Evaziune fiscală

1.1 - Definitie, elemente teoretice.

Evaziunea fiscala se poate defini prin totaliatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in totalitate sau in parte materia lor impozabila obligatiunilor stabilite prin legile fiscale. Evaziunea fiscala e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind practic imposibila. Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.

Astfel, evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Legislatia romaneasca prevede in Legea 87 din 18 octombrie 1994, lege pentru combaterea evaziunii fiscale, in art.1, urmatoarea definitie:

Evaziunea fiscala este sustragerea prin orice mijloace, de la impunerea sau de plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine.

Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila". Maurice Duverger considera ca evaziunea fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor. Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda. Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale" concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.

Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, insasi Legea 87/1994 fiind incompleta in ceea ce priveste definirea exacta a acestui fenomen.

Mijloacele de disimulare intrebuintare pentru a se sustrage de la datoriile cetatenesti, se pot imparti in urmatoarele categorii:

" Extrapolarea insuficientei legislative sau chiar posibilitatile lasate de legiuitor cu anumite intentii.

" Procedee ilicite.

" Prin intentie.

Evaziunea fiscala poate fi deci ilicita având uneori si un caracter fraudulos si evaziunea fiscala legala sau mai bine zis tolerata.

Se poate face deci distinctie între frauda fiscala care constituie un fapt ilicit, chiar de natura penala, si evaziunea fiscala propriu-zisa, care nu implica fapte, care sa întruneasca elementele unei infractiuni (sau contraventie). O clasificare a formelor de manifestare a evaziunii fiscale este descrisa de cele doua mari coordonate pe care aceasta se poate extinde:

- una microeconomica

- si una macroeconomica.

Componenta microeconomica a evaziunii fiscale cuprinde ansamblul de actiuni derulate la nivelul firmelor ce au în vedere reducerea platii de impozite si taxe la bugetul de stat. Ea la rându-i se poate extinde pe alte doua directii:

 nationala, aceea care are în vedere numai utilizarea legislatiei la nivel local (national),

 internationala, aceea care utilizeaza atât legislatia locala, cât si cea internationala dintre state si a statelor cu regimuri fiscale permisive.

Aceasta reprezinta latura traditionala a evaziunii fiscale, care a fost si cea care s-a dezvoltat cel mai mult de-a lungul vremii.

Componenta macroeconomica a evaziunii fiscale presupune utilizarea acestora de catre state pentru atragerea de voiajori fiscali în scopul atragerii de surse suplimentare de finantare a cheltuielilor bugetare, surse care altfel nu ar mai aparea drept disponibile.

În ultima perioada, s-a constatat o dezvoltare si a acestei ramuri, fapt ce a condus la necesitatea teoretizarii ei. Fenomenul a aparut la nivel macroeconomic prin aparitia unor state a caror nivel de impunere si de rigoare a legii fiscale era extrem de redus, dar care la rândul lor aveau si cheltuieli bugetare de regula foarte mici. Apoi a aparut ideea crearii de regimuri fiscale diferite pentru cei care utilizeaza infrastructura si resursele locale pentru care s-a creat un regim de impozitare mai restrictiv, iar pentru cei care isi desfasoara activitatea în exterior, aducând în tara de rezidenta doar rezultatele afacerilor lor, un regim mult mai permisiv de impunere. În ultima perioada fenomenul a luat amploare, asa ca într-o serie de state foarte dezvoltate au aparul regimuri fiscale permisive pentru afaceri a caror desfasurare este situata extrateritorial (USA, Marea Britanie, Irlanda si altele) si deci, care nu folosesc infrastructura si resursele tarii de rezidenta. Aceasta modalitate a constituit nu numai un mod de a-si asigura resurse suplimentare, dar, pentru unele state si un mijloc de finantare al dezvoltarii durabile (Cipru, Insula Man, Insula Jersey, Singapore, etc.)