Evaziune Fiscală Internațională

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI FORMELE SALE DE MANIFESTARE

“Nu este rău să-ţi aranjezi afacerile pentru a plăti

cât mai puţine impozite. Fiecare poate să o facă, fie el bogat sau sărac. Nimeni nu are o dorinţă civică de a plăti mai mult decât legea i-o cere; impozitele sunt acţiuni impuse, nu contribuţii voluntare”

Judge Learned Hand

1.1. CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

Pentru prima dată după 1989, evaziunea fiscală a fost definită ca fiind “sustragere prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine ”.

Oreste Anastasiu a considerat evaziunea fiscală ca totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau o parte din averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale.

Se poate spune deci, cu alte cuvinte, că orice acţiune a subiectului economic, de natură să diminueze valoarea monetară a plăţilor legale către bugetul statului (şi alte fonduri publice constituite conform legii), se încadrează la categoria economică numită evaziune fiscală.

Virgil Cordescu arată că, mulţimea neobijnuită a obligaţiunilor pe care taxele legilor fiscale fac să apese asupra celui mai mare număr de cetăţeni, nu a putut decât să stimuleze, în toate timpurile ingeniozitatea lor şi să favorizeze invenţia procedeelor destinate să elideze sarcinile legale.

Tot el spune că evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă pentru că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc. Evaziunea fiscală este rezultata logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, a cărei fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin acesta la evaziune.

1.2. CAUZELE EVAZIUNII FISCALE

Consider că cel mai important motiv pe care îl are în vedere contribuabilul roman atunci când doreşte să diminueze impozitele şi taxele datorate statului este tocmai mărimea exagerată a acestor impozite şi taxe; deci presiunea fiscală este o cauză determinată a evaziunii fiscale.

O altă cauză a evaziunii fiscale este instabilitatea, lipsa de predictibilitate şi birocraţie.

Corupţia din rândul funcţionarilor publici consider că este o altă cauză a evaziunii fiscale. Datorită salariilor extrem de reduse ( un inspector sau un comisar al Gărzii Financiare cu vechime are un salariu brut pe cartea de muncă de maxim 1.200 lei) controlorii sunt foarte vulnerabili în faţa patronilor cu profituri de miliarde. Cred că este deosebit de ineficient sistemul actual de stimulare al controlorului care poate câştiga până la trei salarii brute în cazul în care aduce sume suplimentare la buget ori aplică amenzi ( 15% din aceste sume încasate constituie fondul de stimulente). În acest fel inspectorul sau comisarul este practic “înrăit” şi poate aplica legea ( şi aşa neclară uneori) în interesul sau, ori poate, şi mai grav “să cadă la învioală” cu cel controlat. Singura soluţie cred că este majorarea substabţială a salariilor celor ce controlează şi sancţionarea promptă a celor care ar mai practica cu agentul economic. În acest fel şi legea ar fi aplicată fără abuzuri, având de câştigat atât agentul economic cât şi, în final statul.

Există însă şi cauze psiho-sociale şi anume înclinaţia omului spre evaziune fiscală, spre a înşela fiscul, oricât de mic ar fi impozitul şi oricât de clare şi precise ar fi regulile de impozitare. De aceea se poate spune că evaziunea fiscală nu va putea fi niciodată eradicată complet, ci doar redusă prin măsuri adaptate continuu la inventivitatea celor care o practică.

1.3. FORME DE MANIFESTARE A EVAZIUNII FISCALE

În perioada actuală, evaziunea fiscală a căpătat dimendiuni alarmante, frustrând bugetul de stat de importante resurse de venituri, punând chiar în pericol posibilităţile statului de a finanţa sănătatea, cultura, apărarea ţării, siguranţa naţională, etc.

După modul cum se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală ilicită.

1. Evaziunea fiscală legală – reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută a acesteia. Această formă de evaziune nu este posibilă decât atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe.Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasă de la impozitare datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.