Diferența dintre creditul bancar și creditul comercial

I. Creditul comercial

Firmele apelează tot mai mult la creditele comerciale atunci când vor să vândă sau să cumpere, iar afacerea merge mai mult pe încredere între partenerii de afaceri. Avantajul acestui schimb este de partea ambilor parteneri de afaceri: producătorul poate să vândă mai mult, iar comerciantul să achite când face rost de bani. Cât de daunatoare sunt în schimb reacțiile în lanț la nivelul firmelor și cât de mult pot influența debitorii în dificultate falimentul firmelor sanatoase?

Pentru a-și spori vânzările, firmele încearcă metode variate de atragere și păstrare a clienților, iar una dintre aceastea este vânzarea de produse cu plata la o dată ulterioară, stabilită de comun acord cu clientul care nu dispune de resursele financiare necesare. Astfel că managementul efectelor comerciale de primit - managementul creditului comercial - este în prezent una dintre cele mai folosite metode de creștere a vânzărilor și a profitabilității afacerii.

Specialiștii în macroeconomie susțin că incapacitațile de plată care pot surveni în astfel de proceduri au o influență minoră pe plan macroeconomic, deoarece volumul net al creditului comercial nu este unul mare iar efectul este compensat la nivel agregat. Și totuși, pentru firmele care nu reușesc să aplice un management eficient în relațiile economice pe care le desfașoară, creditul comercial poate fi unul vicios, iar falimentul clientilor poate fi de multe ori dăunator și pentru ele. Această procedură prezintă însă și riscuri, fiind un proces de vanzare-cumparare care merge pe încredere între partenerii de afaceri. Procedurile de faliment arată că antreprenorii consideră neplata creditelor comerciale drept cauza principală a falimentului, înaintea vânzărilor slabe, iar neplata creditului comercial nu afectează numai companiile mari.

În practică, relația comercială dintre creditor și debitor are la bază doar încrederea în partenerul de afaceri, prin urmare, înainte de realizarea schimbului, specialiștii în management sfătuiesc furnizorii să își ia o marjă minimă de siguranță în fața clienților cu care fac afaceri.

Cunoașterea debitorului înainte de furnizarea mărfii, asigurarea anterioară că acesta are o anumită bonitate, precum și limitarea volumului de marfă furnizată sunt câteva soluții binevenite pentru orice antreprenor care dorește să-și asigure un rulaj financiar necesar, mai ales când piața duce lipsă de lichiditate. Pentru orice firmă, totalitatea efectelor comerciale de primit se calculează în funcție de valoarea vânzărilor pe credit și perioada de vânzare și încasare a plăților. Aici intervin însă și schimbări care pot apărea între timp pe piață. În funcție de perioada în care debitorul urmează să achite contravaloarea mărfii, pot interveni modificări de preț ale produselor sau serviciilor pe piață sau deprecieri ale monedei de plată. Atât creditul comercial acordat, cât și cel primit influențează cifra de afaceri, viteza de rotație a fondurilor, mărimea fondului de rulment și, nu în ultimul rând, profitabilitatea afacerii pe viitor. Un volum mare de efecte comerciale de primit este în schimb costisitor și cere după sine un bun management al relațiilor comerciale pe piață, astfel încât costurile să poată fi acoperite dacă volumul vanzărilor crește.

Contractul de asigurare a creditului comercial protejează furnizorul împotriva pierderilor cauzate de insolvență sau de incapacitatea de plată a unui client. Acest produs poate să garanteze încasarile viitoare, atunci când plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate se realizează la un anumit termen. Riscul de neîncasare la termen al creanțelor comerciale este transferat către asigurător, care se obligă să despăgubească firma asigurată în cazul în care partenerul de afaceri refuză să efectueze plata la scadență, din diverse motive. Asigurarea de credit ajută astfel la stabilizarea fluxului de numerar al unei companii. Pe langă protecția împotriva creanțelor neîncasate, o asigurare a creditelor comerciale aduce multe alte beneficii. Printre acestea se numară protecția fluxului de numerar, ușurința în obținerea de credite bancare prin posibilitatea cesionării poliței de asigurare către banca finanțatoare, asistență în acordarea de credite comerciale, cât și în recuperarea debitelor restante și nu în ultimul rând stabilitatea afacerii. Aproximativ 18% din companii intră în faliment din cauza unor creanțe neachitate și a intrării în incapacitate de plată a unor parteneri de afaceri, potrivit unui studiu Coface .

Cât de dăunătoare sunt reacţiile în lanţ la nivelul firmelor şi la nivel agregat şi dacă falimentul firmelor sănătoase poate fi cauzat de debitorii acestora, rămâne de văzut.

Pe de-o parte, conducătorii firmelor în general afirmă că falimentul clienţilor lor este dăunător situaţiei financiare a firmelor. Pe de altă parte, specialiştii în macroeconomie susţin, totuşi, că astfel de incapacităţi de plată au o influenţă minoră pe plan macroeconomic, deoarece volumul net al creditului comercial este neglijabil şi, ca atare, efectul este compensat la nivel agregat.

Potrivit calculelor făcute, la nivel microeconomic, se observă că atunci când clienţii au probleme financiare, probabilitatea ca firma să aibă la rândul ei dificultăţi financiare este între 4,1% şi 12,8%. La nivel macroeconomic, se observă că incapacitatea de rambursare a creditelor comerciale duce la o scădere de cel puţin 0,4% a PIB. În cea de-a doua jumătate a anilor ’90, aceste pierderi s-au dublat, ducând la scăderi între 0,9% şi 2,3% a PIB.

1.1 Formele creditului comercial

Creditul comercial este acea formă a creditului de la care pleacă celelalte relaţii de credit în economia de piaţă. Se individualizează în ansamblul relaţiilor de credit prin următoarele caracteristici :

- participanţii la relaţia de credit comercial sunt întreprinzători activi din diverse ramuri ale economiei care se împrumută reciproc;

- obiectul creditului comercial îl constituie transmiterea de capital de împrumut sub formă de marfă (vânzare pe datorie a mărfurilor, fără ca în acel moment să fie transmisă şi suma echivalentă de la cumpărător la vânzător). Capitalul transmis apare sub formă de marfă, iar transmiterea îmbracă forma bănească şi se concretizează în documente corespunzătoare (cambii, bilete la ordin) care conţin valoarea rezultată prin însumarea valorii mărfii vândute pe datorie cu dobânda cuvenită;

- posibilităţile de acordare a creditului cresc direct proporţional cu creşterea volumului capitalului industrial.