Drepturi Speciale de Tragere

Fondul Monetar International este o organizatie institionalã specializatã a Natiunilor Unite, înfiintatã în anul 1945, care cuprinde majoritatea statelor membre ale ONU, menitã sã asigure functionarea sistemului valutar international. În acest sens, Fondul Monetar International urmãreste: cooperarea monetarã internationalã si dezvoltarea comertului international. FMI sprijinã tãrile membre prin oferirea unor sume si valute strãine de care au nevoie, în schimbul unor sume echivalente în Drepturi Speciale de Tragere sau în alte valute acceptate.

Drepturile speciale de tragere (DST) constituie un instrument monetar international care serveste în principal ca unitate monetara de cont si de rezerva. Drepturile Speciale de Tragere reprezintã principalul instrument de rezervã al Sistemului Monetar International, luând locul aurului. DST-urile sunt emise de Fondul Monetar International (FMI) încã din anul 1970, pentru a-si evalua operatiunile si pentru a acorda credite suplimentare tarilor membre, fiind folosite numai de organismele internationale si de cãtre bãncile centrale.

Drepturile speciale de tragere se utilizeazã ca: etalon monetar; instrument de rezervã; mijloc de platã pentru anumite operatiuni între FMI si membrii sãi; mijloc de procurare de monede nationale convertibile.

Drepturile speciale de tragere sunt emise pe baza încrederii reciproce dintre membrii Fondului Monetar International si utilizate îndeosebi pentru echilibrarea lichiditatilor internationale. DST-ul este prima monedã internationalã creatã vreodatã de guverne. Aceastã monedã a fost creatã cu ocazia adunãrii de la Rio de Janeiro, în 1967, pentru a furniza lichiditãti necesare bunei functionãri a sistemului monetar international, într-o epocã în care crearea de dolari necesarã expansiunii mondiale a fost perceputã ca insuficientã.

Aceastã unitate de cont, echivalentã initial cu un dolar american si definitã printr-o greutate în aur, nu va iesi niciodatã din cadrul Fondului si nu va tinde sã se impunã ca monedã internationalã . DST-urile sunt prost primite de statele dezvoltate, fiind comparate de cãtre autorii de specialitate cu alocãri emise la scarã internationalã (Michel Debré) sau definite ca neant îmbrãcat în monedã (Jacques Reuff).

În perioadele 1970-1972 si 1979-1981, FMI-ul a creat douã alocãri de DST-uri, pentru un total de 21,4 miliarde DST. O creare de DST-uri este echivalentã cu o creare de monedã de cãtre o bancã centralã; este vorba de o creantã care, în principiu, nu este rambursatã decât dacã FMI decide sã anuleze DST-urile alocate. DST-urile astfel create sunt repartizate între tãrile membre, în functie de prorata cotelor-pãrti. Alocarea se face gratuit, fãrã obligatia efectuãrii unei contraprestatii din partea beneficiarului, iar anulãrile de DST se calculeazã ca procente asupra alocãrilor cumulative nete de DST ale fiecãrui membru. Când primesc DST-uri, aceste tãri pot :

" sã le detinã în rezervele lor oficiale, situatie în care acest supliment de

rezervã de schimb nu are nici ujn impact macroeconomic direct, dar consolideazã rezervele printr-un drept automat la deviza forte, întãrind astfel credibilitatea monedei nationale;

" sã le schimbe într-o monedã forte (o monedã consideratã ca fiind liber

utilizabilã), printr-o cerere simplã adresatã Fondului, pentru finantarea unui deficit al balantei curente. În acest caz, crearea de DST-uri are un impact macroeconomic echivalent unei expansiuni monetare nationale: stimuleazã cererea mondialã si poate provoca o accelerare a inflatiei dacã intervine într-un moment inoportun;

" sã achite plata lor cãtre Fondul Monetar, de exemplu, pentru

rambursarea împrumuturilor sau pentru a plãti o parte o parte din cresterile cotelor-pãrti. Franta a utilizat DST-urile sale, în 1992, pentru plata cresterilor cu 25% a cotelor-pãrti care nu puteau fi plãtite în monedã nationalã.

Din 1981, FMI-ul nu a mai fãcut alocãri de DST-uri. De fapt, principalele tãri membre ale Fondului (mai ales SUA si Germania), au considerat cã conditiile cerute pentru noi alocãri nu erau îndeplinite. Aceste conditii sunt definite în articolul XVIII din Statut care stipuleazã cã « în toate deciziile sale relative la alocãri si la anulãri de DST-uri, FMI-ul se va strãdui sã rãspundã nevoii globale pe termen lung, atunci si în mãsura în care aceasta se face simtitã, sã adauge instrumentelor de rezervã existente o manierã proprie pentru facilitarea realizãrii acestor obiective si evitarea stagnãrii economiei si a deflatiei si, în aceeasi mãsurã, a excesului si inflatiei în lume» .

Valoarea DST-urilor este determinatã în raport cu un cos ponderat de monede: initial, toate monedele tãrilor membre, iar apoi doar cele mai importante monede, dupã puterea lor de cumpãrare. Monedele ce intrau în componenta DST-ului, la nivelul anului 1993, de exemplu, erau cele a celor cinci tãri care aveau cele mai importante exporturi de bunuri si servicii: doalrul american (38%), yen-ul japonez