Fonduri Europene Structurale

Introducere

Politica de coeziune a Uniunii Europene, deşi este o politică veche de mai bine de 30 de ani, a suferit o serie de transformări în ceea ce priveşte nivelul obiectivelor specifice cat şi a instrumentelor prin care acestea au fost puse în practică şi alocările financiare.

Uniunea Europenă este probabil cel mai important finanţator mondial ce acordă statelor membre peste 40 de miliarde de euro anual prin intermediul diferitelor programe şi instrumente financiare.

Fondurile Structurale sunt generic, a doua investiţie ca pondere, după Politica Agricolă Comună, din bugetul Uniunii Europene. Pentru anul 2007, bugetul Comisiei Europene a alocat o pondere mai mare obiectivelor coeziune economic şi social, precum şi creşterea competitivităţii economice decâţ sectorului agricultură ce a fost , ca pondere, cea mai mare investiţie din bugetul Uniunii pentru o lungă perioadă de timp.

Prin intermediul Fondurilor Structurale sunt finanţate proiecte care contribuie la dezvoltarea zonelor mai puţin avansate, prin investiţii pentru coeziune economic şi social, în domenii precum dezvoltarea resurselor umane, a infrastrcuturii locale şi regionale, servicii sociale cat şi servicii turistice.

Scopul investiţiilor ce au la bază aceste fonduri este crearea de locuri de muncă, creşterea nivelului competitivităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru populaţia ţărilor member ale Uniunii Europene. Fondurile Structurale trebuie gestionate şi direcţionate încât să permit apropierea decalajelor între regiuni şi să nu le adancească.

Nota distinctă pe care UE o realizează, în tot acest peisaj, constă în atenţia pe care o acordă faptului că nu toate regiunile se bucură de aceleaşi condiţii economice, geografice şi sociale şi, că urmare a acestei realităţi, nu toate pot concura de pe aceleaşi poziţii.

Capitolul I

Aspecte generale privind Fondurile Structurale

1.1.Scurt istoric al Fondurilor Structurale

Odată cu Tratatul de la Roma din 1957 statele semnatare menţionau faptul că este necesar “ a se consolida unitatea economiilor lor şi de a se asigura o dezvoltare armonioasă a acestora, reducând astfel diferenţa dintre regiuni.”

În anul 1958 se pune în aplicare 2 fonduri europene sectoriale şi anume: Fondul Social European şi Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. La început politica de coeziune econimică şi socială avea un caracter redistributive. Doi ani mai târziu se creeză Fondul European de Dezvoltare Regională pentru a se redistribui o parte din contribuţia statelor către regiunile mai puţin dezvoltate.

Creşterea competenţelor Uniunii Europene a necesitart revizuirea rolului cât şi a modului de alocare a acestor fonduri. Odată cu accesul unor state mai puţin dezvoltate (Portugalia, Grecia, Spania) a fost necesară o creştere a sprijinului financiar comunitar acordat de către statele member în ansamblul regiunilor mai puţin dezvoltate.

De-a lungul istoriei integrării europene postbelice s-a acordat tot mai multă importantă coeziunii. Însă, pe măsură ce Uniunea se extindea, realizarea coeziunii econo-mice si sociale a devenit mai dificilă, deoarece statele membre deveneau tot mai eterogene.

Aceste considerente au dus la modificări succesive ale regulilor şi procedurilor de alocare ale acestor fonduri. O primă reformă a început în anul 1987 şi a fost finalizată în anul 1992 prin introducerea propunerilor formulate de “pachetele Delors”.

În perioada 1989 – 1993 s-a realizat o reformă a fondurilor de solidaritate ce a fost decisă de către Consiliul de la Bruxelles. Începând cu această dată fondurile de solidaritate sunt denumite fonduri structurale.