Facilități de creditare ale FMI

1. Creditarea internaţională ;

Tranzacţiile cu mărfuri sau operaţiunile ce implică mişcări de capital efectuate pe plan internaţional fac necesară existenţa unor fonduri importante pe piaţa mondială.

Relaţiile de credit pe piaţa mondială dintre instituţiile financiare internaţionale sau naţionale, prin care, pe de o parte, se acumulează fonduri (sub formă de bunuri, servicii sau capital), iar pe de altă parte, se concentrează cereri de credit constituie piaţa internaţională de credit. Constituirea de fonduri pe piaţa internaţională de credit este rezultatul activităţii unui complex de relaţii între un aparat specializat, format din instituţii internaţionale de credit , adică un cadru internaţional de credit şi economiile naţionale. Acestea alimentează piaţa de credit cu fonduri sub formă de creanţe (în bani) sau sub formă de valoare efectivă (bunuri şi servicii). Aflate pe piaţa internaţională ele suferă modificări calitativ-cantitative din partea instituţiilor pieţei de credit internaţionale. Modificările cantitative constau în schimbarea valorii fondurilor în funcţie de conjunctura pieţei, iar cele calitative în faptul că atât bunurile şi serviciile cât şi capitalurile sunt evaluate în bani-etalon mondial şi primesc o anumită destinaţie.

Mobilizarea de fonduri pe piaţa internaţională de credit concentrează fonduri internaţionale, fonduri proprii, credite ale unor instituţii internaţionale şi subvenţii de stat. Proporţiile dintre aceste modalităţi de procurare de fonduri depind de factori economici, politici, financiari, remarcând-se tendinţa statului de a sprijini propriile întreprinderi şi promovarea exporturilor, eliminarea concurenţei, etc.

Specificul operaţiunii de creditare este dat de următoarele elemente:

- Rambursarea sumei primite le termenul convenit prin contract, acord etc. termenul poate fi scurt sau mediu;

- Perceperea unei dobânzi, care este rezultatul înţelegeri părţilor, dar se situează în jurul procentului stabilit pe piaţa dobânzilor (LIBOR);

- Obiectul creditului şi valoare lui;

- Condiţionări de natură economică, politică sau monetară;

Creditul internaţional îmbracă o diversitate de structuri atât în ceea ce priveşte participanţii care acţionează sub formă de debitori sau creditori externi, cât şi în ceea ce priveşte multitudinea de obiecte de credit, a categoriilor de credit, a tehnicilor de realizare a operaţiunilor, a costului creditului, a mecanismelor de asigurare şi de garantare a creditelor.

Principalii pe piaţa creditului sunt instituţiile financiar-bancare de nivel diferit. Pe plan naţional poate participa la creditarea internaţională o serie de instituţii financiar-bancare: banca centrală, băncile comerciale, băncile specializate în comerţ exterior, instituţiile de asigurare, etc. Pe plan regional există instituţii financiar-bancare care creditează tranzacţiile internaţionale din regiunea respectivă: Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Internaţională de Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare.

Pe plan mondial acţionează Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.) etc.

2. Fondul Monetar Internaţional;

2.1. Istoric;

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial relaţiile monetar-financiare între ţările participante la conflict se aflau într-o stare precară. De aceea, o dată cu organizarea păcii Naţiunile Unite au decis să reorganizeze şi relaţiile valutar-bancare. Problema care se punea era găsirea, dacă era posibil, a unui etalon valutar solid sau a unei valute internaţionale, precum şi a unui organism internaţional care să o emită .

Propunerea a venit din partea a doi gânditori originali: John Maynard Keynes de la Trezoreria Marii Britanii şi Harry White de la Trezoreria Statelor Unite, care au conceput aproape simultan „planuri pentru instaurarea unui sistem monetar complet nou, care să stabilizeze ratele de schimb şi să propulseze comerţul liber” . Cei doi însă aveau viziuni diferite astfel încât: Keynes vedea instituţia internaţională ca pe un tip de bancă mondială centrală pe când White susţinea că sursa asistenţei financiare să fie contribuţia ţărilor membre . Forma finală însă s-a dovedit a fi sub forma unui hibrid unde crearea de masă monetară invocată de Keynes a fost integrată în sistemul de cooperare promovat de White.

„Fondul Monetar Internaţional reprezintă o organizaţie internaţională din cadrul Naţiunilor Unite creată pe baza acordului Conferinţei monetare şi financiare din anul 1944 de la Bretton Woods SUA pentru a facilita cooperarea valutar-financiară dintre ţările membre.”

O altă concepţie privind definirea FMI-ului este aceea că : „Fondul Monetar Internaţional este organizat ca o societate anonimă pe acţiuni de drept american, căci sediul său este la Washington. Acţionare sunt ţările care au participat la Conferinţa de la Bretton Woods şi care au semnat Acordul până la 27 decembrie 1945 (sunt numite membre fondatoare şi sunt 29 la număr), precum şi ţările care au aderat ulterior la Fond.”

Fondul Monetar Internaţional a devenit o instituţie internaţională care asigură cooperare interguvernamentală în domeniul monetar şi financiar, reglementarea comportamentului statelor membre, sprijinirea ţărilor membre care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi, promovarea unor politici şi strategii prin care membrii acţionează în direcţia susţinerii creşterii economice şi a stabilităţii sistemului monetar internaţional.

După înfiinţarea oficială la data de 27 decembrie 1945 prin semnarea şi ratificarea acordului de la Bretton Woods, instituţia a început să funcţioneze la 1 martie 1947.