Evaziune Fiscală

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen , evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă atât pe plan naţional, cât şi pe cel internaţional.

Conform legii nr. 241 / 2005 pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind: „ sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române şi străine, denumite contribuabili...”

Privind acest fenomen retrospectiv, putem afirma, fără a greşi, că evaziunea fiscală este tot atât de veche şi omniprezentă în societate pe cât de veche este existenţa statului şi a legilor fiscale. Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul de aplicare a impozitelor.Totuşi, ea se manifestă pregnant, în special, în domeniul impozitelor directe, influenţând randamentul acestora. Recurgerea la frauda fiscală internaţională îşi găseşte explicaţia în jocul dublei impuneri internaţionale, al regimurilor fiscale naţionale, cât şi al presiunii fiscale rezultate de aici. Pentru a evita să fie supus la două impozitări distincte, contribuabilul caută să nu fie supus la nici una, el refugiindu-se în zone protejate din punct de vedere fiscal. Modalităţile şi tehnicile folosite sunt numeroase conţinând o serie de combinaţii subtile şi utile recurgând uneori la mecanisme frauduloase. Astfel, societatea rezidentă într-o ţară îşi poate declara o serie de venituri impozabile, iar celelalte venituri ca fiind realizate în altă ţară prin facturari repetate către firma mamă sau alte reprezentanţe, care sunt foarte greu de demonstrat originea sau sursa acestora. De aceea este indicat ca la depunerea declaraţiilor privind activitatea reprezentanţelor acestea să ataşeze toate veniturile pe surse de constituire si modul de impunere a acestora.

Evaziunea fiscală internaţională este legată de ramificarea producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu legislaţii fiscale şi sociale mai favorabile. Ea este facilitată şi încurajată de existenţa zonelor libere, enclave teritoriale, care beneficiază de extrateritorialitate vamală şi care scapă total sau parţial legislaţiilor naţionale. Investitorii străini sunt invitaţi să implanteze aici unităţi industriale şi să producă pentru export în condiţii salariale şi cheltuieli sociale deosebit de favorabile. Din cercetarile efectuate, cele mai răspândite modalităţi de evaziune fiscală la nivel internaţional sunt abstinenţa şi disimularea1.

Abstinenţa este forma cea mai simplă şi cea mai radicală de fugă din faţa impozitelor. Descurajat de o presiune fiscală ridicată, contribuabilul se abţine să producă, să muncească sau să investească şi se îndreaptă spre ţări cu fiscalitate redusă. De asemenea în cazul existenţei de filiale în străinătate, societatea mamă stabilită într-o ţară cu o presiune fiscală ridicată va da sfaturi acestora să nu distribuie dividende, astfel profiturile grupului se vor acumula în afara puterii fiscului naţional.

Disimularea materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor câştigate în străinătate sau averi situate acolo, contribuabilul dând informaţii inexacte fiscului despre tot ce trece în afara frontierelor.

În funcţie de modul cum poate fi săvârşită, evaziunea fiscală cunoaşte două forme de manifestare.

Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii permite sustragerea unei părţi din materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie sau infracţiune.

Evaziunea fiscală legală este posibilă deoarece legislaţia din diferite state ale lumii permite scoaterea de sub incidenţa impozitelor a unor venituri, părţi de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte şi fapte care în condiţiile respectării riguroase a legislaţiei în vigoare şi principiilor impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare.

Un exemplu de evaziune fiscală la adăpostul legii este impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit, impunere ce creează condiţii pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media să nu plătească impozit pentru diferenţa respectivă.

Un alt exemplu de evaziune legală care permite ca o parte de venit să scape de la impunere sunt facilităţile fiscale care se acordă agenţilor economici din anumite ramuri ale economiei la înfiinţare sau pe parcursul desfăşurării activităţii sub forma unor scutiri de la plata T.V.A. la import sau export, accize, etc. sau reduceri de impozit pe profit.

Amortizarea accelerată, atunci când este permisă de lege pentru unele categorii de fonduri fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil în favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decât cel impus de valoarea uzurii fizice şi morale, înregistrate de mijloacele fixe respective în perioada luată în calcul.

Evaziunea fiscală la adăpostul legii poate fi evitată prin corectarea, perfecţionarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ care au făcut-o posibilă.