Folosirea Parghiei Impozitelor pentru Influentarea Activitătii economico-sociale

Cap.1 Rolul impozitelor in functionarea mecanismului financiar

1.1 Impozitele - rol de pârghie financiara a finantelor publice

Notiunea de parghie este adaptată la domeniul economic semnificand utilizarea categoriilor financiare ca instrumente de influentare a activitătilor economice si sociale intr-un anumit sens si pentru realizarea unor anumite obiective. Suportul acestor obiective il constituie baza obiectivă a finantelor ca procese si relatii economice si financiare ce se manifestă in interdependentă cu procesele economice reale, si interdependenta dintre fluxurile financiare pe care se grefează aceste instrumente si fluxurile reale.

Impozitele se pot manifesta ca parghii economice in măsura in care favorizează solutionarea unor probleme de ordin economic si social, in conditii avantajoase, prin cointeresarea factorilor implicati. In acest sens, actiunea exercitată prin parghiile economico – financiare contribuie la o imbunătătire a performantelor diferitelor activităti cu caracter economic si social, suplinind eventualele disfunctionalităti ale mecanismului economic, respectiv ale mecanismului financiar.

Asemenea parghii pot fi concepute de pe pozitiile financiare publice de către factorii de decizie din această sferă, mizand pe impactul pozitiv al functionării acestora. Nu este exclusă insă obtinerea de efecte pozitive si prin utilizarea unor instrumente financiare caracteristice finantelor private.

O asemenea parghie poate exercita o influentă pozitivă in raport cu obiectivele urmărite fie prin capacitatea de a stimula anumite procese, fie prin capacitatea de a le inhiba. In primul caz se scontează pe efectul de cointeresare a factorilor implicati in atingerea obiectivului respectiv prin stimulare financiară, iar in cel de al doilea caz se are in vedere limitarea posibilitătilor de manifestare a factorilor cu impact negativ fată de realizarea obiectivului urmărit, mergand chiar pană la sanctionarea materială a factorilor responsabili.

Impozitul, ca principală parghie financiară, reprezintă nu numai o resursă finaciară publică, ci si un mijloc de stimulare a investitiilor, de orientare a consumului, de extindere a schimburilor externe, de corectare a unor tendinte negative in evolutia proceselor economice si sociale. Este relevant in acest context aprecierea lui Maurice Duverger conform căreia “In neocapitalismul modern, impozitul capătă o semnificatie mai largă; el incetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele si motoarele masinii.”

Folosirea parghiilor financiare poate avea efecte pozitive mai mari sau mai mici in functie de modul in care au fost concepute si se integrează in mecanismul economic. Pornind de la premise că pot functiona in acelasi timp mai multe parghii, devine necesară corelarea actiunii si implicit tratarea lor ca un subsistem in cadrul mecanismului economic.

Impozitele au un rol de pârghie economico-financiara deoarece reprezinta niste instrumente cu ajutorul carora statul actioneaza pentru stimularea interesului economic al unei colectivitati determinate sau al membrilor acesteia, luati in mod individual, pentru realizarea unui anumit obiectiv.

Caracteristicile acestei pârghii economico-financiara sunt multiple.Sunt concepute sa actioneze in mod automat la producerea evenimentelor economice sau la punerea lor in functiune de catre organele publice. Metodele de prelevare si cele de plata actioneaza ca pârghii numai in masura in care asigura, concomitent, pe lânga indeplinirea functiei de repartitie, si influentarea pozitiva a altor laturi ale activitatii economice.

Cu ajutorul pârghiei impozitelor, statul poate interveni in economie sub multiple forme: reglarea volumului productiei si a masei monetare, stimularea acordarii de credite, reducerea consumului la anumite marfuri considerate daunatoare sanatatii, etc. Alegerea acestei pârghii depinde de politica urmarita de guvern in domeniul economic, comercial, social si de faza ciclului economic.

Folosirea acestei pârghii economico-financiara nu exclude necesitatea utilizarii, in completare, a unor metode administrative, respectiv: intocmirea de prognoze, programe economice si planuri financiare pentru a sti in ce directie, in ce ritm, cu ce eforturi si cu ce rezultate se dezvolta economia; tinerea evidentei contabile, conturi de profit si pierdere, bugetele de venituri si cheltuieli dupa normele stabilite de autoritatile specializate; exercitarea controlului financiar de catre organe specializate asupra modului de conservare si gestionare a mijloacelor materiale si banesti ale statului; stabilirea de catre stat a preturilo si tarifelor pentru anumite bunuri si servicii; reglementarea de catre stat a modului de acordare de imprumuturi din fondurile publice; reglementarea regimului valutar; supravegherea derularii exportului si importului; sanctionarea speculei ilicite, a evaziunii fiscale si a altor abateri de la prevederile legale.