Crizele bancare - factori declanșatori și posibilități de gestionare

În pofida dezvoltării şi sofisticării instrumentelor de supraveghere, se poate spune că în ultimii 25 ani, practic toate ţările au cunoscut crize bancare. Începând cu cea mai mare piaţă bancară – SUA, unde între 1980 şi 1994 au trebuit să fie închise 2912 bănci şi case de economii, cu un cost total de 924 miliarde de dolari, continuând cu Japonia, unde criza nu este nici în prezent rezolvată, cu celelalte ţări ale OECD, şi terminând cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est şi cu tigrii asiatici, crizele bancare au lovit deopotrivă ţări dezvoltate şi emergente.

Crizele bancare sunt în mod particular dăunătoare deoarece generează o întrerupere a activităţii economice. Căderea sistemelor de plăţi cauzează întreruperea tranzacţiilor la scară largă şi poate conduce la un colaps al output-ului. Episoadele crizelor sunt în mod tipic asociate unei înrăutăţiri a bilanţurilor băncilor, dar şi ale debitorilor. Datorită faptului că băncile reprezintă surse importante de finanţare, contracţia creditului poate conduce la o reducere forţată a investiţiilor şi a consumului. O caracteristică a crizelor bancare este că acestea impun insolvabilitatea unei mari părţi a sistemului bancar. Însă, crizele bancare nu afectează numai sistemul bancar, ci au implicaţii mult mai profunde lăsându-şi amprenta asupra întregii activităţi economice.

Cauzele crizelor bancare sunt multiple, dar ele sunt în general grupate în trei categorii principale:

- evoluţia nefavorabilă a cadrului macroeconomic. În general se susţine că nu poate exista un sistem bancar perfect sănătos într-o economie nesănătoasă. Această afirmaţie pare a fi dovedită de faptul că practic toate ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est s-au confruntat cu crize bancare majore pe fondul unor inflaţii ridicate, a funcţionării defectuoase a unor instituţii fundamentale ale statului şi a absenţei unor pieţe funcţionale pentru forţa de muncă şi pentru active. Şocurile macroeconomice sunt considerate răspunzătoare şi de declanşarea unor crize din America Latină, cum ar fi Chile (la începutul anilor 1980), Mexic (1994-1995) şi mai recent Argentina (în 2001);

- comportamentul neprudenţial şi slaba guvernanţă corporativă a băncilor, cu precădere acordarea de credite persoanelor aflate în relaţii speciale cu băncile. Astfel de situaţii s-au întâlnit în cazul crizei din Rusia (1998), în cazul multor bănci din ţările în tranziţie din Centrul şi Estul Europei, în Indonezia (1997), dar şi în cazul unor ţări dezvoltate. De exemplu, creditele acordate neprudenţial au fost cauza crizei bancare din Japonia din anii ’90 şi cauza prăbuşirii BCCI, care a afectat activitatea bancară din Marea Britanie, Luxemburg şi SUA;

- implicarea autorităţilor în deciziile de acordare a creditelor de către bănci, respectiv amestecul politicului într-o activitate care trebuie să se desfăşoare esenţialmente pe criterii economice. În general, această cauză a crizelor s-a manifestat mai ales în ţările în care sectorul bancar se află preponderent în proprietatea statului - cum sunt China, India sau ţările din Africa subsahariană. Din nou însă, probleme au apărut şi în bănci din sisteme economice de piaţă. Astfel, în anul 2001 Berliner Bankgesellschaft, deţinută de municipalitatea din capitala Germaniei, a ajuns la dificultăţi majore datorită deciziei politice pentru finanţarea construcţiilor de locuinţe peste limitele prudenţiale.

Conform lui Mishkin, există cinci categorii de factori care conduc la apariţia evenimentelor nefavorabile ce pot declanşa crizele bancare: creşterea ratelor de dobândă, creşterea incertitudinii, starea activelor şi bilanţului firmelor, probleme ale sectorului bancar şi dezechilibrele fiscale.

Creşterea ratelor dobânzilor: S-a observat că firmele care realizează cele mai riscante investiţii sunt cele care sunt dornice să plătească cele mai ridicate rate de dobândă. Dacă ratele de dobândă cresc suficient de mult, datorită cererii ridicate pentru credit sau datorită unei reduceri a ofertei de bani, atunci un bun gestionar al riscului nu va mai fi atât de dornic să se împrumute, pe când cei care au înclinaţie ridicată către risc vor dori în continuare să o facă. Datorită manifestării în creştere a efectului de selecţie adversă, creditorii nu vor mai dori să împrumute. Astfel, declinul substanţial al creditării va conduce la o scădere semnificativă a investiţiilor şi a activităţii economice agregate.

Creşterea incertitudinii pe pieţele financiare, datorată fie unui faliment al unei instituţii financiare sau nonfinanciare, fie unei recesiuni sau a unui crah bursier, face dificilă sarcina creditorilor de a alege debitori cu un grad redus al riscului. Această imposibilitate a creditorilor de a rezolva problema selecţiei adverse îi face mai puţin dornici să împrumute, ceea ce conduce la un declin al împrumuturilor, investiţiilor şi activităţii economice agregate.

Starea activelor şi a bilanţului firmelor are implicaţii semnificative asupra asimetriei informaţiilor din sistemul financiar. Un simplu declin pe piaţa de capital poate cauza o deteriorare serioasă a bilanţului firmelor, care poate conduce, mai departe, la creşterea selecţiei adverse şi a hazardului moral pe pieţele financiare. Această situaţie poate provoca, mai departe, o criză financiară.

O scădere pe piaţa de capital înseamnă o reducere a câştigului net al firmei respective. Acest lucru îi determină pe creditori să nu mai accepte creditarea acelei firme deoarece, după cum se ştie, câştigul net al unei firme este strâns legat de dobândă. Dacă valoareă dobânzii scade, atunci creditorii vor fi mai puţin protejaţi, ceea ce înseamnă că pierderile din credite vor fi mai severe. Deoarece creditorii sunt mai puţin protejaţi împortiva selecţiei adverse, îşi vor micşora nivelul împrumuturilor, ceea ce va însemna o reducere a investiţiilor şi al output-ului agregat.

Probleme ale sectorului bancar: băncile joacă un rol major pe pieţele financiare deoarece acestea promovează investiţiile în economie. Şi mai mult, situaţia bilanţurilor băncilor este un factor foarte important pentru nivelul creditelor băncii respective. În cazul în care bilanţul se deteriorează, băncile vor suferi o contracţie semnificativă a capitalului lor şi vor avea mai puţine resurse disponibile pentru a acorda credite. O contracţie a creditului va conduce la un declin al investiţiilor şi la o încetinire a activităţii economice.