Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 4535
Mărime: 27.23KB (arhivat)
Publicat de: Dorel Nicola
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Statul intervenţionist s-a conturat în condiţiile confruntãrii societãţii capitaliste cu fenomene necunoscute anterior, de tipul crizelor economice şi şomajului, care au bulversat economia şi societatea, în ansamblu. Inceputurile intervenţionismului statal se plaseazã în perioada primului Rãzboi Mondial, când în ţãrile beligerante a fost necesarã concentrarea si coordonarea eforturilor de rãzboi, care nu puteau fi realizate decât de cãtre stat. Astfel, statele beligerante au fost puse în situaţia de a concentra la dispoziţia lor un mare volum de resurse şi de a le dirija pentru a face faţã efortului de rãzboi. O mare parte din aceste resurse trebuia procuratã şi alocatã în formã bãneascã, ceea ce a determinat amplificarea sferei de manifestare a finanţelor publice. Dupã încheierea rãzboiului, refacerea infrastructurii şi a economiei, ca şi crearea premiselor pentru reluarea ascensiunii economice şi sociale au fost asumate ca sarcini ce reveneau autoritãţilor statale. În noile condiţii, statul s-a implicat pregnant si prin decizii menite sã sustinã reglarea si dezvoltarea economiei, ceea ce a imprimat acţiunilor sale un caracter intervenţionist. Momentul culminant care a determinat naşterea doctrinei intervenţioniste este considerat cel al declanşãrii crizei economice mondiale din 1929-1933, când statul a trebuit sã abandoneze unele dintre tezele liberale de nonintervenţie în viata economicã si socialã şi sã se implice mult mai profund în redistribuirea, alocarea şi folosirea resurselor. Confruntat cu dificultãţile crizei economice, statul şi-a extins activitatea, incluzând în sfera acţiunilor sale şi mãsuri de contracarare a factorilor perturbatori. Astfel, alãturi de sarcinile tradiţionale asumate anterior de stat, s-au conturat şi altele noi, care vizau, mai ales, contracararea factorilor destabilizatori sau corectarea impactului negativ al dereglãrii vieţii economice şi sociale. S-a nãscut , în acest context, o nouã doctrinã privitoare la economie şi stat, pledând pentru creşterea rolului statului în societate şi economie, cunoscutã ca doctrina intervenţionistã, care mai este numitã, prin comparaţie cu cea clasicã, doctrina modernã. Potrivit noii doctrine, pentru a compensa imperfecţiunile şi a contracara disfuncţionalitãţile mecanismelor economiei de piaţã, este de admis implicarea autoritãţilor statale, atât în activitãţile economice pentru a influenţa evolutia produsului intern brut cât şi în plan social, pentru a ameliora situaţia materialã a persoanelor afectate de producerea fenomenelor distructive.În funcţionarea statului intervenţionist se disting mai pregnant două tipuri de intervenţionism care marchează şi modalităţile de exprimare, respectiv măsurile luate în planul finanţelor publice, şi anume:

- statul intervenţionist compensator

- statul intervenţionist corector

Intervenţionismul compensator

Intervenţionismul compensator promovează o politică financiară mai putin dirijistă. Statul intevine in scopul corectări mecanismelor pietei, acţionând pentru evitarea sau repararea efectelor nefaste ale nefuncţionării economiei.In aceste condiţii ,prin politica finaciară se exercită un efect compensator care în principiu se realizează astfel:in perioadele de recesiune şi de creştere a şomajului, statul mareşte volumul cheltuielilor publice şi reduce marimea impozitelor.

Prin practicarea bugetelor de “relansare” economică,politica financiară vizează un dublu obiectiv:efectuarea de investiţii şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei ca urmare a reducerii şomajului.Invers , in perioadele inflaţioniste, statul va proceda la reducerea cheltuielilor publice şi creşterea impozitelor, practicând bugete de “austeritate” şi urmarind reducerea deficitelor bugetare contractate in perioada de criză.

