Fonduri UE pentru țările candidate

Referat
10/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 38 în total
Cuvinte : 17464
Mărime: 76.23KB (arhivat)
Publicat de: Vasilichia Tănasă
Puncte necesare: 8
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI Disciplina : FINANŢE PUBLICE

Cuprins

  1. I. Prezentare generala a Uniunii Europene
  2. 1.Scurt istoric al Uniunii Europene
  3. 2.Obiectivele Uniunii Europene
  4. 3. Dispozitii financiare si bugetare
  5. II. Descriere generală a instrumentelor de pre-aderare ale Uniunii Europene
  6. A. Programul Phare
  7. a) Cum se stabileşte ceea ce se finanţează
  8. b) Administrarea programului Phare în cadrul Guvernului României
  9. B. ISPA
  10. a) Mediu
  11. b)Transporturi
  12. c) Asistenţă tehnică
  13. d)Cum se stabileşte ceea ce se finanţează
  14. e) Implementarea programelor Ispa
  15. -e1. Informaţii generale
  16. -e2. Structuri care asigură implementarea programului Ispa
  17. f) Co-finanţarea Ispa
  18. C. SAPARD
  19. a) Activităţi eligibile
  20. b) Expertiza oferită prin programul Sapard
  21. c) Cum se stabileşte ceea ce se finanţează
  22. d) Implementarea programului Sapard
  23. e) Administrarea programului Sapard în cadrul Guvernului României
  24. f) Derularea licitaţiilor de proiecte
  25. g) Respectarea obligaţiilor contractuale de către beneficiarul finanţării
  26. III. Consideratii privind cele doua tari candidate la aderare
  27. 3.1 Avertismente pentru Romania si Bulgaria
  28. 3.2 Apartenenta Romaniei la UE
  29. 3.3 Aderarea Bulgariei sprijinita de mai putin de jumatate din cetatenii UE
  30. 3.4 Acţiuni structurale în favoarea extinderii
  31. IV. Banca Europeană de Investiţii
  32. 4.1 Structura BEI
  33. 4.2 Împrumuturi în statele candidate din Europa Centrală
  34. 4.3 BEI aloca mai multi bani pentru noile membre UE
  35. - Curierul National, 04 Februarie 2005
  36. V. Limita finantarilor
  37. 5.1 Flancul tarilor nordice refuza sa plateasca pentru agricultura saracilor continentului
  38. 5.2 O măsură specială destinată eficientizării activităţii producătorilor
  39. agricoli individuali
  40. 5.3 Posibilitatea suplimentării naţionale
  41. VI. Opinii si concluzii

Extras din referat

Fonduri ale Uniunii Europene pentru ţările candidate

I. Prezentare generala a Uniunii Europene

1.Scurt istoric al Uniunii Europene

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată prin diverse idei. În secolul al XIX-lea, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua în care toate naţiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o frăţie a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identităţii lor.

Europa a rămas însă profund divizată şi afectată în mod deosebit de cele două războaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. După primul război mondial, ideile şi preocupările pentru o Europă unită au fost frecvent evocate. Adunarea Societăţii Naţiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezoluţie care hotăra crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeană. Iniţiativa a aparţinut ministrului de externe al Franţei, Aristide Briant, care a fost şi desemnat preşedinte al Comisiei. Obiectivul prevăzut era crearea unei organizaţii europene cu caracter politic şi economic. Datorită crizei internaţionale şi evoluţiei evenimentelor pe continent, ideea creării Uniunii Europene a intrat în impas şi apoi s-a renunţat la ea.

După cel de-al doilea război mondial o mare parte a economiei europene era distrusă. Chiar şi în această situaţie ideile despre unitatea europeană au fost reluate. În 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit într-un discurs ţinut la Zurich, în Elveţia, despre necesitatea creării „statelor Unite ale Europei”.

În 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstrucţiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstrucţie tuturor ţărilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de ţările care urmau să constituie Europa Occidentală.

La sfârşitul deceniului ’40 a început să se contureze o nouă diviziune a Europei după criteriul politico-ideologic şi sistemul economico social, respectiv Europa Occidentală şi Europa de Est. Contradicţiile dintre ele s-au adâncit prin crearea celor două blocuri militare –NATO (1949) şi Tratatul de la Varşovia (1955). A urmat o perioadă care a intrat în istorie sub denumirea de „război rece”, încheiată abia la începutul deceniului ’90. Cele două părţi ale Europei divizate – Vestul şi Estul – au urmat şi în domeniul economic cursuri diferite.

Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin „Planul Marshall”, în data de 16 aprilie 1948, 16 ţări (Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Suedia, Elvetia si Turcia, precum si zonele occidentale de ocupatie din Germania si teritoriul Triestului) au format

Organizaţia de Cooperare Economică Europeană. Aceasta a devenit mai târziu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care există şi în prezent, având desigur alte obiective decât cele ale organizaţiei înlocuite.

