Experiențe ale țărilor occidentale în combaterea inflației

Introducere

Inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic monetaro- real reflectat in cresterea masei monetare in circulatie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetara si la cresterea anormala, permanenta, cumulative si generalizata a preturilor.

Desi usor perceptibila, inflatia reprezinta unul din fenomenele complexe foatre greu de definit si prins in tuse sigure. Opiniile ca si incercarile de definire a inflatiei se inscriu pe o gama foarte variata, fiecare incercand sa surprinda ceea ce se crede a fi essential in continutul sau manifestarea procesului. Asa cum rezulta din definitie, inflatia se prezinta ca o disfunctie grava intre marimile economice reale si cele nominale, monetare.

In cele ce urmeaza, vom vedea care sunt cauzele ce au produs inflatia in tari ca Spania, Germania sau Marea Britanie, si cum au incercat acestea sa depaseasca fenomenul economic.

SPANIA

1.1 SPANIA: aderarea la UE a insemanat mai mult decat orice Plan Marshall

Anul acesta, in ianuarie, Spania a sarbatorit 20 de ani de partenenta la UE, ca membru cu drepturi depline. Termenul “sarbatorit” este unul cat se poate de realist, pentru ca Spania este unul dintre cazurile fericite, alaturi de Grecia si Portugalia, in care procesul de aderare a dus la o crestere economica spectaculoasa. Acest lucru se reflecta si in modul in care cetatenii acestor tari vad statutul de membru al Uniunii. De pilda, dupa 20 de ani de la aderarea la Comunitatile Europene, spaniolii isi pastreaza o incredere care contrasteaza puternic cu sentimentele mai euroscepticilor lor colegi de Uniune. Conform unui sondaj de opinie, dat publicitatii de postul de radio “ Cadena Ser” si in cadrul caruia au fost consultate o mie de persone, 84% dintre cei intrebati, s-au declarat satisfacuti cu privire la adresarea tarii lor la Uniune, pe cand 79% au spus ca statutul de membru a reprezentat o dezvoltare “pozitiva”.

Aderarea Spaniei a avut loc la 1 ianuarie 1986 si a reprezentat incheierea unui proces de negocieri ce a durat peste 8 ani. Moartea lui Franco in noiembrie 1975 si restaurarea regimului democratic in Spania a deschis drulmul acestei tari spre aderarea la Comunitatile Europene, ea inaintand cererea de aderare ca membru cu drepturi depline in iunie 1977. In aceste doua decade de apartenenta la Uniune, Madridul a profitat din plin de statutul de membru, fiind un beneficiar net al fondurilor europene, pana la sfarsitul lui 2006 el urmand sa primeasca aproape 100 de miliarde de euro ajutor net de la Uniune. Ceea ce reprezinta, dupa cum a spus mai in gluma, mai in serios, secretarul de stat spaniol pentru afaceri europene, Alberto Navarro, “mai mult decat orice Plan Marshall”. Desi inceputurile au fost traumatice, mai ales in momentul in care somajul a urcat la peste 20%, cresterea puternica a economiei spaniole este, in fond, direct legata de apartenenta la Comunitatea Europeana. “Ne-am aflat in situatia de a reduce pierderile companiilor de stat, pe de o parte, si de a incuraja initiative private, pe de alta parte. In primul caz, am preferat reducerile de personal in defavoarea stergerii datoriilor acestor companii. Desigur, nu a facut nimanui placere sa concediem atata mana de lucru, dar a fost un caz de forta majora. Prin urmare, Spania s-a confruntat cu o crestere masiva a somajului”, ne-a declarat Rosa Sanchez, cosilierul economic al Ambasadei Spaniei la Bucuresti.