Promotorul intervenţionismului de tip compensator a fost J.M.Keynes,datorită caruia funcţionarea economiei capitaliste a cunoscut , după al doilea razboi mondial,”era prosperiţatii infinite’’ sau “treizeci de ani glorioşi”.Ca urmare a politicii financiare fundamentate pe practicarea deficitelor bugetare,statul dobândind capacitatea de a stăpâni şi controla oscilaţiile ciclului economic,rolul sau esenţial fiind recunoscut de către toate democraţiile ocidentale europene şi nord-americane.

Suportul doctrinar al intervenţionismului statal este consideratã opera lui J.M.Keynes, în special lucrarea intitulatã „Teoria generalã a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”.Laturile esenţiale ale modelului Keynesist au fost temeinic studiate aşa incat a abordare sintetica este legitimă.

Mai întai, analizand producţia într-o alta maniera, Keynes a conchis stabilirea echilibrului economic şi utilizarea deplină a forţei de muncă, era imperioasă intervenţia statului. Aceaşi analiză s-a îngaduit să cunoască mecanismul de funcţionare a producţiei materiale, oferind puterii centrale un îndreptar legitim de intervenţie într-o viaţă economică într-o continuă schimbare, fară de care nu puteau avea loc urmari favorabile pe toate planurile.

Esenţa politicii economice dirijiste preconizate de J.M. Keynes a constat in luarea şi aplicarea unor masuri de control menite a determina o concordanţa între înclinaţia spre consum şi imboldul la investiţii, pentru a statornici un volum global de producţie cât mai apropiat de nivelul corespunzător ocuparii depline a forţei de muncă.

Preview document

Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 1
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 2
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 3
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 4
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 5
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 6
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 7
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 8
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 9
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 10
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 11
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 12
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 13
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 14
Doctrina Intervenționismului Statal și Premisele care au Stat la Baza Sa - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Doctrina Interventionismului Statal si Premisele care au Stat la Baza Sa.doc

Te-ar putea interesa și

Modalități de Înfăptuire a Funcției Finanțelor de Reglare a Economiei și Efectele Lor

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1.Conceptele de funcţie şi rol ale finanţelor Caracterul obiectiv al existenţei finanţelor ca o categorie...

Modalități de înfăptuire a funcției finanțelor de reglare și efectele lor

1. Finanţele publice – funcţiile si rolul acestora în economie 1.1 Funcţiile finanţelor publice – funcţia de reglare (stablizare) a economiei...

Funcția de reglare sau stabilizare a finanțelor publice în condițiile României

Relatiile financiare au aparut odata cu dezvoltarea schimbului de marfuri mijlocit de bani, sub forma monedelor metalice, aceasta realizandu-se în...

Modalități de Înfăptuire a Funcției Finanțelor de Reglare a Economiei și Efectele Lor

Introducere Apariția finanțelor se datorează dezvoltării factorilor de producție și a relațiilor de schimb, având ca premise existența statului și...

Modalități de Înfăptuire a Funcției de Reglare în Economie și Efectele Sale

CAPITOLUL 1. FINANŢELE- NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.1 Conţinutul economic al finanţelor publice Statul are nevoie de importante fonduri băneşti pentru...

Fiscalitate Internațională

1. Rolul statului în economie. Incidenta fiscalitãtii internationale asupra întreprinderilor. 1.1. Folosirea impozitelor ca pârghii...

Finanțe - capitolul 2

FUNCTIILE SI ROLUL FINANTELOR 2.1. Abordari conceptuale Caracterul obiectiv al existentei finantelor ca si a altor categorii economice se releva,...

Finanțe

Aparitia si cristalizarea notiunii de “finante” se înscrie în amplul proces evolutiv al societatii omenesti. Semnificatiile sale s-au conturat pe...

Ai nevoie de altceva?