Expunerea la Risc a Piețelor de Capital - Analiza Comparativă a Piețelor Dezvoltate și a Piețelor Emergente

1. Noţiuni introductive privind piaţa de capital

Piaţa financiară este mecanismul prin care activele financiare sunt emise şi introduse în circuitul economic. Ea este formată din două mari sectoare: sectorul bancar şi sectorul titlurilor financiare. Piaţa financiară se află la intersecţia ofertei cu cererea de fonduri din economie şi se compune din două mari segmente:

- piaţa bancară – adică ansamblul relaţiilor de credit pe termen lung şi scurt, având la bază active fără caracter negociabil;

- piaţa titlurilor financiare – adică ansamblul tranzacţiilor cu titluri pe termen lung (piaţa de capital) şi pe termen scurt (piaţa monetară).

Deşi în lume există un mare număr de burse, piaţa mondială definită ca ansamblu al tuturor pieţelor naţionale şi al relaţiilor de interdependenţă dintre acestea este întemeiată pe triunghiul Statele Unite – Japonia Marea Britanie. Însumate, cele trei pieţe deţineau peste trei pătrimi din capitalizarea bursieră mondială în 1990 şi ajunseseră la 77% la sfârşitul lui august 1992.

Într o perspectivă mai largă, influenţa triunghiului New York – Tokyo Londra se extinde şi asupra celorlalte pieţe bursiere şi, în special, asupra centrelor financiare din zonele aflate sub impactul economic al celor "trei mari". Altfel spus, fiecare din cele trei centre bursiere se constituie ca centru al unei zone financiare subordonate: New York pentru Canada şi America Latină, Londra pentru piaţa financiară europeană, iar Tokyo pentru piaţa financiară a Asiei de Sud Est.

Raportul de interdependenţă dintre principalele burse se manifestă atât în planul cooperării dintre ele, cât şi în planul unei competiţii accentuate pentru atragerea capitalului. Creşterea interdependenţelor dintre cele trei mari centre bursiere, în condiţiile situării lor în zone diferite de fus orar, creează premisele constituirii unui sistem unitar de tranzacţie la scara globală, cu funcţionare neîntreruptă de a lungul a 24 de ore.

Pieţele emergente - definite de regulã ca economii în tranziţie, de la forme agrare sau centralizate spre cele de piaţã industrializatã liberã, s-au văzut în situaţia de a nu mai putea să-şi permită cazuri în care să refuze, justificat sau nu, rambursarea împrumuturilor, să ridice şi să coboare după bunul plac barierele fiscale şi valutare sau să naţionalizeze afacerile cu capital străin. În acest fel, aceste pieţe emergente au trebuit sã reacţioneze în singurul mod raţional în care o puteau face, adică să se alăture pieţei globale.

2. Elemente definitorii ale pieţelor emergente

Pieţele mature ale SUA, Japoniei şi Europei sunt completate de pieţe noi, promiţătoare. Modificări de ordin politic, liberalizarea economică creează condiţii pentru dezvoltarea noilor pieţelor de capital, numite „pieţe emergente”. Folosirea pentru prima dată a termenului ,,emerging market” se regăseşte în publicaţiile Corporaţiei Financiare Internaţionale, având ca părinte pe Antoine W. van Agtmael. În concepţia Băncii Mondiale, pieţele în dezvoltare sunt cele care înregistrează un PNB/locuitor sub un anumit nivel, însă un singur criteriu economic nu este suficient pentru a realiza o imagine completă privind delimitarea pieţelor în formare.

O clasificare exactă a pieţelor din acest punct de vedere nu există, însă specialiştii sunt de acord că este vorba de pieţe ale ţărilor în care investitorii pot obţine câştiguri deosebite, dar în aceeaşi măsură şi pierderi, din cauza instabilităţii economice şi chiar politice, a fenomenelor imprevizibile ce pot surveni oricând şi pot produce căderea cursurilor la bursă. Totuşi, se desprind trei categorii de pieţe emergente:

- pieţe bursiere relativ recent înfiinţate, însă cu acces facil pe piaţa internaţională de capital şi cu rezultate notabile, uneori comparabile cu cele ale pieţelor din ţările dezvoltate, cum ar fi cele din Taiwan, Coreea, Thailanda, Malaysia;

- pieţe bursiere cu lichiditate şi capitalizare redusă, cu dificultăţi privind accesul pe piaţa internaţională de capital din cauza rezultatelor economice slabe, cum ar fi: Argentina, Brazilia, Filipine, India, Nigeria;

- pieţe bursiere recent create, fără acces pe piaţa internaţională de capital, cum ar fi cele din Europa Centrală şi de Est, Africa dar şi unele din America, Asia.

Aceasta clasificare valabilă la momentul realizării ei nu mai este justificată din cauza progreselor înregistrate de unele ţări, cum ar fi chiar Polonia sau Ungaria, iar în prezent specialiştii împart pieţele de capital în funcţie de capitalizarea bursieră înregistrată. Ţările cu o piaţă de capital emergentă reprezintă în prezent cca. 70% din suprafaţa, respectiv 85% din populaţia globului, în timp ce produsul lor intern brut reprezintă doar 20% din produsul global brut.

Pieţele emergente au caracteristici specifice şi o structură diferită de cea pieţelor de capital mature, tocmai pentru că sunt pieţe apărute mai recent:

- ţările cu o piaţă de capital emergentă a un PNB semnificativ redus faţă de ţările dezvoltate;

- volatilitatea mare a cursurilor bursiere;

- volumul redus al tranzacţiilor bursiere;