Folosirea pârghiei cheltuielilor publice pentru influențarea activităților economico-social

I.Conceptul de pârghie financiară si rolul ei

1.1 Definiţie-pârghie financiară

Noţiunea de pârghie provine din fizică, cu semnificaţia unei forţe care dă un impuls unui anumit proces sau fenomen, şi este adaptată la domeniul economic, semnificând, în acest cadru, utilizarea categoriilor financiare ca instrumente de influenţare a activităţilor economice şi sociale într-un anumit sens şi pentru realizarea anumitor obiective. Suportul obiectiv al folosirii unei asemenea categorii de instrumente îl constituie baza obiectivă a finanţelor ca procese şi relaţii economice reale, şi interdependenţa dintre fluxurile financiare pe care se grefează aceste instrumente şi fluxuri reale.

Din această perspectivă este de admis că diversele categorii financiare (impozite, cheltuieli, buget, credit, asigurări etc.) se pot maifesta ca pârghii economice (sau economico-fianciare) în masura în care favorizează soluţionarea unor probleme de ordin economic şi social, în condiţii avantajoase, prin cointeresarea factorilor implicaţi. În acest sens, acţiunea exercitată prin pârghiile economico-financiare contribuie la o îmbunătăţire a performanţelor diferitelor activităţi cu caracter economic şi social, suplinind eventualele disfuncţionalităţi ale mecanismului economic, respectiv ale mecanismuli financiar.

Asemenea pârghii pot fi concepute de pe poziţiile finanţelor publice de către factorii de decizie din această sferă, mizând pe impactul pozitiv al funcţionării acestora. Nu este esclusă însă obţinerea de efecte pozitive şi prin utilizarea unor instrumente financiare caracteristice finanţelor private. Cele mai cunoscute pârghii economico financiare sunt cele din sfera finanţelor publice, rolul central revenind impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii instituite autorităţile publice , respectiv formele concrete şi modalităţilor tehnice de distribuire şi utilizare a resurselor financiare.

O asemenea pârghie poate exercita o influeţa pozitivă în raport cu obiectivele urmărite fie prin capacitatea de a stimula anumite procese, fie prin capacitatea de a le inhiba. În primul caz se scontează pe efectul de cointeresare a factorilor implicaţi în atingerea obiectivului respectiv prin stimularea financiară, iar în cel de al doilea caz se are în vedere limitarea posibilităţilor de manifestare a factorilor cu impact negativ faţă de realizarea obiectivului urmarit, mergând chiar pană la sancţionarea materială a factorilor responsabili.

Referindu-ne la impozit ca principala pârghie financiară, trebuie subliniat faptul că acesta reprezintă nu numai o resursă finaniară publică, ci şi un mijloc de stimulare a investiţiilor, de orientare a consumului, de extindere a schimburilor externe, de corectare a unor tendinţe negative în evoluţia proceselor economice şi sociale. Este relevantă în acest context aprecierea lui Maurice Duverger conform căreia “În neocapitalismul modern, impozitul capătă o seminficaţie mai larga; el încetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele şi motoarele maşinii”.

1.2 Rolul pârghiilor financiare

Folosirea pârghiilor financiare poate avea efecte pozitive mai mari sau mai mici în funcţie de modul în care au fost concepute şi se integrează în mecanismul economic. Pornind de la premise că pot funcţiona în acelaşi timp mai multe pârghii, devine necesară corelarea acţunii lor şi implicit tratarea lor ca un subsistem în cadrul mecanismului economic. Pot fi evidenţiate , în acest sens , mai multe cerinţe ale îndeplinirii rolului ce revine pâghiilor financiare

În primul rand, se cere ca pârghiile financiare să se incadreze organic în sistemul cateoriilor economice existente şi să se asigure deplină concordanţă a pârghiilor financiare cu normele şi normativele economico-financiare, iar acţiunea lor să fie circumscrisă îndeplinirii obictivelor de politică economico-socială. Se creează astfel, premise necesare pentru îndeplinirea funcţiilor acestor pârghii în deplină corelaţie cu celelalte metode de condcere folosite, contribuind la realizarea obiectivelor urmărite.

În al doilea rand , este necesară amortizarea acţiunii tuturor pârghiilor financiare pentru a se completa şi a nu se anihila reciproc. Potrivit acestei cerinţe se impune ca pârghiile financiare să fie tratate ca un sistem, în care acţiunea componentelor este convergentă şi vizează realizarea obiectivelor stabilite. Neluarea în considerare a acestei cerinţe poate avea ca urmare anihilarea sau chiar anularea reciprocă a acţiunii unor pârghii, comportarea lor contradictorie şi , pe ansamblu, diminuarea rolului acestora în procesul conducerii activităţii economico-sociale şi a îndeplinirii acestor obiective.