Facilități Fiscale de Stimulare a Exporturilor

Cap. 1 Factori de influenţă asupra exporturilor

Joseph E. Stiglitz este de părere că “eliminarea obstacolelor din calea comerţului internaţional a ajutat multe ţări să se dezvolte într-un ritm mult mai rapid decât ar fi putut-o face altfel [...] Creşterea determinată de exporturi a constituit componenta centrală a politicii industriale care a contribuit la dezvoltarea multor naţiuni din Asia şi la îmbunătăţirea substanţială a nivelului de trai a milioane de oameni din acea zonă.”

În economia de piaţă sunt utilizate cu precădere politici ce utilizează mecanisme care se aplică mai ales indirect asupra entităţilor economice al căror comportament este urmărit.

O cerinţă fundamentală pentru aplicarea corectă şi eficientă a unei politici economice (inclusiv în domeniul fiscal, bugetar etc.) este studierea în profunzime a mediului economic în care se aplică aceste politici, cunoaşterea caracteristicilor şi corelaţiilor cauzale stabilite în cadrul activităţii economico-sociale, pentru a putea prevedea reacţia economiei la diverşi stimuli exogeni produşi de acţiunea pârghiilor utilizate de politicile economice, fiscale, bugetare, monetare etc.

Scopul principal al fiscalităţii, înţelegând prin aceasta totalitatea prelevărilor, este de a finanţa cheltuielile publice. Totodată, structura acestor prevederi poate exercita un rol economic stimulator, în special prin intermediul exonerărilor şi diminuărilor de impozit pentru anumite activităţi şi/sau tipuri de cheltuieli sau, dimpotrivă, poate descuraja activitatea – mult utilizate, în acest sens, sunt aşa numitele eco-taxe, adică acele taxe cu caracter fiscal aplicate asupra consumului, producţiei şi emisiunii de substanţe periculoase pentru mediul înconjurător.

Referindu-ne la activitatea de export, aceasta include (în raporturile cu străinătatea) totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări; într-un sens mai larg, şi exportul cuprinde aşa numitul export invizibil. Trebuie să spunem că la baza dezvoltări comerţului exterior stau producţia de bunuri materiale şi politica activă a statului de încurajare, liberalizare şi protejare a tranzacţiilor comerciale externe.

După anul 1990 comerţul mondial a avut o evoluţie constant-pozitivă generată de următoarele elemente: liberalizarea continuă a comerţului, în special prin scăderea taxelor vamale; întărirea grupărilor de comerţ regionale, creşterea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare, revigorarea înregistrată de comerţul exterior al ţărilor din Europa de est şi Rusia.

În cazul României, principalii factori care au influenţat activitatea de comerţ exterior s-au schimbat de-a lungul timpului, fiind mai puternic resimţiţi odată cu trecerea la economia de piaţă. Date fiind condiţiile ţării noastre de după 1989, cel mai important demers ce trebuia realizat era crearea unui nou cadru legislativ în materie de activitate comercială. Primă măsură mai importantă a fost adoptarea legi 31/1990 privind constituirea şi funcţionarea societalilor comerciale, care a asigurat cadrul juridic de înfiinţare a noilor structuri: societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, societăţi în comandita simplă pe acţiuni, asociaţii familiale.

S-a creat astfel un pachet esenţial de reglementări specifice care să asigure continuitatea comerţului exterior, dar şi condiţiile necesare în vederea atragerii capitalului străin.

Sistemul fiscal a avut o evoluţie sinuoasă şi contradictorie, cu aproape 100 de tipuri diferite de impozitări pe care firmele trebuie să le suporte.

Necesitatea investiţiilor străine este evidentă, ţara noastră fiind în imposibilitatea de a-şi asigura dezvoltarea doar cu resursele interne. Pe de altă parte, pe lângă infuzia de capital, se realizează un transfer de tehnologie, îmbunătăţirea tehnicilor de management, înviorarea producţiei, în special cea destinată exporturilor.

Integrarea economică internaţională şi regionala ce presupune absenta discriminărilor sau eliminarea lor progresivă în raporturile dintre state, contribuind astfel la stabilitatea şi eficientă economică a relaţiilor dintre ţările membre. În general, principalul efect al integrării economice este acela al creării de comerţ sau al deturnării de comerţ, cu alte cuvinte, integrarea creează pe de o parte o componentă de liberalizare a comerţului, cel puţin între ţările membre, dar în acelaşi timp, conduce şi la un efect discriminatoriu.

Politicile comerciale sunt părţi componente ale politicilor economice ale statelor şi vizează pregnant sfera relaţiilor economice externe ale acestora, vizând perfecţionarea structurii schimburilor comerciale, restrângerea sau stimularea comerţului cu anumite mărfuri, modificări în orientarea geografică a schimburilor comerciale, îmbunătăţirea raporturilor de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor etc.

Taxele vamale reprezintă impozite indirecte percepute de stat asupra mărfurilor când acestea trec graniţele vamale ale ţării respective, iar nivelul acestora este direct proporţional cu gradul de prelucrare al mărfurilor.