În 1949 (5 mai) a luat fiinţă şi Consiliul Europei având ca membrii fondatori zece state: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia. Ca model pentru începuturile cooperării economice a servit şi Uniunea vamală a Beneluxului, formată din Belgia, Olanda şi Luxemburg, care a intrat în vigoare în 1948.

Primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene aparţin lui Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa. El a propus ca producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei să fie administrată de un organism comun.

Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a mers mai departe şi a propus un plan, care i-a purtat ulterior şi numele, „Planul Schuman” pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). La data de 9 mai 1950, in salonul Orologiului din Quai d'Orsay ministrul afacerilor externe francez Robert Schuman face publica oferta Frantei catre Republica Federala Germania de a pune în comun productia de carbune si otel.

Italia şi ţările Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franţa, Republica federală Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda. CECO a luat fiinţă la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei autorităţi a Cărbunelui şi Oţelului.

Cele şase ţări membre ale CECO au făcut un pas important în direcţia unei uniuni economice generale şi a unei uniuni în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare în 1956 , când au căzut de acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unităţii europene. Această înţelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de către cele şase ţări, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene (CEE) şi ale Comunităţii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).

Potrivit tratatului de la Roma (1957) şi a dispoziţiilor adoptate ulterior de către instituţiile sale, Uniunea Europeană urma să se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale şi apoi a unei uniuni economice şi monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor, iar în a doua etapă libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor, forţei de muncă şi adoptarea monedei unice în teritoriul comunităţii. Într-o etapă viitoare se prevedea şi realizarea uniunii politice a ţărilor membre.

În concepţia Tratatului de la Roma, uniunea economică şi monetară implică pe lângă unificarea politicilor economice generale şi sociale ale ţărilor membre şi o convertibilitate reciprocă totală şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre şi apoi punerea în circulaţie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economică şi monetară aveau un caracter general, sarcina concretizării lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia că Uniunea vamală este o realizare prea fragilă, singură nefiind în măsură să susţină edificarea pieţei unice şi a altor obiective cuprinse în tratat, fapt ce impunea ca uniunea economică să treacă printr-o uniune monetară.

Astfel s-au născut cele trei Comunităţi Europene. La început, CECO, pe de o parte, CEE şi EURATOM, pe de altă parte, aveau instituţii proprii. În 1967, ele s-au unit funcţionând sub denumirea de Comunităţile Europene, sau Comunitatea Europeană, cu instituţii comune, unice. În mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economică Europeană (CEE) şi adesea „cei 6”.

Preview document

Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 1
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 2
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 3
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 4
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 5
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 6
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 7
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 8
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 9
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 10
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 11
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 12
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 13
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 14
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 15
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 16
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 17
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 18
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 19
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 20
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 21
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 22
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 23
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 24
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 25
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 26
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 27
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 28
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 29
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 30
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 31
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 32
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 33
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 34
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 35
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 36
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 37
Fonduri UE pentru țările candidate - Pagina 38

Conținut arhivă zip

  • Fonduri UE pentru Tarile Candidate.doc

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană

Introducere Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte câteva din cele mai importante aspecte legate de aderarea României la Uniunea Europeană,...

Sistemul Finanțelor Publice în România în Perspectiva Integrării în Uniunea Europeană

INTRODUCERE Această lucrare este structurată pe cinci capitole şi prezintă sistemul finanţelor publice în România în perspectiva integrării în...

Studiu de Caz - Fondurile Europene în România

Introducere Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexeale Uniunii Europene, statut ce...

Participarea României la programele comunitare înainte și după aderare la Uniunea Europeană

INTRODUCERE Apreciata înca de la bun început în Uniunea Europeana ca un complement important al procesului de integrare, politica de crestere...

Fonduri și Programe ale Uniunii Europene

Capitolul I Concepte privind fondurile si programele Uniunii Europene Uniunea Europeană desi la origine a fost creată pentru a realiza un...

Controlul financiar și inspecția fiscală

CONTROLUL FINANCIAR Activitatile grupate sub denumirea generica de „control financiar” se refera la examinarea modului in care se realizeaza din...

Finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii prin intermediul intrumentelor financiare derivate

CAP 1.INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII 1.1 DEFINIŢIA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII Termenul de IMM conţinut în legislaţia Uniunii Europene a...

Dezvoltare socială - analiză de program

Dezvoltarea socială, asa cum aprecieaza Catalin Zamfir, se referă la orientarea unei ţări, regiuni, comunităţi , instituţii spre realizarea unei...

Ai nevoie de altceva?