Finanțele internaționale

Capitolul I

Introducere

Euro (EUR sau €) este moneda unică a Uniunii Europene (UE) şi succede ECU (European Currency Unit sau < unitatea monetară europeană>). Această valută a fost introdusă pe 1 ianuarie 1999 într-un minut, cȃnd monedele naţionale ale ţărilor participante au încetat să existe în forma lor deplină, devenind simpe subdiviziuni ale monedei europene. Totuşi, bancnotele şi monedele naţionale au continuat să fie folosite în ţările respective, pȃnă la introducerea noilor bancnote şi monede pe 1 ianuarie 2002. Vechile monede şi-au mai păstrat valoarea legală pȃnă la data –limită de 28 februarie 2002.

Moneda Euro este divizată în 100 de cenţi sau centime. Documentele oficiale ale UE utilizează termenii euro şi cent atȃt la singular, cȃt şi la plural. Toate monedele au o faţă comună (1,2 şi 5 cenţi: Europa în lume; 10,20 şi 50 cenţi: Europa ca şi o alianţă de state; 1 şi 2 euro: Europa fără frontiere) şi o faţă specifică ţării de către care este emisă moneda (chiar şi pentru Andorra, Monacco, San-Marino şi Vatican, care şi-au realizat propriile monede).

Bancnotele au îeşit toate după o machetă comună pentru toată zona euro. Evident, toate monedele sunt utilizabile în toate ţările membre, de exemplu o monedă cu portretul lui Juan Carlos are valoare legală nu doar în Spania , ci şi în Finlanda, în Irlanda

Data finală de validitate a monedelor naţionale variază de la un stat la altul. Prima monedă care a disparut a fost Deutsche Mark (marca germană), pe 31 decembrie 2001 într-un minut, ultimele monede disparȃnd pe 28 februarie 2002, data la care toate monedele ar fi trebuit să-şi înceteze valoarea legală în statele respective. Totuşi, băncile centrale ale statelor din zona euro vor continua să accepte bancnotele şi monedele vechilor divize ( de exemplu pȃnă în 2012 în Franţa pentru bancnote).

În prezent, statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Aceste ţări sunt referite frecvent ca ,,Zona euro’’ sau ,,Euroland’’. Andorra, Monaco, San-Marino şi Vatican folosesc, de asemenea, euro, deşi nu sunt în mod oficial membri euro, nici măcar membri ai UE (au folosit înainte monede care au fost înlocuite prin euro).

Din acestea, Monacco, San-Marino şi Vatican şi-au creat propriile monede, cu propriile simboluri naţionale pe spate. Andorra foloseşte monede franceze şi spaniole.

Capitolul II

Paşii importanţi care au pus bazele euro

18 aprilie 1951- semnarea Tratatului de la Paris

Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg, Belgia şi Olanda se pun de acord asupra înfiinţării unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Martie 1957- semnarea tratatelor de la Roma

Aceste tratate, avȃnd ca părţi semnatare Belgia, Franţa, Germania Federală, Luxemburg, Italia şi Olanda pun bazele Comunităţii Economice Europene (CEE) şi ale Comunităţii Europene pentru Energie Nucleară (EURATOM).

Decembrie 1969-Summit la Haga

Pierre Warner este însărcinat cu alcătuirea unui raport despre modalităţi de a reduce instabilitatea cursurilor de schimb.

Octombrie 1970-publicarea Raportului Warner

Raportul, care şi-a luat numele după cel al primului ministru luxemburghez Pierre Warner, nu recomandă crearea unei monede unice europene sau înfiinţarea unei Bănci Centrale Europene, îndemnȃnd, în schimb, la centralizarea politicilor macroeconimice ale statelor membre, ceea ce înseamnă ,,fixarea completă şi ireversibilă a parităţilor şi liberalizarea totală a circulaţiei capitalului’’.

1971-1973-abolirea sistemului cursurilor fixe

Bretton Woods

Începȃnd cu momentul renunţării la cursul fix dolar/aur în 1971, în timpul regimului preşedintelui Nixon şi terminȃnd cu fluctuaţiile şi devalorizările valutare, abolirea sistemului Bretton Woods a constituit o mare lovitură dată speranţelor de uniune monetară europeană.