Diagnosticul Financiar Contabil

1. Necesitatea şi rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii

În mod particular, prin diagnosticarea unei firme, în vederea evaluării, se urmăreşte cunoaşterea tuturor laturilor activităţii acesteia, respectiv juridică, tehnică, resurse umane, financiar contabilă etc. Precum şi a punctelor forte şi a punctelor slabe corespunzătoare fiecăreia. Aceasta are ca scop exclusiv evidenţierea parametrilor de operare ai întreprinderii, estimarea performanţelor şi riscurilor activităţii viitoare, orice informaţii care pot orienta judecata evaluatorului în fiecare dintre cele tri abordări prezentate.

În cadrul diagnosticului trebuie să-şi găsească răspuns probleme precum:

o piaţa pe care operează firma şi poziţia trecută şi probabilă pe această piaţă;

o situaţia juridică a acesteia şi a proprietăţii evaluate;

o potenţialul uman şi de management al întreprinderii;

o infrastructura tehnică pentru susţinerea activităţii de producţie sau servicii;

o rezultatele obţinute şi probabile ale întreprinderii.

În cadrul activităţii practice de evaluare a unei firme, diagnosticul trebuie să furnizeze informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor şi variabilelor cheie ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu inseamnă o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profundă a performanţelor întreprinderii, echipa de evaluare trebuie să opereze cu parametri consideraţi normali pentru mediul de activitate al întreprinderii evaluate şi la momentul efectuării evaluării.

Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se fundamentează scenariile ce stau la baza evaluării în abordarea pe bază de venit.

O problemă importantă în realizarea diagnosticului o reprezintă asigurarea informaţiilor ce vor fi analizate. În acest sens, în literatura de specialitate se insistă pe necesitatea ca evaluatorul să verifice acurateţea şi credibilitatea surselor de informaţii , iar judecata finală a valorii să includă acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate şi relevanţă al tuturor instituţiilor care au stat la baza aplicării fiecărei metode.

Situaţia financiară a întreprinderii, constatată în urma efectuării unei analize-diagnostic în acest câmp de interes reprezintă adesea cea mai fidelă imagine a efectelor strategiei trecute a întreprinderii respective, hrănită prin însăşi natura diagnosticului financiar cu date de ordin cantitativ şi mai puţin atinsă de subiectivismul aprecierilor calitative. Cum însă analiza-diagnostic îşi extinde aria de observaţie cu precădere asupra unor perioade de gestiune anterioare, devine stringentă punerea în practică, în vederea completării tabloului de diagnoză, a unei analize de tip previzional, care presupune pentru fundamentare un minim de reflecţie strategică. În plus, în momentul în care analistul-evaluator îşi îndreaptă atenţia către realizarea unor previziuni pornind exclusiv de la diagnosticul financiar „istoric”, fără a recurge la o analiză strategică, demersul se dovedeşte incomplet.

2. Diagnosticul financiar-contabil – consideraţii generale

Subscriem opiniei conform căreia fiecare componentă a diagnosticului financiar contabil prezintă câte un obiectiv specific:

o obiectivul diagnosticului financiar este realizarea unei analize statice, dinamice şi comparative a activităţii firmei care să permită formularea unor concluziicu privire la rentabilitate şi randamentul capitalului, echilibrul financiar şi eficienţa folosirii resurselor sale.

o pe de celalaltă parte, obiectivul diagnosticului contabil este fiabilizarea valorilor contabile existente, tinând cont de regulile contabile şi fiscale, precum şi a regularităţii datelor de referinţă reţinute.

Dată fiind această separare, vom explica fiecare din cele două părţi ca fiind componente de sine stătătoare în cadrul diagnosticului.