Finanțarea proiectelor internaționale

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 1369
Mărime: 277.07KB (arhivat)
Publicat de: Miron Ghiță
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Costin Sorici
UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SPECIALIZAREA: AFACERI INTERNATIONALE

Extras din referat

Poiana Izvoarelor este una dintre numeroasele comune situate în regiunea centrală a Subcarpaţilor Orientali. In anul 2010 s-a construit aici o nouă şosea, cu ajutorul căreia se speră o deschidere către noi oportunităţi de afaceri în domeniul turismului şi implicit crearea de noi locuri de muncă atât de necesare oamenilor din comună.

Cu toate că unii investitori străini au construit hoteluri în zonă şi iniţial, numărul turiştilor care vizitau regiunea a crescut considerabil, statisticile regionale arată că deşi venitul mediu anual al locuitorilor a crescut cu până la 20 % în perioada construirii şoselei, a hotelurilor şi în următorii câţiva ani, în momentul de faţă este, în termeni reali, cu puţin peste nivelul din 2005. Un studiu recent a condus la următoarea analiză a situaţiei.

Numărul turiştilor care au vizitat regiunea în cauză în ultimii ani a scăzut. Modul de promovare a turismului, realizat de Departamentul de specialitate, este caracterizat de o calitate redusă, sărăcie în informaţii, iar angajaţii au experienţă şi abilităţi limitate în organizarea unor campanii publicitare corespunzătoare. De asemenea, bugetul de care dispun nu este în acord cu necesarul de materiale şi activităţile necesare. Există o comunicare foarte redusă între diferiţii actori din industria hotelieră, proprietarii de hoteluri, tur-operatorii etc, iar Departamentul de Turism a făcut prea puţin pentru încurajarea acestei cooperări.

Au început să apară câteva mici firme private care ofereau servicii de vânătoare şi eco-turism, dar cele mai multe dintre acestea au eşuat din cauza lipsei de credite bancare şi a unui management slab. Câţiva meşteşugari, cum ar fi producătorii de coşuri de răchită sau creatorii de artă populară, s-ar fi putut dezvolta pentru a oferi turiştilor suveniruri, dar în prezent nu este organizată nici o formă de cooperare între producători şi promotori sau cei care dezvoltă programele de marketing. Nici una dintre aceste mici afaceri nu a primit nici un fel de ajutor din partea Departamentului de Turism.

In cadrul hotelurilor, în general, locurile de muncă pentru care sunt solicitate abilităţi specifice (cazul profesiilor de bucătar sau contabil) sunt ocupate de oameni aduşi din alte comune sau oraşe. Intenţia iniţială a fost ca Departamentul de Turism să lucreze în strânsă colaborare cu Departamentul Educaţiei în perspectiva înfiinţării unui centru de formare care să ofere cursuri de formare profesională în domeniul turismului, dar această idee a fost abandonată. Lipsa unor oportunităţi de formare profesională în domeniul managementului hotelier şi al serviciilor de catering a condus la un deficit de aptitudini profesionale la nivel local. Deoarece turismul nu este un sector de tradiţie în regiune, tinerii au reţineri în ocuparea locurilor de muncă în domeniul turismului. Deşi hotelurile se aprovizionează şi cu produse locale, o mare parte din ceea ce se consumă este adusă din alte regiuni. Hotelurile se plâng că acest lucru se datorează fermierilor locali, care nu sunt capabili să le aprovizioneze în mod constant, cu produse de calitate care să satisfacă cerinţele turiştilor străini şi în cantităţi suficiente. In regiune nu există facilităţi de depozitare a produselor proaspete, perisabile şi nu există organizaţii de promovare a producătorilor de fructe şi legume.

Analiza Factorilor Interesati

Factori interesati Caracteristici Interese/ Asteptari/ Motivatii Atitudini Strategie

Cetatenii comunei persoane fizice

de nationalitate romana / straina,

rezidenti Crearea de noi locuri de munca rezultate atat ca urmare a implementarii proiectului, cât si din dezvoltarea activitatilor economice în zona, precum si promovarea unor ocupatii si meserii noi Ocuparea locurilor de munca astfel create

Primaria si Consiliul Local institutie publica Cresterea numarului de turisti, în special straini Incurajarea desfasurarii activitatilor turistice; Promovarea si includerea in circuitul turistic a unor puncte de atractie turistica

Turisti persoane fizice

de nationalitate romana/straina,

nerezidenti Aparitia de noi posibilitati de petrecere a timpului liber;

Aparitia de-a lungul marinei a unor localuri si restaurante Beneficierea de spatiilor nou create; recomandarea acestora altor turisti

Investitorii persoane juridice Obtinerea de beneficii pe termen mediu si lung constructia si comercializarea de restaurante , parcuri de distractie

Protectia mediului institutii publice;

ONG-uri; persoane juridice. Construirea de depozite pentru deseuri.

Preview document

Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 1
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 2
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 3
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 4
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 5
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 6
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 7
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 8
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 9
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 10
Finanțarea proiectelor internaționale - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Finantarea Proiectelor Internationale.doc

Te-ar putea interesa și

Finanțarea Afacerilor Internaționale din Surse Europene

INTRODUCERE Finanţarea afacerilor internaţionale din surse europene poate îmbrăca forma finanţarii tranziţiei la economia de piaţă, finanţarii...

Practică la ministerul culturii

1.Prezentarea institutiei publice in care se desfasoara practica 1.1. Denumirea institutiei, profil, obiect de activitate profesionala....

Finanțarea cercetării în România

Prezentare ţinută în cadrul mesei rotunde „Noi politici în domeniul învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice din România”, UNESCO-CEPES,...

Studiu Monografic BCR

Capitolul I Prezentarea societăţii bancare.Istoric şi evolutie. 1.1 Înfiinţare Banca Comercială Română se înfiinţează prin Hotarârea Guvernului...

Programe naționale de cercetare dezvoltare și inovare

1.Descrierea programului 1.1.Obiective; subprograme Obiectivul general al Programului MENER este creşterea competitivităţii economiei şi...

Finanțarea Internațională a Proiectelor de Investiții

1. Investiţiile – factor al creşterii economice Investiţiile sunt esenţiale în evoluţia oricărui sistem economic deoarece prin intermediul lor se...

Evaluarea și finanțarea unui proiect de dezvoltare la SC Staer Internațional SA

CAP. I Prezentarea domeniului în care S.C. STAER INTERNATIONAL S.A îşi desfăşoară activitatea cu referire la contextul naţional şi european...

Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională

0. INFORMAŢII PRIVIND TIPUL ASISTENŢEI FINANCIARE NERAMBURSABILE SOLICITATE Tipul asistenţei comunitare nerambursabile pentru care aplicam este...

Ai nevoie de altceva?