Cursul de Schimb Real de Echilibru și Rolul Său

CAPITOLUL 1. CONSIDERENTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND CURSUL DE SCHIMB REAL DE ECHILIBRU

Deşi la prima vedere pare ceva banal, totuşi între economişti nu există ca acceptată o singură definiţie a cursului de schimb real de echilibru. Cursul real de echilibru ar trebui să fie preţul relativ al bunurilor străine exprimate în bunuri interne. Ce se înţelege prin bunuri interne – bunuri externe?! Răspunsul depinde, de regulă, de modelul macroeconomic ce se are în vedere în cadrul analizei (în realitate lucrurile fiind mult mai complicate ca urmare a diversităţii de bunuri).

În procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi de pregătire a condiţiilor necesare pentru intrarea în Uniunea Monetară Europeană (EMU), ţările în tranziţie trebuie să soluţioneze o serie de probleme, dintre care unele deosebit de sensibile în ceea ce priveşte regimul valutar şi cursul de schimb. După cum este cunoscut, Consiliul ECOFIN din anul 2000 a stabilit obligativitatea principiului tratamentului egal pentru toate statele membre din UE. Aceasta implică aplicarea criteriilor de convergenţă şi pentru noile state care aderă la UE. Pe de altă parte, pentru noile state care au aderat la UE, respectiv vor adera în viitor, se impune participarea la ERM-II (Exchange Rate Mechanism-II) care, în fapt, reprezintă un aranjament privind cursul de schimb dintre Zona EURO şi statele membre ale UE care nu fac parte din Zona EURO. Aderarea la ERM-II obligă statele ca cel puţin doi ani să-şi menţină cursul de schimb într-o bandă de ±15% în jurul cursului central. Cursul central este stabilit şi ajustat de către ECB împreună cu băncile centrale ale statelor care nu fac parte din Zona EURO. În ceea ce priveşte regimul cursului de schimb, conform Consiliului ECOFIN trei tipuri de regimuri sunt considerate inconsistente cu ERM-II printre care crawling peg sau ancorarea la altă valută decât EURO.

În armonizarea cerinţelor legate de criteriile de convergenţă cu cele privind cursul de schimb şi inflaţia, un rol important revine cunoaşterii cât mai profunde a nivelului şi dinamicii cursului de schimb real de echilibru. Studii privind identificarea cursului de schimb real de echilibru au fost realizate în numeroase ţări, inclusiv în unele ţări fost comuniste precum Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi ţările Baltice. De peste două decenii, Fondul Monetar Internaţional are preocupări legate de calculul cursului de schimb real de echilibru pentru ţările în curs de dezvoltare, iar OCDE pentru ţările dezvoltate.

Importanţa determinării cât mai exacte a cursului de schimb real de echilibru rezultă din faptul că acesta este considerat indicatorul economic fundamental pentru cunoaşterea „stării de sănătate" a unei economii. El furnizează continuu informaţii privind nivelul de competitivitate a economiei, dezechilibrele ce pot apărea, şi semnalizează în acelaşi timp situaţii care pot genera crize valutare. Pentru ţările care urmează a adera la UE, indicatorul oferă informaţii utile privind modul de armonizare a criteriilor de convergenţă cu cele privind stabilitatea cursului de schimb, cerinţă impusă de aderarea ulterioară la EMU.

Pentru deducerea efectivă a cursului de schimb real de echilibru (ERER), în literatura de specialitate şi în practica economică s-au conturat două modalităţi distincte de abordare.

O primă abordare propusă de Williamson (1994), Bayoumi (1994) şi Stein (1994) are la bază elaborarea unor modele macroeconomice care să surprindă principalele corelaţii din economie în care este implicat cursul de schimb. Williamson (1994) şi Bayoumi (1994) propun folosirea unor modele macroeconometrice de dimensiuni mari care să aibă ca output cursul de schimb fundamental de echilibru – FEER (Fundamental Equilibrium Exchange Rate), respectiv cursul de schimb care să corespundă strategiilor macroeconomice stabilite – DEER (Desired Equilibrium Exchange Rate). Spre deosebire de autorii menţionaţi mai sus, Stein (1994) propune calculul ERER pe baza unui model macroeconometric de dimensiuni reduse. Cursul rezultat prin tehnica propusă de Stein (1994) este numit NATREX (NATural Real EXchange rate).

Cea de a doua abordare reprezentată în special de Peter B. Clark şi Ronald MacDonald (1998) cunoscută şi ca metodologia FMI se bazează pe tehnici econometrice de cointegrare prin intermediul cărora se încearcă deducerea cursului real de schimb pornind de la indicatorii macroeconomici fundamentali (the fundamentals). Ei au introdus noţiunea de Curs de Schimb Comportamental de Echilibru – BEER (Behavioral Equilibrium Exchange Rate) şi Curs de Schimb Permanent de Echilibru – PEER (Permanent Equilibrium Exchange Rate). Prin metodologia econometrică propusă de Clark şi MacDonald (1998) cursul de schimb real de echilibru (ERER) se obţine prin surprinderea dinamicii pe termen lung a indicatorilor fundamentali în cadrul relaţiei de cointegrare.