Folosirea Pârghiei Impozitelor pentru Influențarea Activităților economico-sociale

1. Rolul impozitelor în concepţiile economice

Finanţele în general şi cele publice în special, şi-au conturat ca problematică de cercetare specifică, axată pe asigurarea şi folosirea resurselor destinate funcţionării normale a diferitelor entităţi, respectiv a instituţiilor de stat, abordând procesele şi relaţiile bănesti de procurare , (mai ales, sub formă de contribuţii), respectiv de alocare şi utilizarea lor eficientă (sub formă ale cheltuielilor).

Preocupările de cercetare asupra problematicii finanţelor au evoluat sub impactul doctrinelor economice dominante, inclusiv al concepţiilor privitoare la apariţia, existenţa şi funcţionarea statului. În acest context, principalele concepţii referitoare la problematica sau domeniul de cercetare al finanţelor publice pot fi încadrate în două orientări majore, şi anume: concepţia clasica şi concepţia modernă.

1.1 Concepţia clasică

Concepţia clasică asupra finanţelor publice s-a format în contextul doctrinei economice liberale, ce a dominat perioada de început a dezvoltării capitaliste, conturându-se în secolul al XIX-lea.

Rolul statului în viaţa economică este perceput în mod diferit de la o etapă istorică la alta, de la un grup de ţări la altul şi chiar de la o ţară la alta în cadrul aceluiaşi grup.

Astfel, în perioada capitalismului în ascensiune a triumfat principiul deplinei libertăţi a comerţului , a iniţiativei private, al neamestecului statului în viaţa economică a ţării. Statului îi era rezervat rolul de jandarm, de autoritate publică chemată să asigure apărarea şi securitatea ţării, să vegheze la menţinerea ordinii interne, să arbitreze neînţelegerile ivite în societate, să sancţioneze pe cei care se abăteau de la regulile de conveţuire stabilite , să realizeze anumite lucrări publice.

Ipoteza statului jandarm, fără o participare semnificativă la viaţa economică, a imprimat ştiinţei finanţelor orientarea de a găsi modalităţi adecvate finanţării instituţiilor sale neproductive. Ca urmare în concepţia clasică, se considera că problematica de studiat trebuie să se refere direct la modalităţile de procurare şi utilizare economicoasă a resurselor financiare publice. În mod corespunzător , aceasta a inclus determinarea cheltuielilor publice de finanţat, stabilirea sarcinilor fiscale pe contribuabili şi urmărirea încasarii impozitelor , întocmirea şi execuţia bugetului de stat etc.

Odată cu înfiinţarea primelor instituţii de stat menite să desfăşoare activităţi nemateriale, (consumatoare de resurse, dar fără a-şi putea asigura direct venituri acoperitoare), a devenit necesară preluarea şi folosirea în acest scop a unei părţi din produsul obţinut în sfera activităţilor materiale. Procurarea şi utilizarea de către stat a resurselor respective, în virtutea forţei sale publice, a dat naştere la procese şi relaţii de redistribuire a produsului naţional între acesta- ca exponent al societăţii şi membrii colectivităţii statale, în ipostaze de contibuabili cu resurse la dispoziţia statului sau beneficiari de servicii publice oferite de către stat persoanelor fizice şi juridice, direct sau indirect, gratuit sau la titluri inferioare celor de piaţa.

Căile pe care s-a ajuns la constituirea primelor formaţii statale şi dezvoltarea lor ulterioară se diferentiază, în timp şi spaţiu, în funcţie de condiţiile concrete ale evoluţiei comunităţilor umane, iar procurarea şi utilizarea de către stat a resurselor respective a îmbracat forme adecvate stadiului evolutiv al societăţii. Astfel, la început, resursele utilizate pentru funcţionarea statului se asigurau sub fomele naturale ale produselor preluate de la cetăţeni, ale trofeelor şi jafurilor de război sau ale prestărilor de servicii către stat. Dar, pe măsura extinderii relaţiilor marfă – bani , statul a trecut şi la practicarea unor forme băneşti de procurare şi utilizare a resurselor (impozite în bani , tributuri în bani încasate de la popoarele învinse, imprumuturi în bani contractate de stat,cheltuieli cu întreţinerea armatei, plata funcţionarilor publici etc).

Prin urmare, în concepţia clasică, statul avea doar un rol protector, în societate şi trebuia să stabilească regulile de bază ale jocului pentru toţi actorii economici şi sociali; el era doar un consumator de resurse, pentru că, sub acest aspect, „nu reprezintă decât o prăpastie imensă (o gaură) care înghite o parte din venitul unei ţări, fără speranţa de a-l mai regăsi”.

Deosebit de relevantă pentru concepţia clasică asupra finanţelor este celebra sintagmă aparţinând lui Gaston Jèze, (considerat părintele ştiinţei finanţelor) : „ Există cheltuieli publice; ele trebuie acoperite”. Aşadar, problema esenţiala a finanţelor publice consta în găsirea modalităţilor concrete de a acoperi cheltuielile finanţate de stat, ceea ce echivala şi cu a asigura funcţionarea normală a instituţiilor publice.

În acelaşi context , se cuvine a fi menţionată concepţia lui Ion Ionescu de la Brad, care considera indreptăţit, că finanţele publice trebuie să răspundă la întrebarea: „ cum să se aşeze, să se strângă şi să se intrebuinţeze dările către stat, evitând cheltuielile zadarnice” risipitoare.

Aşadar, în concepţia clasică, impozitele aveau un rol financiar, fiind una dintre modalităţile şi formele concrete de procurare a resurselor băneşti la dispoziţia statului, necesară acoperirii cheltuielilor publice,inclusiv, pentru a asigura funcţionarea normală a instituţiilor publice.

1.2 Concepţia modernă

Cristalizarea concepţiei moderne a avut loc în contextul doctrinei economice intervenţioniste, caracteristică pentru societatea modernă. Debutul acestei concepţii, în cadrul doctrinei intervenţioniste, axată pe intervenţia statului în viaţa economico–socială, se situează la începutul secolului XX, dar, mai ales, în perioada primului război mondial.