Evoluția impozitelor directe

1.1. Caracterizare generala

In evolutia lor, impozitele directe au tinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitati, fie pe venit sau pe avere

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezinta forma cea mai veche de impunere.

Primul impozit direct in bani care apare in tarile romane in secolul XV este birul, el fiind si singurul venit al vistieriei. Este cel mai vechi impozit al tarilor romane. Acest lucru este evidentiat de A.D. Xenopol in volumul II al lucrarii "Istoria romanilor din Dacia Traiana": "ca birul a fost una dintre cele dintai dari carora a fost supusa populatia tarilor romane se constata intai din documentele de la 1247 in care se vorbeste de veniturile si foloasele concedate de voievodatele romane cavalerilor ioaniti de Ierusalim".

Birul reprezenta o dare personala, pe cap de locuitor, contribuabilul fiind "poporul de jos". Procedeul utilizat pentru impartirea impozitelor poarta denumirea de cisluire si insemna stabilirea impozitelor pe fiecare persoana de catre obstea satului in functie de avere. Perceperea acestuia pe timpul lui Duca Voda (1673 - 1678) se facea cu ajutorul unor slujbasi neoficiali.

Birul continua sa fie prezent pana in 1700 cand isi schimba denumirea si devine rupta.

La mijlocul secolului al XVIII-lea gasim o dare directa numita sferturi (civerturi) care era un impozit personal platibil in patru sferturi trimestriale. Ea se strangea tot sub forma cislei.

Prima incercare stiintifica de asezare si percepere a impozitelor este socotita a fi reforma domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat in a treia sa domnie in Muntenia in 1739. Cea mai insemnata parte a acestei reforme consta in transformarea impozitului direct numit capitatiune, dintr-un impozit de repartitie, intr-unul de cotitate facandu-si astfel aparitia aplicarea unui principiu stiintific care la acea vreme reprezenta o adevarata revolutie fiscala. Reforma incercata de Constantin Mavrocordat a urmarit sa aplice principiile generalitatii, proportionalitatii si al raspunderii fata de fisc, principii care de altfel se regasesc in legislatia fiscala din epoca moderna. Insa datorita starii politice, economice si sociale din vremea respectiva, reforma lui Constantin Mavrocordat a fost socotita drept un act de curaj.

Aceasta reforma a avut drept scop starpirea unor abuzuri legate de perceperea impozitelor dar si marirea veniturilor domnului, ea neatingandu-se insa de privilegiile boierilor.

Necesitatile tot mai mari impuse de turci au facut ca aceasta reforma sa nu fie luata in seama de domnitorii care au urmat.

Regulamentul Organic avea sa infiinteze dar si sa pastreze o serie de impozite directe cum ar fi: capitatia - darea personala; dajdia mazililor si patenta - impozitul pe clase asupra comerciantilor si profesionistilor.

In perioada 1866 - 1916 in Romania impozitele directe se diversifica si aceasta datorita situatiei financiare precare. Vor apare o serie de legi cum ar fi in 1871 " Legea pentru contributii directe" iar in 1877 " Legea pentru recensamantul contributiilor directe".

A urmat o perioada marcata de doua incercari de reformare a impozitelor directe si anume cea a lui P.P. Carp din 1900 si cea a lui E. Costinescu din 1910, aceasta din urma avand drept scop introducerea unui impozit unic pe venit in locul impozitelor directe existente. Aceste reforme sunt urmate de cea a lui N. Titulescu din 1921 si a lui Vintila Bratianu in 1923.

Impozitele directe vor lua amploare pe masura dezvoltarii economiei si in stransa corelatie cu aceasta datorita caracteristicilor lor de a fi stabilite pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitati fie pe venit sau pe avere. Cea mai mare diversificare si extindere au cunoscut-o in capitalism.

In primele decenii ale secolului al XX-lea se observa ca locul impozitelor asezate asupra obiectelor materiale sau activitati purtand denumirea de impozite de tip real este treptat ocupat de cel al impozitelor stabilite pe diferite venituri si anume pe salarii, profit si renta sau pe avere, fie pe cea mobiliara sau imobiliara, deci impozitele de tip personal. Aceasta a facut ca printre numerosii platitori sa se afle atat muncitorii cat si functionarii.

Treptat, cu precadere in ultimele decenii ale secolului trecut, cheltuielile publice devin din ce in ce mai numeroase facand posibile acoperirea acestora prin intermediul sporului de venituri realizat prin introducerea impozitelor personale.

In consecinta, suplimentarea veniturilor se va realiza prin utilizarea impozitelor indirecte. Asistam, astfel treptat la o extindere a acestora. Acest gen de impozite afecteaza in mod deosebit pe cei cu venituri mai mici din cauza ca se percep de regula la vanzarea bunurilor de larg consum.

Impozitele directe fiind nominative si avand un cuantum si termene de plata precis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la cunostinta platitorilor, sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor marfuri si servicii de regula, nu stiu cu anticipatie cand si mai ales cat vor plati statului sub forma taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte.

Se poate aprecia ca impozitele directe prezinta urmatoarele avantaje:

- constituie un venit sigur pentru stat;

- sunt dinainte cunoscute ;

- sunt usor de calculat si de perceput;

- implinesc deziderate de justitie fiscala, deoarece sunt exercitate veniturile necesare minimului de existenta si tine seama de sarcinile familiale.

Impozitele directe prezinta insa si urmatoarele dezavantaje:

- nu sunt agreabile platitorilor;

- se considera ca nu ar fi productive, pentru ca statele nu au nici un interes sa mareasca aceste impozite deoarece ar determina conducerea lor sa devina nepopulara;

- pot conduce la abuzuri in ceea ce priveste asezarea si incasarea lor.

Impozitele directe au caracteristic, deci, faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit.

Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. In cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt, in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana, desi, practic uneori acestea nu coincid.

Daca tinem cont de criteriile care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in:

Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, dar in mod diferit de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.