Finanțarea pe termen scurt a tranzacțiilor internaționale

Finanțarea tranzacțiilor internaționale

Finanțarea reprezintă totalitatea mecanismelor, tehnicilor și a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele bănești necesare pentru realizarea unor activități economico- sociale, în particular a afacerilor.

În general, finanțarea afacerilor unei firme se poate realiza din două mari categorii de surse:

• Surse proprii- respectiv cele constituite pentru sau rezultate din activitatea economică a acesteia (de exemplu, capitalul propriu al societăților comerciale);

• Surse atrase- respectiv împrumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii; în acest caz, finanțarea este întemeiată pe o relație de creditare;

Principiile generale care ghidează decizia de finanțare sunt aceleați pentru mediul internațional, ca și pentru mediul intern. Totuși, diferențierea finanțării internaționale constă într-o serie de elemente care îi măresc gradul de complexitate.

În primul rând, o diferență majoră în raport cu mediul intern rezultă din faptul că finanțarea tranzacțiilor internaționale implică, de regulă, utilizarea a două sau mai multe monede naționale. Ca atare, un factor critic în decizia de finanțare internațională este cursul de schimb, respectiv nivelul și variațiile prețului monedei naționale în alte monede. De aici, rezultă necesittea luării în considerare a riscului valutar (depreciere/apreciere, devalorizare/revalorizare) și, implicit, a utilizării diferitelor clauze și metode de acoperire a cursului.

În al doilea rând, există deosebiri importante în ceea ce privește instituțiile și mecanismele de finanțare, atât în diferitele sisteme de drept (anglo-saxonm respectiv continental), cât și de la țară la țară. Astfel, de exemplu, în Europa băncile comerciale joacă un rol hotărâtor în finanțarea pe termen mijlociu și lung, în timp ce în Statele Unite ale Americii funcția respectivă este îndeplinită prioritar de băncile de investiții.

În al treilea rând, tehnicile de finanțare internațională sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzacțiilor internaționale. În acest sens se pot menționa: finanțarea exportului, finanțarea importului, a proiectelor de cooperare internațională, a investițiilor internaționale, a filialelor în străinătate etc.

Finanțarea tranzacțiilor internaționale cuprinde un ansamblu de modalități pentru asigurarea mijloacelor de plată necesare efectuării operațiunilor comerciale, investițiilor internaționale, acțiunilor de cooperare economică internațională. Ea se poate realiza din surse:

• interne (provenite din țara în cauză)

• externe (provenite din străinătate)

La rândul ei finanțarea externă poate să aibă la bază surse publice (este cazul de exemplu, al asistenței pentru dezvoltare) sau surse private (în acest caz, piața financiar-valutară joacă un rol de placă turnantă a fondurilor internaționale).

Din punctul de vedere al duratei finanțării, există finanțare pe termen scurt (12 până la 18 luni), pe termen mediu (5 până la 7 ani) și pe termen lung (mai mult de 7 ani). În principiu, în cazul operațiunilor de export și import prevalează tehnicile de finanțare pe termen scurt-mediu, în timp ce pentru investițiile internaționale și acțiunile de cooperare industrială, sunt specifice finanțările pe termen mediu-lung.