITATEA LOR

1.1. NOŢIUNEA DE CRIZĂ

1.1.1. Definiţii

Criza desemnează un fenomen violent şi adesea patologic, sinonim cu o ruptură dereglatoare a evoluţiei activităţii economice, cu grave repercusiuni social-economice şi politice şi cu însoţitori tradiţionali în şomaj, crahuri, falimente, inflaţie şi o convertire brutală a valorii tradiţionale.

Criza este reprezentată de o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului.

Etimologic cuvântul „criză” provine din cuvântul grecesc „krisis” care înseamnă o situaţie ce necesită luarea unei decizii.

CRIZA ECONOMICĂ: reprezintă o stare de dificultate a activităţilor economice, ruptură, schimbare bruscă în activitatea economică, concretizată în încetinirea, stagnarea, sau scăderea activităţii economice.

Trăsătura de bază a unei crize economice este determinată de scăderea puterii de cumpărare a fondurilor fixe şi circulante, a tuturor bunurilor de uz curent şi de folosinţă îndelungată precum şi a oricăror feluri de servicii.

O economie ce trece printr-o criza economică va experimenta aproape sigur o scădere a PIB (Produs Intern Brut), o evaporare a lichidităţilor şi o creştere / scădere a preţurilor din cauza unei inflaţii /deflaţii. Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei depresii economice, şi uneori pot duce la colaps economic.

CRIZA FINANCIARĂ: este o situaţie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani (disponibilul). Aceasta înseamnă că lichiditatea este rapid evaporată deoarece banii disponibili sunt retraşi din bănci, forţând astfel băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru a-şi acoperi necesităţile, sau să colapseze. Criza financiară poate duce la o criză economică.

Crizele financiare pot fi definite ca forma de manifestare a crizelor bancare, cu impact asupra stabilităţii financiare şi cu ajungere în stare de colaps a infrastructurii financiare în absenţa intervenţiei băncii centrale.

Există şocuri exogene în sistemul financiar, care au un impact deosebit asupra profitabilităţii în sectoare existente sau în unele noi. Şocurile care întinează noi oportunităţi de profit includ evenimente precum: începerea sau sfârşitul unui război, o nouă tehnologie care devine foarte populară, modificări în politica monetară. Agenţii debitori sau creditori îşi mută finanţele lor către noi zone de profit, creşterea credibilităţii, finanţând boom-ul economic şi antrenând creşterea ofertei de monedă. Prin urmare, sistemul financiar începe să devină fragil, principalele caracteristici ale sistemului financiar devenind următoarele:

• băncile îşi constituie provizioane insuficiente viziunii optimiste asupra

colateralului, pe care investitorii îl angajează chiar în activităţi speculative;

• în timp, cererea depăşeşte oferta în anumite sectoare de activitate (în noile

sectoare profitabile). Preţurile cresc, creând noi oportunităţi pentru profit şi investiţii mai multe, cresc veniturile şi investiţiile viitoare;

• sunt observate activităţi speculative, ca urmare a lipsei de experienţă a

agenţilor care se implică în investiţii. Obiectul compartimentelor speculative variază, şi deseori duce la crize particulare: acţiuni, mărfuri, valută sau proprietăţi. Mania sau comportamentul iraţional creează bubble (bule speculative), definite ca şi creşteri exagerate de preţ, într-o mulţime de domenii. Adâncirea bulei speculative (manifestarea panicii) conduce la delanşarea crahului.

Toate crizele financiare necesită injectări de lichiditate sau fonduri publice sau, în unele cazuri, fonduri private de la bănci şi instituţii internaţionale. Aceste intervenţii reprezintă costuri directe, fără a fi luate în considerare costurile cu acoperirea instrumentelor reale, garanţiile guvernamentale, modificările de rate a dobânzilor adoptate de bănci pentru menţinerea spreadului, creşterea şomajului şi reducerea PIB-ului real.