Evoluția sistemului fiscal din România în vederea adoptării Acquis-ului comunitar

I. Elemente principale de acquis comunitar

1. Scurta prezentare

Acquis-ul Comunitar este ansamblul de drepturi si obligatiuni asumate de statele membre ale

Uniunii Europene, normele juridice ce reglementeaza activitatea Comunitatilor Europene si a institutiilor

UE, actiunile si politicile comunitare. Acquis-ul Comunitar este format din legislatia comunitara primara

(tratatele, cum ar fi Tratatul de la Roma, Tratatele de Aderare etc.), legislatia secundara, adoptata in

temeiul Tratatelor (regulamente, directive, decizii etc.), jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor

Europene si a Tribunalului de Prima Instanta (cu sediul la Luxemburg), declaratiile, rezolutiile,

acordurile internationale la care Comunitatea Europeana este parte, principiile generate de drept etc.

Acquis-ul Comunitar inseamna tot ceea ce s-a hotarat si a fost convenit de la infiintarea

Comunitatilor pâna in prezent, este o constructie complexa, care s-a dezvoltat pe percursul a 50 de ani.

Natura etimologica al cuvantului “acquis” provine din limba franceza, se scrie si se pronunta ca

in limba de origine. Cuvantul inseamna in traducere “ceea ce s-a dobandit”.

In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite

concepte care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene:

institutii comunitare si organe comunitare.

1.1 Conceptul de Institutii Comunitare

Se caracterizeaza prin urmatoarele elemente specifice:

- au rolul de a pune in aplicare, în temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de

constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E.

- sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene

- în domeniile în care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor

membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii

internationale, în care executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea

nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor"

- prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia),

interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie) beneficiaza de o anumita

autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor functionale.

1.2 Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:

- indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;

- sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor; cele

infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de

institutii trebuie sa aiba fundamentul în tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu

functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional.

Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor

Europene, care neavând personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si

popoarelor, asigura respectarea dreptului si actioneaza în domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea

de a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre.

Organele comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile

comunitare, în vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de

alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social).

1.3 Conceptul de Comunitate Europeana

Din punct de vedere doctrinar, conceptului de "Comunitate Europeana" îi sunt caracteristice

trei trasaturi fundamentale:

- prin structura institutionala si prin solidaritatea concreta pe care si le propun, atribuie Europei o

identitate si o personalitate pe care nici una dintre organizatiile existente nu era in masura sa i le confere;

- tin de categoria organizatiilor regionale deschise, la care pot adera doar tarile care apartin regiunii,

tratatele nedispunând posibilitatea retragerii sau a excluderii membrilor;

- sunt organizatii specializate, specializare rezultata din personalitatea juridica conferita fiecarei

comunitati prin tratatele constitutive.

La baza aparitiei Comunitatilor Europene sta declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de

externe Robert Schuman, care prezenta un plan pus la punct împreuna cu Jean Monnet, comisar al

planului de modernizare a Frantei de dupa razboi.“Declaratia Schuman” a devenit realitate la 18 aprilie

1951 prin semnarea, la Paris, de catre 6 tari (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franta, Italia) a

Tratatului, instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), care a intrat in vigoare la

23 iulie 1952.

Primele succese inregistrate de CECO a determinat ministrii de externe ai celor 6 tari fondatoare

sa încerce continuarea procesului in domeniul economic, astfel ca în anul 1956 au fost semnate Tratatul

Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatul Comunitatii Economice Europene (CEE),

care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

In cei peste 50 ani de existenta au existat mai multe valuri de aderare.

Dupa aceste extinderi succesive, denumirea tot mai des folosita pentru aceasta structura a fost

cea de Comunitatea Europeana, subliniind astfel unicitatea centrelor de decizie care exista de facto inca

din 1967, când s-au unificat Comisiile si Consiliile de Ministri ale celor trei comunitati (Parlamentul

European si Curtea de Justitie au fost comune înca de la infiintarea CEEA si CEE).

Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993, Comunitatea

Europeana a fost denumita Uniunea Europeana (UE). In mod concret, Comunitatea Europeana

continua sa existe ca parte esentiala a Uniunii Europene, fiind de altfel complet integrata deoarece

domeniile Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si Justitie si Afaceri Interne (JAI) au înca la

baza cooperarea interguvernamentala, cu toate ca Tratatul de la Amsterdam transfera o serie de

competente si in aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. In acelasi context, din noiembrie

1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat astfel in special in continutul actelor adoptate in

domeniile PESC si JAI. In ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit Comisia Europeana.

În timp, tratatelor initiale ale comunitatilor europene le-au fost aduse perfectiuni prin:

Actul Unic European (1987)

Tratatul de la Maastricht (1992)

Tratatul de la Amsterdam (1997)

Tratatul de la Nisa (2000)

Uniunea Europeana este un organism international ce are la baza o structura bine definita,

independenta, formata din: Consiliul European (Consiliul Ministrilor), Comisia Europeana, Parlamentul

European, Curtea Europeana de Justitie, Curtea Europeana de Conturi, Comitetul Economic si Social,

Comitetul Regiunilor si Banca Centrala Europeana.