Evoluții și tendințe privind politica fiscal-bugetară și monetară în România

Chiar dacă puțini dintre noi sunt în stare să conceapă sau să pună în practică o politică, toți suntem capabili să o judecăm. Pericle

Introducere

Scopul acestei lucrări este de a analiza și a intra cât de cât în esența lucrurilor care stau la baza formării politicii monetare și fiscal-bugetare. Ascuns vederii viitorul este în așteptare, ne urmărește cu perseverență, insă noi nu stim ce formă va lua.

Conceptele politice nu pică din cer, acestea sunt aduse la lumină și folosite de persoanele care trăiesc si gândesc într-un anumit timp și loc. Pentru a intelege orice tip de politică, mai ales pe cea a viitorului, trebuie să știm cine va avea putere asupra cui, ce forme va lua acea putere și în ce scopuri ar putea fi ea folosită.

De-a-lungul timpului pe tot globul conceptele sau schimbat, de exemplu, cuvintele: forță, mișcare, masă, timp nu aveau o semnificație științifică exactă. Pe scurt, comunitatea din care facem parte își adaptează limbajul la nevoile politice, sociale și culturale ale timpului din care facem parte.

Nivelul tot mai mic de conștientizare a riscurilor la care ne expunem zilnic când ne sunt încalcate drepturile de cetățean al statului, considerat democratic, deși foarte puțini români sunt implicați și dedicați pentru ca națiunea să urmeze calea democrației.

Suntem obișnuiți să ne bucurăm de reducerea impozitelor și de creșterea cheltuielilor guvernamentale și să ne irităm când cresc impozitele și scad cheltuielile guvernamentale.

Primul pas îl facem noi, cetățenii, guvernanța face politicile economice în funcție de nevoile cetățenilor.

Constant luăm decizii (să cumpărăm cadouri, mâncare...), însă lăsăm în grija altora ceea ce este cel mai important, politica, viitorul nostru și pe cel al copiilor noștri prin simplul fapt că nu participăm la construirea democrației astăzi.

Am considerat necesar să adaug și o mică istorie a politicilor de la Regulamentele Organice până la revoluția din 1989 deoarece istoria se repetă, românii, încă amorțiți sau înfometați după ceva aleargă disperați să aibă un venit sigur (de la slujba lui, nu din investițiile la bursă, active generatoare de profit, etc), o siguranță financiară pentru a-și putea asigura si controla nevoile de bază și dorințele.

Introducere istorică

Pe teritoriul românesc au pătruns foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede.

Odată cu adoptarea Regulamentelor Organice, la 1831 în Muntenia și la1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829), a fost consacrat pentru prima oară principiul separării puterilor în stat și a favorizat dezvoltarea noilor relații economice, prin introducerea de norme și instituții moderne de organizare a statului.

Cu acest prilej se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac și sfanțul de argint „moneda de 20 creițari”, abia la 1867 a fost stabilită moneda națională leu, monedă bimetalică cu etalonul la 5 gr de argint sau 0,3226 gr de aur și având 100 de diviziuni, numite bani, care au fost bătute în Anglia. Abia dupa 3 ani a fost înființată Monetăria Statului, care a putut bate monedă.

Pavel Kisseleff a fost însărcinat de țarul Rusiei la București cu transpunearea în practică a prevederilor Tratatului, el avea dreptul să organizeze politica și economia în Principate.

Regulamentele conțineau prevederi privind modernizarea și eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri și cheltuieli planificate, elaborat de domn și aprobat de legislativ.

În perioada 1859-1914 povara fiscală era prea mare pentru că existau numeroase impozite, iar colectarea privată dădea naștere la abuzuri. Deficitul bugetar era cronic din cauza supraevaluarii veniturilor si subevaluarii cheltuielilor, asa cum e si azi.

Esența politicilor fiscale, bugetare, monetare și nu numai este reconcilierea intereselor diferite prin intermediul instituțiilor publice.

Pentru înființarea unei bănci centrale era necesară atât susținerea politică, cât și întrunirea condițiilor economice și sociale: stabilitate politică și monetară, dezvoltare constantă a industriei și comerțului, creșterea numărului de bănci și societăți comerciale, creșterea numărului populației, mai ales urbane. Astfel, la 17 aprilie 1880, este publicată în Monitorul Oficial Legea pentru înființarea unei „bănci de scompt și circulațiune”, iar Carol I promulgă Statutele BNR, cu precizarea regulilor de organizare, funcționare și administrare ale băncii.

Banca Națională a României era o societate cu capital social românesc, în care statul deținea o treime din cele 60.000 de acțiuni.