Evaziunea fiscală

Conceptul de evaziune fiscala

In literature de specialitate exista mai multe interpretari ale conceptului de evaziune fiscala. Prima definitie a evaziunii fiscale a fost sustinuta de Lerouge si Piatier intre cele doua razboaie mondiale. Conform acesteia, frauda imbraca o exceptie extensiva, notiune de evaziune fiscala fiind inclusa in cea de frauda. In anul 1975, De Brier si Charpentier au dat un nou sens evaziunii fiscale, considerand-o arta de a evita caderea in campul de atractie al legii fiscale.

In literatura de specialitatea autohtona, Carmen Corduneanu considera ca evaziunea fiscala consta in sustragerea contribuabililor de la plata obigatiilor fiscale care le revin, in mod partial sau total, utilizand lacunele legislative sau recurgand la menvre ingenioase, in scopul ascunderii materiei impozabile.

Conform art.1 din Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine, denumite in cuprinsul legii contribuabili.

Indiferent cum este definita, evaziunea fiscala reprezinta neindeplinirea voita a obligatiilor fiscale de catre contribuabil.

Cauze

Presiunea fiscala reprezinta proportiile din venituri la care, in mod nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau juridice) renunta in favoarea statului, sub forma impozitelor, varsand aceste sume in cadrul exigibilitatii lor la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice.

Atunci cand presiunea fiscala medie (sau pe sectorul de care este interesat un anumit contribuabil) este relative mare, contribuabilul poate alege sa se sustraga acestei fiscalitati, fie in totalitate (intrarea in economia subterana), fie in parte, practicand evaziunea fiscala desi activitatea ramane in economia oficiala. Este destul de dificil sa se stabileasca un prag anume, cantitativ, la care contribuabilul ia decizia de a evaziona fiscal, acest prag depinzand atat de sectorul de activitate cat si de aspecte psihologice sau culturale, mai dificil de cuantificat.

Trebuie spus ca cresterea presiunii fiscale nu conduce doar la evaziune fiscala, ea poate conduce si la renuntarea la afaceri, la renuntarea la unele locuri de munca, adica, intr-un cuvant, poate conduce la reducerea bazei de impozitare, ceea ce conduce la reducerea veniturior fiscale chiar in absenta evaziunii fiscale.

1. Slabiciunea administratiei fiscale

Contribuabilul economic poate practica evaziunea fiscala in cazul in care sanctiunea pentru aceasta fapta este mai mica sau probabilitatea de a fi identificat si sanctionat este mica. Acest comportament se poate introduce indiferent de rata de impozitare. Slabiciunea administratiei poate fi efectul, pe de o parte, al coruptiei acesteia, iar pe de alta parte, al incapacitatii logistice sau profesionale a acesteia (incompetenta). Indiferent de cauza slabiciunii administratiei fiscale, atunci cand aceasta devine notorie sau chiar este intuita de catre contribuabil, acesta „acceseaza” evaziunea fiscala.

2. Hazardul moral (facilitatile fiscale)

Asa cum se stie, hazardul moral reprezinta o modificare de comportament generata de existenta sau promisiunea unei asigurari, de orice fel. Cum a fost si cazul, spre exemplu, a trecerii la cota unica de impozitare a venitului si profitului incepand cu anul 2005.

Hazardul moral se produce in situatia existentei sau promisiunilor facilitatilor fiscale. Facilitatile fiscale au drept efect reducerea sarcinii fiscale (fie prin scutiri sau anulari de datorii bugetare, fie prin acordarea altor forme de sprijin fiscal). Contribuabilii care primesc asemenea facilitati fiscale, se comporta in continuare in speranta primirii de noi facilitati, generand, astfel, un comportament menit sa evite sarcina fiscala, deci sa evazioneze fiscal. Deformarea comportamentului fiscal ca urmare a hazardului moral reprezentat de acordarea de facilitati fiscale este deosebit de daunatoare nu numai pe tremen scurt, ci si pe termen lung, deoarece creeaza o cultura specifica evazionista, precum si asteptari cu privire la facilitatile fiscale. Acordarea de facilitati fiscale (indiferent de gradul lor) produce o prejudiciere a intereselor financiare ale statului chiar de catre stat insusi, de aceea evaziunea fiscala produsa in acest caz este una speciala : acordarea facilitatilor fiscale, prin ea insasi, nu genereaza evaziunea fiscala la nivelul contribuabililor, desi creeza un prejudiciu la nivelul bugetului de stat. Se poate spune, in schimb, ca se produce o evaziune fiscala la nivelul statului insusi, desi termenul pare cam dur (esenta economica a acordarii de facilitati fiscale este insa, intr-adevar, conforma cu definitia evaziunii fiscale din Legea nr. 87/1994). In schimb, acordarea de facilitati fiscale creeaza evaziunea fiscala prin asteptarile pe care contribuabilii care au primit facilitati fiscale le au cu privire la continuarea primirii acestora, adica prin hazardul moral generat.

3. Contagiunea (imitatia)

Contagiunea este un factor generator de evaziune fiscala insidios dar cu o mare forta statistica, in sensul ca este dificil de controlat dar se poate produce in proportie de masa. Mecanismul este urmatorul : un contribuabil care observa ca alti contribuabili, evazionisti, nu au suportat costuri mari (sau poate nu au suportat nici un cost) pentru comportamentul lor evazionist, va decide, la randul sau, sa se comporte evazionist, in speranta ca lucrurile se vor intampla in mod similar si pentru el. Acesta este mecanismul contagiunii (sau al imitatiei), mecanism care este deosebit de prezent pe piata, deoarece contribuabilii se observa reciproc in procesul concurentei economice dintre ei, astfel, se pot „imbonavi” unii de la altii de comportamentul evazionist. Forta contagiunii in generarea sau extinderea fenomenului evazionist este deosebit de consistenta, ea depinzand, indeosebi, de factori culturali dar si de factori institutionali. Evident ca forta adiministratiei fiscale si forta contagiunii sunt invers proportionale in generarea efectului de evaziune fiscala totala, de aceea un stat puternic poate conduce la slabirea contagiunii evazioniste.

Cele patru cauze fundamentale de generare a comportamentului evazionist sunt direct proportionale cu amploarea evaziunii fiscale : cu cat ele cresc, cu atat creste si evaziunea fiscala. In acelasi timp intre aceste cauze exista anumite relatii de interconditionare : cresterea presiunii fiscale poate conduce la necesitatea acordarii de noi facilitati fiscale, ceea ce sporeste hazardul moral; cresterea slabiciunii administratiei fiscale poate atrage cresterea presiunii fiscale, pentru a contracara scaderea incasarilor bugetare etc.