Evoluția Datoriei Publice în România și Cauze ale Acesteia

Cap 1. Noţiuni generale privind datoria publică

1.1. Conceptul de datorie publică

În accepţiune mai largă noţiunea de datorie publică semnifică existenţa unor obligaţii de plată ale autorităţilor publice, faţă de persoane fizice şi juridice, rezultate din raporturi economice sau de altă provenienţă, considerate în ansamblu. Ea implică acţiuni de interes public generatoare de datorii, între care cele mai frecvente se concretizează prin consumuri şi cheltuieli publice finanţate de împrumuturi.

Susţinerea creşterii economice ca şi orice măsură a statului pentru îmbunătăţirea nivelului de trai a populaţiei necesită investiţii.

Deoarece, ritmul de creştere a nevoilor sociale devansează ritmul de creştere a veniturilor publice, este necesară, pe lângă utilizarea eficientă a banului public, o permanentă activitate de identificare de noi resurse care să fie alocate prompt nevoilor sociale în permanentă creştere.

Complexitatea legăturilor în procesul de formare şi repartizare a resurselor financiare alocate pentru acoperirea nevoilor sociale este reflectată de bugetul general consolidat al statului, alcătuit conform legislaţiei financiar- fiscale.

Finanţarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societăţii, se poate realiza prin intermediul resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili şi evidenţiate în bugetul general consolidat, al fondurilor externe nerambursabile şi a împrumuturilor externe şi interne, garantate direct sau indirect de către autorităţile administraţiei publice, atât centrale cât şi locale.

În ţările cu deficit bugetar, necesarul de fonduri suplimentare, faţă de veniturile curente ale statului este justificat de necesitatea finanţării deficitului bugetar anual prevăzut în legea bugetului de stat. Acestea au la îndemână obţinerea de fonduri fie direct de la persoane fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti libere, fie de la instituţii financiare specializate care atrag disponibilităţi băneşti de pe piaţa financiară şi le pun la dispoziţia statului pe o anumită perioadă.

Statul recurge la împrumuturi pe bază de contract prin care se generează obligaţia acestuia de a le rambursa, împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadă de timp specificată. Împrumuturile de stat se realizează prin contracte-convenţie interne şi internaţionale, pe bază voluntară, de rambursabilitate şi cu o contraprestaţie. Un astfel de raport juridic este raţional să se încheie numai după epuizarea tuturor celorlalte posibile surse de finanţare.

Nevoia de împrumuturi publice este o realitate întâlnită în tot mai multe ţări ale lumii. Astfel, autorităţilor publice la nivel central ale statului le revine sarcina de a folosi împrumuturile publice în mod special pentru măsuri care să producă rezultate, din profitul cărora să se restituie atât sumele împrumutate, cât şi dobânzile aferente.

Factorii decizionali responsabili cu politicile economice şi financiare trebuie să estimeze cât mai exact ritmul de creştere al veniturilor bugetare pentru a fi în măsură să stabilească limitele până la care se poate împrumuta, fără efecte negative asupra vieţii economice.

Un Guvern care recurge la împrumuturi trebuie să se asigure că ritmul de creştere economică este mai mare decât cel de creştere a datoriei publice. Cu cât deficitul este mai mare, cu atât statul trebuie să se împrumute mai mult, ceea ce face ca, cheltuielile cu dobânzile aferente să crească. Trebuie avut în vedere că deficitele bugetare conduc la creşterea cererii pentru împrumuturi, ceea ce tinde să aibă ca rezultat sporirea ratei dobânzii pentru acestea. Acest fenomen se răsfrânge atât asupra cheltuielilor bugetare, cât şi asupra investitorilor privaţi care vor fi nevoiţi să plătească o dobândă mai mare pentru creditele contractate pentru investiţii noi.

Deficitul bugetar accentuat influenţează dezvoltarea economică şi prin scumpirea creditelor, factor care contribuie la scăderea investiţiilor private. În acelaşi timp, deficitul conduce la creşterea intrărilor de capital străin sub formă de împrumuturi publice, proces care face ca moneda naţionala să se aprecieze.

Apelarea la împrumuturi angajate de Guvern poate fi determinată şi de necesitatea de finanţare a unor cheltuieli publice de interes naţional pentru obiective de investiţii majore, care nu pot fi acoperite din resursele curente ale bugetului de stat.

Pentru ca persoanele fizice şi cele juridice să-şi orienteze disponibilităţile băneşti spre împrumuturile de stat, este necesar ca avantajele ce li se oferă de aceste împrumuturi să fie mai mari sau cel puţin egale cu cele oferite de diferite alte plasamente private. Statul oferă ca avantaj esenţial solvabilitatea, adică securitatea deplină a plasamentului, asigurând în toate cazurile restituirea integrală a sumelor aferente împrumutului.

Totalitatea obligaţiilor financiare ale statului la un moment dat faţă de terţi se numeşte datorie publică. Totalitatea obligaţiilor financiare directe şi indirecte asumate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale faţă de piaţa internă şi externă de capital constituie datoria publică.

Obligaţiile financiare directe ale statului sunt rezultatul contractării de împrumuturi de către Guvern şi de către unităţile administraţiei locale de la persoane fizice şi juridice rezidente sau nerezidente în ţara debitoare. Obligaţiile financiare indirecte sunt generate de acordarea de garanţii de către Guvern şi de către unităţile administraţiei locale pentru împrumuturile contractate de pe piaţa internă sau externă de capital de către autorităţi şi instituţii publice, persoane juridice a căror activitate este de interes naţional sau local, precum şi de garanţii pe bază de legi speciale.

Entităţi cu atribuţii referitoare la datoria publică :

Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor este organizat şi funcţionează ca organ al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu atribuţii în elaborarea şi implementarea strategiei în domeniul finanţelor publice, precum şi în exercitarea administrării generale a finanţelor publice. Îndeplineşte funcţia de contractare şi garantare a împrumuturilor de stat pe piaţa financiară internă şi externă prin aparatul de specialitate.

Ministerul Finanţelor administrează datoria publică guvernamentală şi urmăreşte rambursarea datoriei publice totale şi achitarea dobânzilor aferente. Gestionează contul general al datoriei publice şi elaborează proiectul de lege referitoare la execuţia acestui cont, proiect pe care îl prezintă spre însuşire Guvernului, în vederea transmiterii spre aprobare Parlamentului.