Fonduri de Preaderare

Punerea în aplicare a politicilor şi programelor Uniunii Europene, a instrumentelor consolidării şi coeziunii, demonstrează că integrarea europeană este o forţă de stabilitate.

Adoptarea acquis-ului a presupus nu numai armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană ci şi adaptarea corespunzătoare a mecanismelor şi structurilor administraţiei publice şi ale societăţii româneşti. Dezvoltarea reală şi durabilă, reforma şi modernizarea României nu pot fi atinse fără o administraţie publică competentă şi stabilă. Managementul public şi performanţa funcţionarilor publici, productivitatea şi calitatea în serviciul public, flexibilitatea şi rapiditatea răspunsurilor la provocările schimbării, autonomia şi descentralizarea – sunt numai o parte din caracteristicile şi cerinţele unei administraţii europene.

Prin eforturi perseverente şi o autentică solidaritate a forţelor sociale, a existat premisa ca, în anul 2007, România să poată îndeplini condiţiile esenţiale de aderare.

Din acest motiv, ţara noastră a trebuit să continue eforturile de întărire a capacităţii de absorbţie a fondurilor de pre-aderare ( PHARE, ISPA şi SAPARD ) şi de gestionare a fondurilor structurale de care va beneficia România după data aderării.

Fondurile structurale europene reprezintă o resursă considerabilă pusă la dispoziţia Europei pentru progresul economic şi pentru bunăstarea socială.

Odată cu reforma Fondurilor Structurale s-a decis şi instituirea unor instrumente financiare specifice pentru ţările în curs de aderare, care conţin obiective şi alocaţii financiare stabilite pentru perioada 2000-2006. Aceste instrumente de pre-aderare oferă un ajutor nerambursabil, ţărilor candidate.

Începând din anul 1991, România a beneficiat de finanţare din partea Uniunii Europene, derulată prin următoarele instrumente financiare:

- PHARE

- ISPA

- SAPARD

- Programe Comunitare

Scopul sprijinului financiar în România a fost acela de a:

- diminua decalajele economice şi sociale dintre diferitele

regiuni ale ţării, acumulate în timp;

- preveni apariţia unor noi dezechilibre;

- promova o economie de piaţă funcţională;

- întări capacitatea economiei de piaţă a României pentru a

face faţă presiunii concurenţiale de pe piaţa internaţională;

- restructura economia regiunilor şi de a creşte gradul lor de

competitivitate;

- susţine o dezvoltare durabilă a tuturor regiunilor ţării.

În acest context, reforma administraţiei publice româneşti este una dintre principalele provocări cu care se confruntă România. Slăbiciunea administraţiei publice locale reprezintă un motiv de îngrijorare mai ales din punct de vedere al modului de administrare a fondurilor structurale din momentul în care România va deveni membru al Uniunii Europene.

De aceea, descentralizarea responsabilităţilor către autorităţile locale, proces aflat în curs de derulare şi transferul de responsabilităţi în materie de furnizare de servicii este însoţit de o descentralizare a competenţelor politice şi o descentralizare fiscală accentuată.

acest moment.

PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ – istoric şi evoluţie

Începutul procesului de integrare europeană poate fi considerat anul 1950, când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Shuman a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă.