Evaluarea întreprinderii - metoda activului net

Metoda activului net corectat (ANC)

Aplicarea în contabilitate a principiului prudenţei, care presupune neînregistrarea diferenţelor în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare pentru elementele de activ şi a diferenţelor în minus pentru elementele de pasiv, face ca unele elemente patrimoniale să fie subevaluate sau supraevaluate în bilanţul contabil din momentul efectuării evaluării economice a întreprinderii.

În operaţiunea de evaluare economică a firmei, trebuie să se aducă unele corecţii elementelor patrimoniale cuprinse în bilanţul contabil (stabilit pe baza ultimei balanţe de verificare întocmite). Aceste corecţii trebuie făcute în funcţie de valoarea la momentul evaluării firmei a fiecărui element patrimonial şi de gradul de valorificare a acestora.

1. Relaţia de calcul a activului net corectat

Relaţia de calcul a activului net corectat:

ANC = (At + ΔA) – (Dt + ΔD)

unde:

At = total activ din bilanţul contabil;

ΔA = suma corecţiilor elementelor patrimoniale de activ;

Dt = datorii totale din bilanţul contabil;

ΔD = suma corelaţiilor elementelor de pasiv de natura datoriilor.

2. Evaluarea elementelor patrimoniale de active

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale de activ pot fi folosite metode care se încadrează în cele trei abordări clasice: prin comparaţia de piaţă, pe bază de venit şi pe bază de costuri.

2.1. Evaluarea activelor necorporale

Evaluarea activelor necorporale presupune înţelegerea unor aspecte particulare de evaluare, determinate în primul rând de caracteristicile particulare pe care le au acestea.

Evaluarea activelor necorporale este de competenţa evaluatorului de întreprindere datorită faptului că în marea majoritate a cazurilor valoarea acestora este legată de o întreprindere care utilizează aceste active.

2.1.1. Clasificarea activelor necorporale

Ansamblul activelor care pot fi descrise drept goodwill şi active necorporale distincte pot fi clasificate în 3 grupe de bază după criteriul mixt identificabilitate-deţinător , şi anume:

• Active necorporale neidentificabile ce aparţin întreprinderii

Această grupă include, în general, active intangibile cu o durată de viaţă nedeterminabilă (ele neputând fi amortizate), care se evaluează, de regulă, ca sistem. Aceasta nu înseamnă că activele neidentificabile ale afacerii nu depind de efortul întreprinderii (ele includ ideea de investiţie), dar nu există o modalitate logică de determinare a reducerii de valoare (una din cerinţele construirii programului de amortizare).

Principalele active din această grupă sunt:

- sistemul (ansamblul) proprietate imobiliară + utilaje + echipamente (manifestat prin existenţa uneia sau mai multor unităţi productive);

- disponibilitatea personalului calificat;

- sisteme, metode, modalităţi de control care au fost dezvoltate ca părţi ale unei operaţii;

- existenţa clientelei;

- acoperirea pierderilor iniţiale (în general se au în vedere cheltuielile normale făcute până la obţinerea de profit);

- cheltuielile (investiţiile) în promovare, reclamă;

- avantajul amplasamentului, care se reflectă în însăşi valoarea de piaţă a proprietăţii (sau proprietăţilor) imobiliare;

- reputaţia locală, naţională, internaţională care poate fi judecată şi analizată pe baza (re)cunoaşterii de către public sau clienţi, dependenţa acestora de firmă (calitatea serviciilor şi produselor), preţul serviciilor şi produselor, standingul de creditare (bănci, instituţii financiare, clienţi etc.).

• Active necorporale neidentificabile ce aparţin persoanelor din întreprindere

Activele din această grupă sunt elemente unice în asociere cu persoanele din cadrul afacerii. În cele mai multe cazuri ele se consideră a avea o durată de viaţă nedeterminabilă.

Cele mai importante active din această grupă sunt:

- reputaţia personală a angajaţilor sau a proprietarilor afacerii pentru publicul general, clienţi, alţi angajati, alţi proprietari sau instituţii de creditare;

- îndemânarea, abilitatea specifică a angajaţilor, inclusiv cunoştinţele tehnice, abilitatea vânzărilor, abilitatea financiară;

- abilitatea generală a angajaţilor, managerilor şi acţionarilor în domenii cum ar fi relaţiile cu clienţii, relaţiile cu angajaţii, spirit managerial, abilităţile pentru administraţie.

• Active necorporale identificabile ce aparţin întreprinderii

În această grupă se includ activele intangibile care pot fi evaluate individual şi care, de regulă, au o durată de viaţă determinabilă. Din această grupă fac parte: marca; numele produsului; metode şi procese secrete; biblioteca tehnică; copyright-ul; contractele (cu salariaţi, contracte de cumpărare, de vânzări, de finanţare, de publicitate etc.); informaţii, liste (cu furnizorii, clienţii etc.); formule secrete; licenţe; brevete; franşiza; drepturi asupra unor terenuri petroliere, zone piscicole etc.

Activele din cele trei grupe pot fi prezente într-o afacere, dar aceasta nu înseamnă că în orice situaţie determină o valoare nematerială a afacerii.

Un alt criteriu de clasificare a activelor intangibile este acela al cauzei care le determină, stabilindu-se astfel patru grupe, şi anume:

• Drepturile şi/sau avantajele determinate de contracte

Orice societate comercială deţine drepturi prin contractele încheiate cu alte firme, persoane sau organizaţii publice. La nivelul minim, o firmă are dreptul de a desfăşura activităţile precizate în statut prin înregistrarea legală a firmei.

Drepturile şi/sau avantajele există în baza contractelor, ele stabilind natura drepturilor/avantajelor dobândite, durata acordului/avantajului etc.

• Relaţiile

Pentru a exista, orice întreprindere are stabilite relaţii cu alte firme, agenţii, persoane. Ele nu au la bază contracte şi, de regulă, sunt în acelaşi timp efemere şi foarte importante pentru mersul afacerii.

Cele mai importante relaţii pentru valoarea unei afaceri vizează:

- relaţiile cu clienţii. Pentru caracterizarea acestora şi înţelegerea mecanismului prin care ele crează valoare nematerială pentru întreprindere vom preciza că sunt două componente care le definesc. Este vorba de inerţie (explicată de realitatea că orice întreprindere are clienţi dar nu orice întreprindere are relaţii cu clienţii) şi de informaţiile disponibile despre clienţi (un punct sensibil mai ales pentru întreprinderile în care competiţia este accentuată iar migrarea clienţilor către un alt ofertant este facilă);

- relaţiile cu forţa de muncă, ansamblul potenţialului uman. Una dintre primele şi cea mai importantă relaţie a unei organizaţii este cea cu angajaţii.

Acest sistem major în cadrul întreprinderii poate fi analizat din perspectiva valorii nemateriale potenţial implicate prin costurile de recrutare, pregătire, calificare etc., în fond de costurile creării şi realizării stării de funcţionare a sistemului întreprindere - angajaţi. Cu cât munca este mai specializată iar valoarea adăugată de întreprindere este mai ridicată, cu atât costul ansamblului este mai ridicat şi, în mod premisal, valoarea întreprinderii este mai mare;

- relaţiile cu distribuitorii etc.