Fonduri și Programe ale Uniunii Europene

CAPITOLUL I

POLITICI DE FINANŢARE ŞI DEZVOLTARE ALE STATELOR MEMBRE ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE

Politica de cooperare pentru dezvoltare reprezintă o politică specială a Uniunii Europene, prin intermediul căreia aceasta acordă asistenţă oficială pentru dezvoltare statelor în curs de dezvoltare, UE fiind cel mai mare donator din lume.

Asistenţa oficială pentru dezvoltare reprezintă asistenţa acordată statelor în curs de dezvoltare într-un cadru bilateral şi multilateral, prin intermediul asistenţei tehnice, granţurilor, creditelor sau prin alte forme de cooperare. Politica de cooperare pentru dezvoltare urmăreşte reducerea şi pentru viitor, eradicarea sărăciei, prin susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţărilor în curs de dezvoltare, integrarea graduală a acestora în circuitul economic şi comercial mondial, dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, a statului de drept etc.

Criteriile alocării asistenţei oficiale pentru dezvoltare sunt cele agreate de Comitetul Asistenţă pentru Dezvoltare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). UE acordă asistenţă oficială pentru dezvoltare (ODA) pe baza a două abordări principale: a) geografică - axată pe trei regiuni geografice prioritare (Bazinul Mediteranean, Asia si America Latină, Africa Sub-sahariană); b) abordarea tematică/sectorială. Statele eligibile prin programele de asistenţă pentru dezvoltare comunitară se caracterizează prin insuficienţa resurselor alimentare, existenţa unor sisteme sanitare deficitare, absenţa unui sistem educaţional competitiv, standardul de viaţă scăzut, existenţa şomajului ca fenomen social, produsul intern brut redus etc.

Principalele documente referitoare la politica de cooperare pentru dezvoltare:

Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht 1993) - reglementează, prin articolele 177-181 relaţiile UE cu ţările în curs de dezvoltare;

Consensul European privind dezvoltarea - a fost adoptat în noiembrie 2005 de către reprezentanţii guvernelor şi ale statelor membre şi de Consiliul UE; subliniază în cuprinsul său principiile şi valorile cooperării pentru dezvoltare, arătand ca obiectivul cel mai important de atins este eradicarea sărăciei ;

Acordul de la Cotonou- a fost semnat la Cotonou în anul 2000 pe o perioadă de 20 de ani şi semnifică un parteneriat între Comunitatea Europeana şi statele sale membre şi Grupul de state ACP - Africa, Caraibe şi Pacific, bazat pe mai multe dimensiuni: cooperarea pentru dezvoltare, cooperare economica şi comercială, dimensiunea politică, o mai mare implicare a societătii civile, a sectorului privat şi a altor actori non-statali.

Instrumentele juridice constau în: a) acorduri multilaterale (ex. Acordul Cotonou); b) bilaterale (ex. Acorduri de cooperare şi asociere încheiate cu statele din Maghreb). În plus, politica de cooperare pentru dezvoltare a UE este sustinuţă şi de „Sistemul Generalizat de Preferinte” (SGP), care facilitează accesul pe piaţa UE a produselor de origine din statele în curs de dezvoltare.

Principalul instrument financiar, în cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare, îl constituie bugetul UE prin intermediul căruia sunt finanţate proiectele şi programele de asistenţă externă, în sfera cooperării pentru dezvoltare, folosind Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (DCI).

În afara bugetului UE, cooperarea pentru dezvoltare este finanţată si prin alte două instrumente specifice: a)Fondul European de Dezvoltare (FED), alimentat de către statele membre, fiecărei conventii UE - ACP fiindu-i alocat un buget specific, pentru o perioadă de 5 ani; b) împrumuturile cu dobanzi preferenţiale, acordate de Banca Europeana pentru Investitii (BEI).

Conform noii „Declaraţii Comune a Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European” privind politica de dezvoltare a UE intitulată Consensul European pentru Dezvoltare, principiile aflate la baza acestei politici sunt:

- Ownership/parteneriat

Uniunea şi statele în curs de dezvoltare împart responsabilitatea eforturilor comune depuse în vederea reducerii şi eradicării sărăciei. Statele în curs de dezvoltare sunt responsabile de crearea unui mediu propice mobilizării propriilor resurse, în timp ce Uniunea urmăreşte alinierea asistenţei oferite la eforturile de dezvoltare ale statelor partenere.

- Dialog politic

UE priveşte dialogul politic ca un instrument important de promovare a obiectivelor politicii comunitare de cooperare pentru dezvoltare.

- Implicarea societăţii civile

Societatea civilă are un rol semnificativ în consolidarea ţărilor în curs de dezvoltare şi promovarea democraţiei, justitiei sociale şi drepturilor omului.

- Egalitatea de gen

Uniunea va pune un accent deosebit pe acest subiect, în contextul tuturor politicilor şi relatiilor sale, cu statele partenere, în domeniul cooperării pentru dezvoltare.

- Statele fragile

Uniunea se va concentra pe ameliorarea răspunsului său adresat statelor fragile, în cadrul cărora trăieşte aproximativ o treime din populaţia saracă a globului.

Cu privire la volumul asistenţei oficiale pentru dezvoltare(ODA), obiectivul general de etapă, asumat de UE, este alocarea a 0.56% din VNB ca ODA, până în 2010. Pentru statele membre, obiectivele sunt definite diferenţiat: a) noile state membre vor trebui să tindă spre o alocare de 0.17% din VNB ca ODA până în 2010, respectiv 0.33% în 2015; b) vechile state membre vor trebui să atingă, în 2015, angajamentele privind alocarea ca ODA a 0.7% din VNB, cu atingerea obiectivului intermediar de 0.51% din VNB, în 2010.

În preambulul Tratatutului de la Roma , statele membre menţionau necesitatea de a ‘consolida unitatea economiilor lor în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase prin reducerea diferenţelor care există între diferitele regiuni precum şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate’.