Evaziunea Fiscală

CAP.I. EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1 CONŢINUTUL EVAZIUNII FISCALE

Este cunoscut faptul că, din cele mai vechi timpuri contribuabilii , persoane fizice sau juridice, au căutat să-şi reducă obligaţiile fiscale prin recurgerea la cele mai variate şi ingenioase metode, una dintre acestea fiind evaziunea fiscală.

Legile fiscale au impus subiecţilor impozabili sau taxabili o multitudine de obligaţii care i-au determinat să recurgă la diverse procedee pentru eludarea datoriilor fiscale.Contribuabililor le revenea îndatorirea de a plăti impozite sau taxe legale, iar organelor fiscale dreptul de a definitiva , încasa şi urmări respectivele impozite şi taxe. În cazul sustragerii de la obligaţiile fiscale legale a unor contribuabili are loc fenomenul de evaziune fiscală.

În doctrina finanţelor publice găsim o serie de definiţii ale fenomenului de evaziune fiscală, accentul punându-se fie pe latura economică , fie pe cea juridică.

Una dintre definţile date evaziunii fiscale în literatura de specialitate este: “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiţi în continuare contribuabili”.

În literatura românească de specialitate întâlnim următoarea abordare conceptuală: ,,evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale”.

Domeniul de manifestare al evaziunii fiscale este foarte variat şi frecvenţa acesteia este influenţată de modalităţiile de evaluare a veniturilor, care sunt:

- evaluarea forfetară a veniturilor poate determina o mare evaziune fiscală legală sau ilegală;

- în cazul declarării veniturilor de către terţi, contibuabilii suportatori nu au posibilitatea practică de a comite frauda;

- controlul veniturilor contribuabililor prin intermediul declaraţilor fiscale controlate , este dificil pentru administraţie.

Evaziunea fiscală contituie un efect al impozitelor, şi anume efectul de anunţ care se concretizează în nedeclararea unei părţi din materia impozabilă.Acest fenomen a determinat reacţii din partea autorităţilor fiscale care au introdus în legea fiscală o serie de opotunităţi pentru contribuabil,în scopul diminuării fenomenului.

1.2 FORMELE EVAZIUNII FISCALE

Din punct de vedere spaţial, se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional(sub forma evaziunii fiscale legale şi fraudei fiscale) şi evaziunea fiscală internaţională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.

A.EVAZIUNEA FISCALĂ LA NIVEL NAŢIONAL

Dupã modul cum se procedeazã în activitatea de evitare a reglementãrilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscalã legalã şi evaziunea fiscalã ilicitã.

1. Evaziunea fiscalã legalã - reprezintã acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazutã a acesteia. Aceastã formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertenţe. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care legislaţia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate sau în parte plãţii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislaţie clarã, precisã.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislaţiei fiscale, în practica ţãrilor cu economie de piaţã, sunt:

a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile

b) practica unor societãţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea

c) asocierile de familie, precum şi societãţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzãtorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale

d) venitul total al membrilor familiei poate fi împãrţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecãruia la realizarea lui, pe aceastã cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului

e) constituirea unor depozite de pãstrare şi administrare de cãtre pãrinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plãtit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat

f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei pãrţi din veniturile realizate de la impunere