Eficiența cheltuielilor publice

Eficienta cheltuielilor publice exprima o dimensiune optima a unui raport deteminat intre eforturile financiare (consumul de resurse financiare publice) si efectele comensurabile sau, estimative, optenabile pe seama obiectivelor finantate de catre stat.

Analiza eficientei cheltuielilor publice se face raportând eforturile financiare la efectele masurabile (prezente sau estimate) ale finantarii de catre stat a unor obiective de interes public.

Evaluarea eficientei cheltuielilor publice este responsabilitatea factorilor de decizie ai aparatului politic, fiind realizata prin utilizarea indicatorilor continuti în bugetul anual si în programele pe termen mediu si lung.

Se poate obtine o eficienta a cheltuielilor care sa duca, implicit, la bunastare sociala daca se întâlnesc urmatoarele conditii: exista posibilitatea alegerii, dintre mai multe alternative, a variantei celei mai ieftine în raport cu efectul final obtinut asupra serviciului (ce se dorea îmbunatatit); are loc o modernizare în producerea serviciului, care maximizeaza utilitatea resimtita de consumator; pretul platit pe acest serviciu cât si costul în utilizare sa fie minime; contextul economico-social sa fie predictibil pe perioade de timp îndeajuns de mari.

O consecinta a existentei acestui tip de cheltuieli suportate de stat, este aceea ca are loc limitarea pietei întreprinzatorilor privati sau, din alta perspectiva, delimitarea activitatii economice într-o dimensiune a pietei libere si una a statului, într-un sector de piata si unul de non-piata, care urmareste îndeplinirea unor obiective prestabilite, se are în vedere repartizarea resurselor între utilizatorii competitori, pe de o parte, si valoarea imputurilor, pe de alta parte.

Eficienta cheltuielilor publice trebuie sa ia în considerare faptul ca resursele financiare publice sunt limitate si deci ele trebuie sa fie optimizate maximal. Sunt importante în evaluarea acesteia doua variabile:

-eficienta alocativa a resurselor;

-X – eficienta resurselor.

Analiza eficientei alocative a resurselor se întemeiaza pe conceptul de optimitate al lui Pareto, care poate fi operationalizat în trei dimensiuni:

-eficienta schimbului (permite adaptarea structurilor de consum ale indivizilor la preturile relative; conditia esentiala este ca rata marginala a substitutiei între doua bunuri sa fie egala pentru toti consumatorii);

-eficienta tehnica (combaterea în mod optim a factorilor de productie, astfel încât rata marginala de substitutie între oricare doi factori sa fie egala pentru toate bunurile produse);

-eficienta omniprezenta (presupune ca rata marginala a transformarii factorilor sa fie egala cu rata marginala comuna a substitutiei).

În privinta celui de-al doilea factor X-eficienta resurselor, putem afirma ca acesta se realizeaza atunci când se obtine un cost mic în comparatie cu costurile inputurilor absolut necesare producerii unor anumite outputuri.

Studiile moderne asupra eficientei cheltuielilor publice recomanda ca: serviciile publice sa nu fie oferite neaparat gratuit iar, acolo unde exista posibilitatea, serviciile publice furnizate de stat sa fie înlocuite de cele private; de asemenea, introducerea de mecanisme cvasipiata (bonuri, cupoane).

Cheltuielile publice trebuie evaluate la cel puţin două nivele. Mai întâi trebuie decis în ce mod şi în ce scop să fie cheltuiţi banii publici (analiza de program) , iar apoi trebuie evaluat modul în care instituţiile din sectorul public administrează banii ce le-au fost încredinţaţi în urma unei decizii.

Ca metode evaluative a eficientei cheltuielilor publice, din prisma eforturilor si efectelor acestora, enumeram:

- analiza de tip cost-beneficiu (în centru se afla avantajul rezultat din furnizarea unor servicii publice; iar criteriul de apreciere a eficientei acesteia îl reprezinta valoarea minima a raportului cost -beneficiu si maxima a raportului inversat – beneficiu / cost);

- analiza de tip cost-eficacitate (nu este o evaluare monetara, ci una realizata pe baza unui indicator construit în prealabil);

- metode multicriticale (atunci când exista o multitudine de criterii, imposibil de restrâns prin elaborarea unui indicator sintetic, proiectele pot fi clasificate în grade de eficacitate conform fiecarui criteriu în parte; în final, tinându-se cont de diferitele grade de eficacitate rezultate, se opteaza pentru o solutionare empirica a alegerii sau nu a proiectului).

Eficacitatea reprezinta o modalitate de dimensionare a calitatii activitatilor intreprinse. Din punct de vedere cantitativ, se determina ca raport intre ceea ce s-a realizat si ceea ce s-a propus a se realiza. Eficacitatea este definita prin calitatea unei actiuni de a produce rezultatele scontate, optiune favorabila, asteptata.

Analiza eficientei si eficacitatii cheltuielilor publice pentru asigurarile sociale de sanatate din Romania