Falsificarea banilor și prevenirea sa

Prin contrafacere se întelege reproducerea unui document, a unui obiect, a unui preparat etc. în vederea prezentarii lui ca autentic, iar prin fals se înteleg mai multe lucruri, si anume: denaturare/ denaturat, înselare/ înselator, contrafacere/ contrafacut, plasmuire, deformare, neautentic, artificial, neadevarat, fabricat, schimbat, alterat, prefacut, simulat, mincinos, fatarnic, ipocrit, înselator, perfid, viclean, siret. (1)

Prin particularizare, în domeniul banilor, contrafacerea este o multiplicare de moneda, prin reproducerea acesteia de catre infractori, iar falsificarea este o modificare de valoare nominala a monedei existente. (2)

Contrafacerea si falsificarea monedei a preocupat si continua sa preocupe si astazi, atât în privinta savârsirii acestor infractiuni, cât si în privinta descoperirii si pedepsirii infractorilor în materie. În istorie, se cunosc numeroase cazuri de monede contrafacute si/sau falsificate. La început au fost contrafacute monedele confectionate dintr-o marfa-bani (aur) sau alta (argint); apoi, s-a trecut la modificarea si contrafacerea de semne banesti. Monedele false au avut si au ca autori diverse persoane fizice si chiar juridice, cu motivatii diferite si consecinte diferite. Primii autori de bani falsi au fost persoane fizice, care operau izolat si artizanal, cu mijloace rudimentare si pe o scara restrânsa. Acestora le-au urmat autorii de mari falsuri, în privinta carora exista dovezi de netagaduit.

Una dintre aceste dovezi îl vizeaza pe cunoscutul filozof grec al Antichitatii, Diogene (412-323 î.e.n.). În tinerete, acesta, aflându-se alaturi de tatal sau, Ikesios, la conducerea treburilor monetariei din Sinope, a recurs la batere de moneda cu mari oscilatii de greutate si cu incizii adânci, dupa obiceiul timpului, atunci când se încerca verificarea exemplarelor nesigure. Dupa unele surse, tatal ar fi fost chiar executat pentru contrafacerile savârsite, iar fiul a putut scapa doar cu fuga, mai întâi la Atena, unde a intrat în memoria contemporanilor prin învataturile sale; apoi, în Corint, ca învatator al copiilor stapânului care l-a cumparat ca sclav de la piratii ce l-au capturat în timpul unei calatorii. Dupa moartea sa, compatriotii au revenit asupra sentintei si chiar i-au ridicat o statuie ca omagiu acestui gânditor, socotit ca model de întelepciune. Si, ca o ironie a soartii, pe timpul stapânirii romane vor fi batute monede la Sinope având în efigie pe Diogene, cel condamnat cândva pentru falsificare de bani.

(1)Mic dictionar enciclopedic, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, p. 234 si 367.

(2) Elena Dragoescu, Relatii valutare, financiare si de credit internationale, Edit. Dimitrie Cantemir, Târgu-Mures, 2000, p. 65).

Se cunosc însa si cazuri de falsificare de moneda acceptate si altele doar criticate. Dintre falsurile acceptate, amintim fapta grecului Policrates, care, potrivit însemnarilor lui Herodot, a trimis spartanilor ce-i înconjurasera cetatea, o mare suma alcatuita din monede valoroase doar la înfatisare, fiind batute din plumb poleit cu un subtire strat de aur; apoi, fapta împaratului Teodosiu cel Mare, care a batut oficial piese false la monetaria din Constantinopol, anume pentru a fi date în folosinta popoarelor migratoare ce patrunsesera pâna în Scitia inferioara si Tracia.

De la fapte mai marunte sau mai mari de contrafacere de moneda de catre supusi s-au molipsit mai toti cârmuitorii de ieri si de azi, numai rareori într-un scop precum cel amintit.

Pentru Evul Mediu, tipic ramâne cazul lui Filip al IV-lea, zis si cel Frumos (1285-1314) rege al Frantei. Pentru a pune mâna pe bani si alte bogatii, el a desfiintat Ordinul Templierilor si a ars pe rug capetenia calugarilor-cavaleri, pe marele maestru Jaques de Molay, nu înainte de a fi auzit blestemul aruncat de acesta asupra papei Clement al V-lea, asupra sa si a ministrului sau Nogaret.

Cele mai interesante cazuri au fost si ramân cele de contrafacere a monedelor straine.

Pe vremea împaratului Augustus Octavianus (27 î.e.n. - 14 e.n.), de pilda, au fost emisi dinari romani falsi care au fost plasati, prin negustori egipteni, pe piata din India, unde aveau mare trecere, deoarece localnicii nu se pricepeau în a distinge piesele autentice de cele trucate.

În timpul celui de al doilea razboi mondial, nazistii au contrafacut o anumita bancnota engleza care a determinat guvernul Marii Britanii sa retraga moneda respectiva din circulatie.

Astazi, falsificarea si contrafacerea de semne banesti continua sa faca parte din galeria marilor afaceri necinstite.

În tara noastra, un fenomen specific Moldovei secolului al XV-lea îl reprezinta baterea concomitenta a unor monede din argint, bilon sau bronz având aceeasi greutate, marime si valoare nominala. Acest fenomen a fost considerat drept o falsificare oficiala a monedelor, fiind privit ca un mod de reglare si acoperire a unor deficite economice sau financiare. Autoritatile nu au stat nepasatoare în momentul în care acest fenomen a luat amploare, astfel în 1551 Gheorghe Martinuzzi ordona bistritenilor sa aresteze de urgenta toti monetarii din Rodna deoarece s-a descoperit ca bateau moneda falsa, iar în 1618 Dieta din Sibiu face o plângere de batere de monede false la Caransebes si Lipova. Cu timpul statul a realizat importanta ridicata pe care o au banii la nivelul economiei nationale, precum si cât de importanta este stabilitatea acestora pentru a asigura un nivel ridicat de dezvoltare economica, în primul rând prin atragerea investitiilor.